"Fidelitatea lui Cristos, fidelitatea preotului": în urmă cu un an, Papa anunţa celebrarea
Anului Sfintei Preoţii, adevărat "καιρός"
(RV - 16 martie 2010) În urmă cu un an, papa Benedict al XVI-lea primind în Sala
Consistoriului din Palatul Apostolic participanţii la plenara Congregaţiei pentru
Cler anunţa proclamarea „Anului Sfintei Preoţii”, eveniment care,
ceva mai târziu, era prezentat astfel la Sala de presă a Sfântului Scaun:„Cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a morţii Sfântului Paroh de Ars, Ioan Maria
Vianney, Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea a făcut cunoscut că, de la 19 iunie 2009
până la 19 iunie 2010, se va ţine un special An Sacerdotal, care va avea ca temă:
„Fidelitatea lui Cristos, fidelitatea preotului”.
„Anul sacerdotal”, un an
special dedicat rolului şi misiunii preotului în viaţa Bisericii şi în societatea
epocii contemporane; un an pentru a sublinia că fiecare preot trebuie să tindă la
„desăvârşirea spirituală” pentru ca astfel slujirea sa să fie rodnică.
Este
important, observa atunci Papa, ca preotul să fie bine format în lumina învăţăturii
Conciliului al II-lea din Vatican şi să poată fi mereu recunoscut, prin moralitate
şi înfăţişare.
A sfinţi, a învăţa, a conduce. Sunt „tria munera”, cele trei
îndatoriri ale vieţii şi slujirii preotului. Din momentul în care un episcop îi pune
mâinile pe cap în actul sacramental al hirotonirii, viaţa unui preot trebuie să dea
mărturie despre aceste trei valori; valori care, a afirmat Benedict al XVI-lea, „înainte
de a fi un oficiu, o sarcină de îndeplinit” sunt „un dar”, graţie căruia preotul participă
la o „viaţă nouă”, dobândeşte acel „stil” care a fost cel al lui Isus şi apoi al Apostolilor.
Iar această „participare” la viaţa lui Cristos, devine şi o putere ce face să devină
„necesară, mai mult, indispensabilă” „tendinţa spre desăvârşirea morală”.
Apoi
Papa a anunţat: • Tocmai pentru a favoriza această năzuinţă a preoţilor spre perfecţiunea
spirituală de care depinde mai presus de toate rodnicia ministerului, a slujirii lor,
am decis să proclam un special „An Sacerdotal”, care se va extinde de la 19 iunie
anul acesta până la 19 iunie 2010. De fapt, este cea de-a 150-a aniversare a morţii
Sfântului Paroh de Ars Ioan Maria Vianney, adevărat exemplu de Păstor în serviciul
turmei lui Cristos”.
Puţin mai înainte, Papa amintise că marea tradiţie bisericească
nu a condiţionat eficacitatea sacramentală de situaţia existenţială concretă a unui
preot, garantând astfel aşteptările legitime ale credincioşilor. Totuşi, a spus, importanţa
formării permanente a preoţilor rămâne o mare şi delicată prioritate ce trebuie condusă
„în comuniune cu neîntrerupta tradiţie a Bisericii, fără cezuri şi fără tentaţii de
discontinuitate”.
Episcopilor, Benedict al XVI-lea le-a cerut să cultive „relaţii
umane cu adevărat paterne” cu primii lor colaboratori, „mai ales - a spus - sub aspect
doctrinar”: • „Este important să se favorizeze în preoţi, mai presus de toate în
tinerele generaţii, o corectă receptare a textelor Conciliului Ecumenic Vatican II,
interpretate în lumina întregului bagaj doctrinar al Bisericii. Apare urgentă şi recuperarea
acelei conştiinţe care îi face pe preoţi să fie prezenţi, identificabili şi posibil
de recunoscut fie pentru judecata de credinţă, fie datorită virtuţilor personale,
fie chiar datorită hainei, în domeniile culturii şi carităţii, ce stau dintotdeauna
la inima misiunii Bisericii”.
Această atenţie din partea Papei a fost solicitată
de conştiinţa „schimbărilor sociale radicale din ultimele decenii”, care cer folosirea
„celor mai bune energii bisericeşti” pentru pregătirea candidaţilor la preoţie. Preoţie,
a insistat Benedict al XVI-lea, ce trebuie să fie valorizată cum se cuvine deoarece
misiunea sa „în Biserică” derivă din locul central al lui Cristos care este principalul
ei propulsor. • În acest sens este necesar să se vegheze ca noile structuri sau
organizaţii pastorale să nu fie gândite pentru un timp în care ar trebui să nu mai
fie nevoie de slujitorul hirotonit, plecând de la o interpretare greşită a promovării
juste a credincioşilor laici, întrucât în atare caz s-ar pune premisele unei diluări
ulterioare a preoţiei ministeriale iar eventualele presupuse „soluţii” ar ajunge să
coincidă grav cu însăşi cauzele reale ale problematicilor contemporane legate de ministerul”
preoţesc.
Benedict al XVI-lea a amintit şi cele patru aspecte ale misiunii
preotului. Aceasta este „eclezială”, bisericească deoarece „nimeni nu se vesteşte
pe sine” ci îl vesteşte şi îl poartă lumii pe Dumnezeu. Se caracterizează prin comuniune,
întrucât se desfăşoară „într-o unitate şi într-o comuniune” care doar secundar are
şi aspecte relevante de vizibilitate socială, care de altfel derivă din intimitatea
divină pentru care preotul e chemat să fie expert, să conducă sufletele încredinţate
lui la aceeaşi întâlnire cu Domnul. În fine, dimensiunile ierarhică şi cea doctrinară
sugerează reafirmarea importanţei disciplinei ecleziastice - ţinând cont că termenul
disciplină este legat de numele „discipol”, ucenic - şi a formării doctrinare, nu
doar teologică, iniţială şi permanentă.