2010-03-12 16:54:28

Sfântul Părinte urmăreşte cu adâncă mâhnire situaţia cazurilor de abuzuri sexuale comise de o parte a clerului din Germania


RV 12 mar 2010. După audienţa la Sfântul Părinte, vineri, în Vatican, arhiepiscopul de Freiburg im Breisgau, mons. Robert Zollitsch, preşedintele Conferinţei Episcopale din Germania, a ţinut o conferinţă de presă pentru a aduce la cunoştinţa opiniei publice informaţiile comunicate Papei cu privire la cazurile de abuzuri sexuale comise de o parte a clerului german.

Arhiep. Zollitsch a spus jurnaliştilor că Sfântul Părinte a ascultat cele relatate cu adâncă mâhnire şi viu interes. Prelatul german a transmis pe această cale şi durerea întregului episcopat catolic din Germania. După cum făcuse deja în trecut, mons. Zollitsch a reînnoit la conferinţa de presă cererea de iertare faţă de victime. Arhiepiscopul de Freiburg l-a informat în mod special pe Benedict al XVI-lea despre măsurile care sunt pe cale de adoptare pentru a pune capăt acestui trist fenomen. Şi-a exprimat totodată gratitudinea faţă de Sfântul Părinte pentru încurajarea de a continua pe această cale, cu obiectivul de a scoate adevărul la lumină pentru că victimele au dreptul la adevăr de o manieră inechivocabilă. Apoi, arhiepiscopul de Freiburg a prezentat ceea ce se face deja pentru a asigura victimelor o asistenţă umană şi terapeutică. În fiecare dieceză, a adăugat prelatul, se adoptă măsuri de prevenire iar parohiile sunt îndemnate să cultive o atitudine constantă de veghere şi atenţie (…).

Arhiep. Zollitsch a afirmat că toţi cei din sfera de responsabilitate a Bisericii din Germania, sunt pregătiţi să înfrunte rezolvarea acestor cazuri, dar a precizat că în Germania s-au verificat numeroase cazuri de abuzuri sexuale. Nu este vorba de un fenomen care priveşte doar Biserica Catolică, a adăugat arhiepiscopul de Freiburg care a solicitat în acest sens un dialog mult mai amplu cu întreaga societate pentru investigarea şi rezolvarea lor (…).

În fine, arhiep. Zollitsch a arătat gratitudine faţă de Sfântul Părinte care, sunt cuvintele sale, "a sprijinit cu determinare" demersurile Conferinţei Episcopale Germane. "Papa ne-a încurajat să clarificăm situaţia şi să acceptăm adevărul; în special, ne-a sprijinit în aplicarea normelor procedurale existente invitându-ne să le îmbunătăţim dacă este necesar". "Vom continua în demersul nostru pentru a vindeca rănile trecutului şi a le preveni pe cele din viitor", a încheiat arhiep. Robert Zollitsch, preşedintele Conferinţei Episcopale Germane.








All the contents on this site are copyrighted ©.