2010-02-27 11:17:47

"Preocuparea mea de fiecare zi, grija pentru toate bisericile": Episcopul Petru Gherghel în vizită la fraţi în Anul Sfintei Preoţii


(RV - 27 februarie 2010) Numit Ordinarius "ad nutum Sanctae Sedis" al diecezei de Iaşi de către papa Ioan Paul al II-lea pe 21 februarie 1978, PS Petru Gherghel se află la conducerea pastorală a diecezei de 32 de ani. Episcopul de Iaşi este ierarhul catolic din România cu cea mai lungă activitate în păstorirea unei dieceze. Peste două luni PS Petru va împlini 20 de ani de când păstoreşte aceeaşi dieceză ca succesor al Apostolilor cu demnitate episcopală în plinătatea Preoţiei: a fost numit episcop de acelaşi Sfânt Părinte Ioan Paul al II-lea pe 14 martie 1990 şi consacrat întru Episcopat pe 1 mai a aceluiaşi an.

Despre Apostolul Paul ştim din cele scrise chiar de el că "Trei ani după aceea, am urcat la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chefa şi am rămas la el timp de cincisprezece zile” (Gal 1,18). „Apoi, după paisprezece ani, am urcat din nou la Ierusalim…şi le-am expus evanghelia pe care o predic printre păgâni…ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar” (Cf Gal 2,1-2).

Aprins de iubirea lui Cristos, Paul din Tars călătoreşte neobosit pentru a vesti Evanghelia la toate neamurile până la marginile pământului. În una din scrisorile sale enumără pe larg suferinţele îndurate pentru Acela care l-a chemat să-i fie slujitor şi apostol: "În muncă şi trudă, deseori în privegheri, în foame şi sete...şi, pe lângă cele exterioare, preocuparea mea de fiecare zi, grija pentru toate bisericile - "sollicitudo omnium ecclesiarum" (2Cor 11,28).

PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, şi responsabil pentru pastorala migranţilor în cadrul Conferinţei episcopilor catolici din România a întreprins zilele acestea în "spiritul Apostolului Paul", o vizită la fraţi, adică la preoţii din dieceza sa care se ocupă de pastorala comunităţilor de migranţi români de rit latin precum şi la preoţi din dieceza de Iaşi care activează în serviciul altor dieceze ale Europei.

În perioada 2-4 martie, PS Petru Gherghel participă la “Întâlnirea Directorilor naţionali ai pastoralei pentru Ţigani în Europa” organizată de Consiliul Pontifical pentru Pastorala Migranţilor şi Itineranţilor la sediul său din Palazzo San Calisto, Città del Vaticano, pe tema “Solicitudinea Bisericii faţă de Ţigani: situaţie şi perspective”. Marţi 2 martie la ora 11 este prevăzută o masă rotonda pe tema “Pastorala specifică a ţiganilor în contextul pastoralei teritoriale: propuneri pentru intensificarea dialogului şi colaborării intra şi extra ecleziale. Intervine şi PS Petru Gherghel, promotor pentru pastorala ţiganilor în România, pe tema “comuniunii”.

Scrie PS Petru:
După întâlnirea cu Sfântul Părinte papa Benedict în programul vizitei "ad limina apostolorum", în cadrul căreia am primit acea întărire în credinţă oferită Sfântului Petru de însuşi Isus Cristos pentru care s-a rugat ca el la rândul său să-i întărească pe fraţii săi (cf. Lc 22,32), am ţinut să-i întâlnesc pe preoţii care au primit de la noi mandatul de a-i însoţi pe credincioşii catolici plecaţi din dieceza noastră în diferite părţi ale Europei.
Fiind în oraşul etern, am avut o altă bucurie sufletească, şi anume întâlnirea cu toţi preoţii care desfăşoară activitate pastorală sau studiază în Roma ori se află pentru alte motive în jurul oraşului Papei. Sfânta Liturghie concelebrată, în ziua de duminică, 14 februarie 2010, cu toţii episcopii noştri din Bucureşti, Chişinău şi Iaşi - la care s-a adăugat şi episcopul de Marsabit, din Kenya - precum şi preoţii noştri şi un mare număr de credincioşi catolici români prezenţi în Roma sau în împrejurimi a fost un adevărat moment de sfântă şi fericită comuniune şi împărtăşire de daruri sufleteşti.
Următorul moment a fost întâlnirea cu confraţii preoţi din nordul Germaniei, din zona Münster-ului, a Köln-ului şi Meinz-ului. Vizita şi întâlnirea cu ei a vrut să se înscrie în cadrul Anului Sfintei Preoţii şi să fie un moment de comuniune frăţească, de încurajare şi de întărire în nobila misiune de vestire a Evangheliei la toate popoarele.
Alt moment de mare trăire şi bucurie a fost cel din Austria, Dieceza de Feldkirch, unde am putut să-i întâlnesc pe cei 9 preoţi care, împreună cu pr. decan şi paroh Pavel Solomon, sunt bucuroşi că pot oferi serviciul lor pastoral în regiunea Voralberg, vestindu-l astfel cu curaj pe Cristos fraţilor în credinţă din acea zonă minunată.
La întoarcerea spre Roma, pentru a participa la întâlnirea directorilor naţionali pentru pastoraţia migranţilor şi itineranţilor, în special a romilor, am avut din nou o fericită ocazie de a-i întâlni pe preoţii care îi însoţesc pe credincioşii catolici care se află în zona marilor oraşe: Verona, Padova, Pordenone, Gorizia, Vicenza, Milano şi Torino.
Un moment de mare trăire sufletească a fost şi întâlnirea cu părintele Iosif Matei, care se află de câţiva ani în Italia, pentru îngrijirea sănătăţii şi pentru a fi părinte spiritual pentru Surorile Misionare ale Patimii lui Isus, din Villanova Mondovi (Provincia de Cuneo).
În Anul Sfintei Preoţii, cu toţii am fost şi suntem chemaţi să descoperim marea demnitate a celor chemaţi şi consacraţi, marea bucurie de a-l vesti pe Cristos şi Evanghelia sa poporului creştin.
Având mereu în faţă exemplul lui Cristos Marele Preot şi admirând iubirea cu care el s-a dăruit pentru noi, simţim un puternic impuls pentru a-l urma şi a-l reprezenta între oameni. Am ascultat şi ascultăm necontenit invitaţia sa exprimată în atâtea momente: "Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni"; "Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura" (Mc 16,15); "Cine vrea să vină după mine, să se lepede de sine în însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze" (Mt 16, 24); "Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii" (In 8,12); "Curaj, eu am învins lumea" (In 16,33).
De asemenea, în cadrul acestei vizite, am avut ocazia să întâlnesc diferiţi episcopi, vicari generali şi autorităţi locale, cu care am avut un schimb de păreri şi aprecieri asupra prezenţei preoţilor şi credincioşilor noştri în diferitele ţări ale Europei. Pe agendă au fost şi diferite proiecte social-caritative prezentate împreună cu pr. Cristian Galaţanu, responsabil Caritas pentru diferite proiecte în curs de desfăşurare şi noi colaborări.
Sunt fericit că vizita întreprinsă la fraţi şi între fraţi a avut menirea să ne facă pe toţi, episcopi şi preoţi, să trăim momente înălţătoare pe drumul slujirii noastre în via Domnului. Comuniunea noastră trebuie să fie vie, atât în dieceză, cât şi în orice parte a Bisericii.
Doresc Preasfinţitului auxiliar Aurel şi tuturor confraţilor multe împliniri şi bucurii în munca pastorală şi spirituală.
Tuturor binecuvântare de la Cristos, Marele Preot, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria.
26 februarie 2010
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi







All the contents on this site are copyrighted ©.