2010-03-04 11:19:49

“Administratori ai tainelor lui Dumnezeu”, tema predicilor de Postul Mare în Vatican: vineri 5 martie prima meditaţie a părintelui Cantalamessa


(RV - 4 martie 2010) În trei vineri, nesuccesive anul acesta, începând cu 5 martie la ora 9, predicatorul Casei Pontificale, părintele franciscan capucin Raniero Cantalamessa ţine în capela Redemptoris Mater din Vatican în prezenţa lui Benedict al XVI-lea prima predică a Postul Mare 2010. Tema meditaţiilor din acest an este “Administratori ai tainelor lui Dumnezeu”: preotul ca slujitor al Cuvântului şi al Sacramentelor.

Totul se inspiră din convingerea Sfântului Paul despre autoritatea sa apostolică: “Orice om să ne considere în felul acesta: ca pe nişte slujitori ai lui Cristos, administratori ai tainelor lui Dumnezeu, iar ceea ce se cere de la administratori este ca fiecare să fie găsit credincios” (1Cor 4,1).

Meditaţiile de Postul Mare continuă reflecţia despre ministerul episcopal şi preoţesc începută de predicator în timpul Adventului 2009. În lumina textului 1Cor 4,1, părintele Cantalamessa va pune în lumină cele două îndatoriri esenţiale ale preotului din Noul Testament: vestirea Evangheliei şi administrarea sacramentelor corespunzătoare celor două semnificaţii ale cuvântului „taine,sacramente”, ca adevăruri revelate şi semne eficace ale harului.

Sarcina predicatorului Casei Pontificale - sau predicator apostolic - reprezintă o slujire specifică pentru tradiţionalele predici de Advent ca pregătire la sărbătoarea Naşterii Domnului şi de Postul Mare ca pregătire la Paştele Înfierii Domnului. Titlul şi oficiul datează de la papa Paul al IV-lea în secolul al XVI-lea.

De peste 200 de ani această slujire este rezervată Ordinului Fraţilor Minori Capucini, potrivit celor stabilite de papa Benedict al XIV-lea în 1743. Părintele Raniero Cantalamessa O.F.M.Cap. îndeplineşte această sarcină din 1980.

Potrivit tradiţiei, la predicile de Postul Mare sunt invitaţi cardinalii, arhiepiscopii, episcopii, prelaţii Familiei Pontificale, ai Curiei Romane şi Vicariatului de Roma şi superiorii generali sau procuratori ai Ordinelor călugăreşti care fac parte din Capela Pontificală.

Cele trei predici de Postul Mare din acest an vor avea loc în trei vineri nesuccesive, adică în zilele de 5, 12 şi 26 martie, trecând peste vineri 19 martie, când fiind solemnitatea Sfântului Iosif predica nu va avea loc.

Pentru a trăi îndeaproape aceste momente de meditaţie, se poate vizita virtual capela Redemptoris Mater, site-ul www.vatican.va/redemptoris_mater
Radio Vatican va oferi o sinteză a predicilor în zilele respective.

 
al/rv - sursă Zenit
 















All the contents on this site are copyrighted ©.