2010-02-27 15:29:11

Exerciţiile spirituale pentru Postul Mare în Vatican, la final. Benedict al XVI-lea: pentru a se cunoaşte pe sine, omul are nevoie să-l asculte pe Dumnezeu


RV 27 feb 2010. Benedict al XVI-lea şi colaboratorii săi din Curia Romană au încheiat sâmbătă săptămâna de exerciţii spirituale pentru Postul Mare. În capela "Redemptoris Mater" din Palatul Apostolic, părintele predicator, teologul italian Enrico Dal Covolo, a primit gratitudinea şi aprecierea Papei pentru "lecţiile lui Dumnezeu şi ale Bisericii despre vocaţia sacerdotală".
Un mod "pasionant şi foarte personal" de a medita despre slujirea preoţească, o călăuză "pe drumul către Cristos, pe drumul de reînnoire" a vocaţiei: după ce a ascultat, s-a rugat şi a meditat în tăcere timp de o săptămână în reculegere în capela privată, în interiorul capelei mai mari "Redemptoris Mater", Benedict al XVI-lea a subliniat cu aceste cuvinte călătoria spirituală, întreprinsă alături de colaboratorii săi din Curie, lăsându-se conduşi de meditaţiile părintelui salezian Enrico Dal Covolo. Papa şi-a exprimat preţuirea sa tocmai pentru aspectul intim, profund al ascultării. Este ceea ce ceruse si primise Solomon, după cum s-a amintit la meditaţii: docilitatea unei inimi care-l ascultă pe Dumnezeu.
• "În realitate, a afirmat Benedict al XVI-lea adresându-se liber la încheierea exerciţiilor spirituale, mi se pare că aici este cuprinsă întreaga viziune creştină asupra omului. Omul nu este desăvârşit în sine, omul are nevoie de relaţie, este o fiinţă în relaţie... Are nevoie să asculte, să-l asculte pe celălalt, mai ales pe Celălalt cu C mare, pe Dumnezeu. Numai în acest fel se cunoaşte pe sine, numai în acest fel devine el însuşi".

Această formă de ascultare, a continuat Sfântul Părinte, este semnul acelei înţelepciuni care devine posibilă numai în comuniunea Bisericii. Papa a mărturisit că în aceste zile a contemplat cu precădere unul din mozaicurile care împodobesc capela "Redemptoris Mater", cel în care Fecioara Maria este prezentată drept "Scaunul viu al Înţelepciunii", avându-l în braţe pe Cristos "Înţelepciunea întrupată":
• "Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne spun că în momentul zămislirii Cuvântului veşnic în sânul Fecioarei, Duhul Sfânt a intrat în Maria prin intermediul urechii. În ascultare, ea a zămislit Cuvântul veşnic, a dat trup acestui Cuvânt. Ea ne spune astfel ce înseamnă a avea o inimă în ascultare".

Benedict al XVI-lea şi-a arătat apoi preţuirea pentru aşa zisele "medalioane" sacerdotale, figurile preoţeşti prezentate de pr. Enrico Dal Covolo care au dat contur la meditaţiile despre preoţie. Cinci portrete exemplare de preoţi, de la Sfântul Ioan Maria Vianney la Ioan Paul al II-lea, după ce a ilustrat concepţia despre preoţie a Sfinţilor Părinţi, de la Sfântul Ignaţiu de Antiohia la Sfântul Augustin:
• "În acest fel am meditat din nou la ce înseamnă să fim preoţi, la cum să devenim tot mai mult preoţi. Aţi subliniat că ritul consacrării trimite spre misiune, este destinat să devină misiune. În aceste zile am aprofundat cu ajutorul lui Dumnezeu semnificaţia consacrării noastre. Cu un nou curaj, vrem să reluăm acum misiunea noastră. Domnul să ne ajute! Vă mulţumesc, pr. Enrico, pentru ajutorul pe care ni l-aţi oferit!".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.