2010-02-19 13:21:22

Libertate religioasă în Algeria: creşte preocuparea creştinilor


(RV – 19 februarie 2010) Creşte preocuparea comunităţilor creştine din Algeria privind libertatea religioasă. Despre această chestiune s-a discutat într-o reuniune care a avut loc în Algeria în prezenţa unor reprezentanţi religioşi şi politici.

În centrul întâlnirii, noua lege cu privire la culte, introdusă în 2006, potrivit căreia orice religie diferită de islam trebuie să practice propriile rituri în spaţii recunoscute oficial. Din cauza acestei reglementări, în 2007 a fost arestat un preot francez acuzat că a condus o întâlnire de rugăciune a unui grup de imigranţi din regiunea subsahariană.
Ministrul afacerilor religioase, Bouabdallah Ghlamallah, a precizat cu această ocazie că Algeria „a garantat întotdeauna diferitelor comunităţi religioase liberul exerciţiu al respectivelor culte, cu toată libertatea şi seninătatea, în locurile destinate acestui scop, în conformitate cu legea din 2006”.
Această precizare nu i-a liniştit însă pe reprezentanţii creştini, profund tulburaţi şi de recentul atac împotriva unei case de cult protestante, ce a fost jefuită şi incendiată.
În Algeria creştinii – catolici şi protestanţi – reprezintă mai puţin de 1% din populaţie algeriană care numără peste 99% de musulmani.
Dar care sunt implicaţiile legii din 2006? Ne explică arhiepiscopul de Alger, monseniorul Ghaleb Bader, prezent la întâlnirea reprezentanţilor religioşi şi politici din Algeria:

• „Această lege ne închide în bisericile noastre, s-ar putea spune între ghilimele. Avem libertatea de a trăi normal şi de a practica celebrările noastre în mod normal. Dar şi înainte de 2006 ne exercitam cultul, fără să fi existat o lege şi fără să se fi comis abuzuri din partea Bisericii. Oricum, nu dorim să trăim sub ameninţarea că este un delict faptul că un grup de tineri care au ieşit împreună s-au oprit la umbra unui copac pentru a se ruga. Printre altele, această lege din 2006 se referă şi la construirea de biserici care poate avea loc doar cu autorizarea autorităţilor algeriene. Acest fapt nu este grav în sine, dar pot trece ani fără să se primească un răspuns, şi atunci devine o problemă.”

La întâlnire a participat şi pastorul Claude Baty, preşedinte al Federaţiei protestante şi Franţa. Iată cum interpretează legea cultelor din Algeria:
• „Legea din 2006 a fost imediat interpretată în două feluri: insistând asupra faptului că libertatea de cult este recunoscută prin lege, şi acest fapt este deja foarte important, dar insistă în acelaşi timp asupra unui aspect care contrazice această afirmaţie, şi anume că este interzisă convertirea unui musulman, sub acuza de prozelitism.
Noi sperăm ca bunele intenţiile exprimate în timpul acestei reuniuni să devină fapte concrete”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.