2010-03-01 15:04:44

Episcopii ugandezi la Roma pentru vizita „ad Limina Apostolorum”; primit de Papa primul grup; profil sumar al Bisericii Catolice din Uganda


(RV - 1 martie 2010) Benedict al XVI-lea a primit luni dimineaţă în audienţă un prim grup de păstori ai Conferinţei Episcopale din Uganda în vizită „ad Limina Apostolorum”. Biserica Catolică este prezentă în această ţară africană din regiunea Marilor Lacuri cu patru arhidieceze mitropolitane şi 15 dieceze. Creştini catolicii reprezintă 41,5% din populaţia de circa 30 milioane de locuitori. Din aceştia, 36% sunt de religie creştină anglicană iar 12% sunt de religie musulmană.
 
Iată un profil sumar al Bisericii Catolice din Uganda.
Reconciliere naţională, luptă împotriva sărăciei, contrastarea răspândirii maladiei SIDA: sunt trei din marile problemele pe care Biserica din Uganda trebuie să le înfrunte în viaţa de fiecare zi. O angajare pe care catolicii ugandezi o susţin în spirit de colaborare cu credincioşii celorlalte comunităţi creştine. Din 1963 este activ, de fapt, un Consiliu creştin comun la care aderă catolici, anglicani şi ortodocşi. Biserica a contribuit, ca instrument de pace, la eforturile pentru pacificarea regiunii Nord-Uganda, zdruncinată de un îngrozitor război civil început în 1986 şi care, chiar şi acum, nu se poate spune că s-a terminat, în pofida semnării acordurilor pentru încetarea focului între guvern şi gherila autonumitei „Armate de Rezistenţă a Domnului”. Istoric, Biserica ugandeză gestionează diferite institute educative şi este în prima linie în lupta împotriva sărăciei, iar recent şi prin cursuri de formare pentru a dezvolta agricultura durabilă. Mare este apoi efortul depus în lupta împotriva maladiei SIDA, adevărată pandemie care a lovit peste un milion de ugandezi. În 1995, Conferinţa episcopală a instituit centrul „Aids Focal Point” pentru a ajuta populaţia afectată de virusul HIV. Eforturi ce au înregistrat rezultate importante. În contra-tendinţă comparativ cu majoritatea ţărilor africane, care şi-au bazat măsurile politice pe răspândirea prezervativelor, Uganda a cunoscut de fapt o reducere a indicelui de infecţie şi aceasta datorită mai ales formării tinerelor generaţii la valorile fidelităţii şi abstinenţei înainte de căsătorie. În ultimele luni, episcopatul a luat poziţie asupra unui proiect de lege care prevede sancţiuni foarte dure pentru homosexuali, până la pedeapsa cu moartea. „Potrivit Bisericii - a declarat secretarul general al Conferinţei episcopale, părintele John Baptist Kauta - proiectul de lege este în contrast cu abordarea creştină a problemei”. Introducerea pedepsei cu moartea şi a închisorii pentru acte homosexuale - a observat - loveşte persoanele în loc să caute să le ajute pe cele care au nevoie de convertire, de sprijin şi speranţă”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.