2010-03-03 18:27:11

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


RV 03 mar 2010. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- Benedict al XVI-lea, vorbind la cateheza audienţei generale de miercuri despre sf. Bonaventura a îndemnat întreaga Biserică să urmeze idealul lui de castitate, sărăcie şi ascultare, armonizând credinţa şi cultura; în prezenţa a peste opt mii de pelerini, printre care şi episcopul Petru Gherghel al diecezei de Iaşi, Papa a amintit la bicentenarul naşterii contribuţia lui Frederic Chopin la cultura europeană şi a îndemnat Bisericile locale să se angajeze cu mai mare curaj în favoarea ţiganilor.

- Sfântul Părinte va efectua o vizită în Spania, la Barcellona şi la Santiago de Compostela, în luna noiembrie anul curent: au anunţat miercuri cu bucurie cele două arhidieceze; pe 6 noiembrie, Episcopul Romei va efectua un pelerinaj la Santiago de Compostela cu ocazia Anului Sfânt al sanctuarului iar duminică, 7 noiembrie, va consacra altarul marii biserici "Sagrada Familia" din Barcellona, opera arhitectului catolic Antonio Gaudì. Va fi a cincea călătorie apostolică internaţională a Suveranului Pontif în 2010, după cele programate în Malta, Portugalia, Cipru şi Marea Britanie.

- Strasbourg. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis recursul Italiei privind sentinţa care impunea îndepărtarea Crucii din sălile de clasă; cazul urmează a fi analizat de Marea Cameră în lunile următoare. Satisfacţie, din partea lumii politice italiene. Observatorul permanent al Sf. Scaun pe lângă Consiliul Europei, mons. Aldo Giordano, solicitat de Radio Vatican, şi-a exprimat speranţa ca dezbaterea publică privind prezenţa simbolurilor creştine în Europa să ajute la redescoperirea rădăcinilor religioase ale Bătrânului Continent.

- Roma. Încheiat, un acord între Centrul de Televiziune Vatican (CTV) şi compania Sony, privind furnizarea unei noi regii mobile dotată pentru filmări de Înaltă Definiţie. Într-un comunicat al corporaţiei de electronice Sony se face cunoscut că noua unitate mobilă de filmări va fi predispusă pentru octombrie 2010. Înfiinţat în 1983, Centrul de Televiziune Vatican documentează prin imagine slujirea pastorală a Suveranilor Pontifi şi activitatea Sfântului Scaun. În fiecare an, CTV preia integral circa 200 de evenimente la care se adaugă filmările prilejuite de vizitele Sfântului Părinte în Italia şi în întreaga lume.

- Bruxelles. Cu peste 2.863.000 de avorturi practicate şi înregistrate în 2008 în toată Europa, avortul este principala cauză de moarte pe tot mai Bătrânul Continent: reiese din raportul "Avortul în Europa şi Spania", prezentat marţi la Bruxelles de Institutul Spaniol pentru Politici Familiale. Avortul este principala cauză de mortalitate în Europa şi precedă cancerul, infarctul şi accidentele rutiere. În ultimii 15 ani, Marea Britanie, Franţa, România şi Italia, sunt primele patru ţări după numărul de avorturi. Consideraţiile lui Carlo Casini, preşedintele Mişcării pentru Viaţă, care atrage atenţia asupra cauzelor, nu doar de natură materială: "criza valorilor ucide mai mult decât crica economică".

- Roma. Secţia italiană a organizaţiei internaţionale "Mişcarea pentru Viaţă" a acordat marţi premiul european pentru viaţă "Maica Tereza de Calcutta" filmului "Bella", protagonistului şi coproducătorului, actorul mexican Eduardo Veràstegui. Campion de încasări în Statele Unite şi câştigător a mai multor premii internaţionale, pelicula pro-life povesteşte cu delicateţe modul în care viaţa şi iubirea sunt mai tari decât moartea.

- Chile. Circa 800 de morţi, 500 de răniţi, cel puţin un milion de persoane fără adăpost şi daune de circa 30 de miliarde de dolari: este ultimul bilanţ, încă provizoriu, al cutremurului de 8,8 grade Richter de săptămâna trecută. Biserica Catolică din Italia a alocat un milion de euro, din fondurile "Opt la mie".

- Pakistan. Tribunalul din Kasur, în districtul Punjab, a condamnat la 25 de ani închisoare pentru blasfemie un cuplu de soţi creştini. Motivul: ar fi atins Coranul fără a se fi spălat pe mâini. Legea privind blasfemia a fost introdusă în Codul Penal în 1986 şi reprezintă, pentru organizaţiile umanitare locale, cel mai asupritor instrument de represiune religioasă din statul asiatic.

- Uganda. Cel puţin 80 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 350, au fost date dispărute, în urma alunecărilor de teren care marţi au înghiţit trei sate dintr-o regiune muntoasă. Tragedia s-a verificat în districtul Bududa, din estul ţării, unde în ultimele patru zile a plouat fără încetare. Precipitaţiile abundente împiedică echipele de intervenţie şi au izolat deja alte 3000 de persoane.

- Din actualitatea internaţională. Irak: la câteva zile înainte de alegerile generale de duminică, triplu atentat la Baquba, soldat cu peste 30 de morţi şi 40 de răniţi. Grecia: adoptate de guvern, noi măsuri de reducere a datoriei publice pentru combaterea crizei, cu un plan în valoare de 4,8 miliarde de euro. Ucraina: parlamentul a demis miercuri executivul condus de Iulia Timoşenko.

- Joi, 4 martie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Gherasim de la Iordan, cuvios, anul 475; în calendarul roman sau latin Sfântul Cazimir, rege, anii 1458-1484, patron al Poloniei şi Lituaniei.







All the contents on this site are copyrighted ©.