2010-03-17 19:08:15

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 17 martie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Dumnezeu poate fi cunoscut cu raţiunea până la un punct, dincolo de care e nevoie de forţa iubirii: a afirmat papa Benedict al XVI-lea la audienţa generală ţinută prima dată anul acesta în Piaţa Sfântul Petru. În cateheza sa, Pontiful a comentat cercetarea teologică a Sfântului Bonaventura din Bagnoregio în raport cu cea a Sfântului Toma d’Aquino.

- "Dumnezeu este de partea celor care înfăptuiesc binele, pacea şi dreptatea": a afirmat Benedict al XVI-lea, primind cetăţenia de onoare a comunei Romano Canavese, după audienţa generală de miercuri. Situată în dieceza de Ivrea şi provincia oraşului Torino, Romano Canavese este localitatea în care s-a născut şi cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone, vizitată de Sfântul Părinte la 19 iulie anul trecut în timpul vacanţei sale de vară. Sfântul Părinte şi-a îndemnat noii "concetăţeni" să păstreze şi să cultive valorile genuine ale tradiţiei şi culturii lor, adânc înrădăcinate în Evanghelie.

- Papa va semna vineri, 19 martie, Scrisoarea privind chestiunea abuzurilor împotriva minorilor în Irlanda: a anunţat aceasta personal, salutând miercuri la audienţa generală un grup de pelerini irlandezi cu ocazia sărbătorii Sfântului Patriciu, patron şi apostol al Irlandei.

- Constituită de papa Benedict al XVI-lea, o Comisie internaţională de cercetare a fenomenului de la Medjugorie, din Bosnia şi Herţegovina, unde din 1981 se vorbeşte de apariţii ale Maicii Domnului, asupra cărora Biserica nu s-a pronunţat încă oficial.

- În urmă cu un an Benedict al XVI-lea îşi începea prima sa călătorie apostolică în Africa, cuprinzând două etape, prima în Camerun şi a doua în Angola, în perioada 17-23 martie. În prealabil, la întâlnirea duminicală, episcopul Romei precizase scopurile călătoriei: „Cu această vizită, vreau să îmbrăţişez întregul continent african: diferenţele sale, drumul său anevoios de dezvoltare şi de reconciliere; rănile sale dureroase dar şi speranţele sale. Merg cu convingerea că nu am altceva de dat, decât pe Cristos şi Vestea cea Bună a Crucii”.

- Sfântul Părinte l-a ridicat pe mons. Milan Šašik din Congregaţia Misiunii a părinţilor Lazarişti, până în prezent episcop titular de Bononia şi administrator apostolic ad nutum Sancate Sedis al eparhiei de rit bizantin de Mukacev din Ucraina, la demnitatea de episcop eparhial al aceleiaşi circumscripţii bisericeşti. Mons. Milan s-a născut în 1952 în dieceza slovacă de Nitra şi a fost consacrat episcop pe 6 ianuarie 2003.

- Orientul Mijlociu. Stare de încordare între Israel şi Statele Unite. După ciocnirile din ultimele zile între poliţia israeliană şi manifestanţi palestinieni, autorităţile evreieşti au redeschis Esplanada Moscheilor la Ierusalim, unde însă, rămân dislocaţi mii de agenţi de teama unor noi dezordini. Revocat şi blocajul la punctele de trecere ale Cisiordaniei.

- "Dumnezeu, chestiunea centrală a timpurilor noastre": dialog cu card. Camillo Ruini, preşedintele Comitetului pentru Proiectul Cultural al Conferinţei Episcopale Italiene, pe marginea cărţii sale "Dumnezeu astăzi: cu el sau fără el, totul se schimbă". La două zile de la lansare, cartea este practică epuizată în librăriile din Peninsulă, fiind în pregătire un nou tiraj. "Dincolo de toate contradicţiile experienţei umane, afirmă card. Ruini, rămâne întotdeauna acest punct ferm: Dumnezeu ne iubeşte, vrea binele nostru şi ştie să scoată binele chiar şi din rău".

- Brazilia. Părintele Dejair Goncalves de Almeida, 32 de ani, a murit la spitalul din Volta Redonda, circa 80 de km de Rio de Janeiro, în urma unei agresiunii brutale care l-a costat viaţa şi pe un fost seminarist. Preotul şi însoţitorul său pastoral au fost răpiţi duminica trecută în timp ce se întorceau de la o comunitate îndepărtată şi ulterior închişi în casa parohială. Potrivit agenţiei Fides, răpitorii căutau bani, dar cum nu au găsit, i-au lovit grav la cap şi le-au provocat moartea. "Nu putem răspunde cu rău la rău, dar autorităţile trebuie să facă lumină şi dreptate în acest caz", a afirmat episcopul de Volta Redonda, mons. Joao Maria Messi, care a cerut credincioşilor o atitudine de pace şi rugăciune.

- Roma. Institutul Internaţional Jacques Maritain sărbătoreşte 35 de ani de activitate prin patru zile de manifestări deschise miercuri seară la Centrul Cultural Sfântul Ludovic al Franţei din Roma, întemeiat de Maritain în anii în care era ambasador francez pe lângă Sfântul Scaun.

- Irlanda. Scrisoarea pastorală a lui Benedict al XVI-lea către credincioşii din Irlanda va fi „o importantă sursă de reînnoire” pentru Biserica irlandeză chemată în acest dificil moment „la un nou început şi o nouă eră de reformă”: a spus cardinalul Seán Brady în timpul Liturghiei solemne pentru sărbătoarea Sfântului Patriciu în catedrala din Armagh.

- Germania. Cancelarul Angela Merkel intervenind în Bundestag, Camara de jos a Parlamentului german, a spus că pedofilia este o crimă abominabilă, o plagă ce loveşte întreaga societate şi nu doar Biserica Catolică. Această dramă s-a petrecut în multe sectoare ale societăţii, chiar dacă ele au ieşit la iveală în Biserica Catolică.

- Austria. Cardinalul Christoph Schönborn, arhiepiscop de Viena a reafirmat „sprijinul deplin pentru masa rotundă asupra abuzurilor, programată să aibă loc în capitală pe 13 aprilie, cu participarea a circa 40 de experţi.

- Irak. Ucis un alt creştin. Nouă execuţie având ca ţintă un creştin de rit caldeean la Mosul, în nodul Irakului: Sabah Yacoub Adam, 55 ani, căsătorit şi tată al unui copil, a fost ucis miercuri dimineaţă de oameni înarmaţi.

- Roma. "Sprijinirea, încurajarea şi ajutorarea preoţilor care, în multe regiuni ale planetei în care Biserica este prigonită, continuă fidelitatea faţă de Evanghelie, fără a se da înapoi din faţa riscurilor care ar putea să le ceară chiar sacrificiul vieţii pentru Cristos": este finalitatea cu care asociaţia "Ajutor Bisericii care Suferă", va marca, începând de vineri, 19 martie, un simpozion de trei zile în memoria martirilor la Universitatea Pontificală Laterană. În Anul Sfintei Preoţii, manifestările vor avea în centru memoria preoţilor martiri, printre care şi preotul polonez Jerzy Popiełuszko, asasinat în 1984 de regimul comunist.

- Italia. Din 2009, numele călugăriţei catolice Agnese Tribbioli figurează pe lista celor "Drepţi între naţiuni", pentru ajutorul oferit evreilor în al doilea război mondial. Distincţia oficială şi pergamentul Comisiei de la Yad Vashem vor fi încredinţate joi la Florenţa, la casa generală a Congregaţiei fondată de maica Tribbioli în 1927.

- Timişoara. Falsă alarmă privind existenţa unei bombe pe aeroportul internaţional; arestat, în scurt timp, autorul ameninţării.

- Din actualitatea internaţională. Irak: premierul Al Maliki acuză Comsiia Electorală de înşelăciune şi cere renumărarea voturilor, în timp ce adversarul său Iyad Allawi a întrunit un număr mai mare de sufragii. Nigeria: noi violenţe interetnice în statul Plateau, soldate cu moartea a 13 persoane, în acelaşi sat în care săptămâna trecută au fost ucişi circa 400 de locuitori.

- Joi 18 martie, în calendarul liturgic bizantin român la fel ca în calendarul roman sau latin, Sfântul Chiril sau Ciril din Ierusalim, episcop şi învăţător al Bisericii, anii 315-386.








All the contents on this site are copyrighted ©.