2010-02-15 19:41:25

Luni: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 15 februarie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Benedict al XVI-lea a început luni în Vatican o reuniune de două zile cu episcopii Conferinţei Episcopale Irlandeze privind chestiunea abuzurilor în dauna minorilor din partea unor membri ai clerului local. La Sfânta Liturghie celebrată luni dimineaţă în bazilica vaticană cu episcopii irlandezi, card. Bertone s-a referit la "criza foarte grea" prin care trece Biserica în Irlanda, subliniind că dintr-o încercare dureroasă poate izvorî reînnoirea, "harul convertirii şi al unei credinţe mai mari", cu condiţia ca "cel care a păcătuit să-şi recunoască vina cu cea mai mare sinceritate".
 
- Papa a numit episcop coadiutor al diecezei de Ondo în Nigeria pe preotul Jude Arogundade, din clerul diecezei de Ondo, în prezent angajat pastoral în Statele Unite ale Americii.

- Roma. Sărbătoare în comunitatea catolicilor români din Roma duminică 14 ianuarie. Încheiată sâmbătă vizita la Roma, „ad Limina Apostolorum” a episcopilor catolici din România şi Republica Moldova, cinci dintre ei s-au aflat în mijlocul comunităţii români a credincioşilor de rit latin rezidenţi la Roma celebrând Sfânta Liturghie în frumoasa bazilică paleocreştină Sfântul Vitali. Liturghia a fost prezidată de episcopul de Iaşi, PS Petru Gherghel iar cuvântul de învăţătură a fost ţinut de ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti şi Preşedinte al Conferinţei episcopatului catolic din România. „Păstraţi mereu încrederea în Domnul, nu o pierdeţi niciodată. Fiţi oriunde, buni credincioşi şi buni cetăţeni”: a îndemnat arhiepiscopul de Bucureşti. Gratitudinea PS Petru Gherghel pentru preoţii care asigură asistenţa pastorală a imigraţilor români în Italia şi în alte ţări; mare recunoştinţă pentru Biserica Catolică din Italia care pune la dispoziţia imigraţilor români bisericii şi alte structuri pentru necesităţile lor religioase şi nu numai.

- Giulgiul din Torino continuă să surprindă comunitatea ştiinţifică. A fost publicat recent în Italia un volum despre scrierile descoperite pe celebra relicvă, care fac referinţă la moartea şi înmormântarea unui condamnat din anul XVI al domniei împăratului Tiberiu; interviu cu autoarea, Barbara Frale, expertă în istorie şi arheologie. Giulgiul va fi expus din nou publicului la Torino, între 10 aprilie şi 23 mai 2010, urmând ca la 2 mai să aibă loc şi pelerinajul lui Benedict al XVI-lea.

- Afghanistan. Ofensivă a trupelor NATO. Mare parte a zonei de sud a ţării, interesată de operaţiunea militară a forţelor NATO şi armatei de la Kabul şi denumită „Mushtarak”, este acum sub controlul forţelor coaliţiei.

- Familia este „ajutorul cel mai mare care se poate oferi copiilor”: este unul din pasajele însemnate ale discursului Papei către membrii Consiliului Pontifical pentru Familie, primiţi zilele trecute în audienţă cu ocazia adunării plenare. Drepturile copiilor au stat în centrul lucrărilor departamentului vatican, la care a participat şi cardinalul arhiepiscop de Sao Paolo în Brazilia, Odilo Pedro Scherer care exprimă satisfacţie pentru rezultatele pastoralei în favoarea copilăriei în marea ţară sud-americană.

- Italia. Stare de tensiune între imigraţi la Milano unde în urmă cu două zile a fost asasinat un tânăr egiptean de către - acuză unii - o bandă de latino-americani. Dezlănţuită revolta numeroasei comunităţi nord-africane locale. Cazul se află acum în centrul dezbaterilor politice. Luni seară marş cu torţe în semn de solidaritate cu rezidenţii organizat de Partidul Libertăţii. Ministrul de Interne Maroni declară: trebuie schimbat pasul în politicile de integrare. Parohul bisericii parohiale Sfântul Ioan Crizostomul, părintele Piero Cecchi, care a programat pentru miercuri o veghe de rugăciune şi reflecţie, deschisă tuturor susţine că este nevoie „ de mai puţini soldaţi, şi mai mulţi educatori”.

- S-a reunit la Roma zilele trecute Forumul ONG-eurilor neguvernamentale de inspiraţie catolică. Sute de participanţi din toată lumea s-au întrebat asupra semnificaţiei angajării sociale la nivel internaţional. Subliniată necesitatea unui spirit unitar în acţiunile umanitare. În ceea ce facem suntem inspiraţi de Doctrina socială a Bisericii catolice.

- Padova. Deschisă expunerea moaştelor Sfântului Anton. De luni dimineaţă, şir lung de persoane, ordonat şi tăcut, pentru a se ruga în faţa rămăşiţelor pământeşti ale celui mai cunoscut sfânt în rândul credincioşilor creştini şi nu numai. Duminică 20 februarie, moaştele Sfântului vor fi reaşezate în splendida capelă, numită Cappella dell’Arca.

- 2010, Anul european de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale. Comisia episcopatelor comunităţilor europene şi Caritas Europa au lansat campania „Zero Poverty - Sărăcie Zero” iar Papa a dat cel dintâi exemplu vizitând duminică Căminul de săraci Caritas de la Gara Termini din Roma. Gesturi simbolice a 60 de episcopi din tot Bătrânul Continent.

- Haiti. Biserica mai departe în prima linie în ajutorarea populaţiei lovite de cutremurul de pământ din 12 ianuarie. Marţi 16 februarie, la Roma în bazilica Sfânta Maria Maggiore, Liturghie prezidată de cardinalul Angelo Sodano pentru pomenirea arhiepiscopului de Port-au-Prince, mons. Joseph Serge Miot şi a miilor de victime ale dezastrului natural.

- Sri Lanka. După 25 de ani de război, episcopi şi organizaţii caritative catolice lansează o campanie de Postul Mare pentru pace şi reconciliere naţională. Comunitatea creştină lucrează pentru vindecarea rănilor violenţei şi reconstrucţia ţării.

- Pakistan. Nou episod de violenţă anticreştină: în flăcări casa unei familii catolice ameninţate de musulmani în apropiere de capitala Lahore.

- Irak. Înfiinţat Consiliul capilor comunităţilor creştine pentru a avea o singură voce, o poziţie unitară la nivel politic, social şi sperăm, pastoral: a declarat arhiepiscopul de Kirkuk, mons. Louis Sako.

- Filipine. Episcopii catolici critică guvernul pentru distribuirea liberă de prezervative în periferiile capitalei Manila sub pretextul combaterii SIDA. Fidelitatea conjugală, abstinenţa şi sexualitatea responsabilă – afirmă reprezentanţii Bisericii – sunt mai eficiente în lupta contra HIV decât mijloacele artificiale care anulează exerciţiul responsabilităţii.

- Mexic. Biserica Catolică recunoaşte caracterul laic al statului modern, dar laicitatea trebuie să accepte prezenţa religiei atât la nivel personal cât şi în viaţa publică: a afirmat secretarul episcopatului mexican pentru afacerile publice după recenta reformă a constituţiei care stabileşte definiţia laicităţii Statului. La rândul său, purtătorul de cuvânt al arhiepiscopiei de Ciudad de Mexico a precizat că "nimeni nu pune în discuţie valoarea separării dintre Stat şi Biserică, dar laicitatea nu se poate confunda cu atitidini antireligioase iraţionale, în special anticatolice".

- Slovenia. Viitoarea universitate catolică din Slovenia are prima sa facultate: "Studii de management", a făcut cunoscut Conferinţa Episcopală Slovenă, specificând că primul curs va începe odată cu anul academic 2010/2011. Programa academică are o durate de trei ani şi se bazează pe Declaraţia de la Bologna din 1998.

- Austria. După 54 de ani de la moartea lor violentă în China, rămăşiţele pământeşti a doi misionari catolici, din ordinul franciscan capucin, au fost aduse acasă, în landul Tirol. Cei doi călugări au fost ucişi în China de revoluţionarii comunişti a doua zi după Rusaliile din 1946 în timpul cântării Vesperelor. La sosirea celor două urne, episcopul de Innsbruck a salutat misionarii spunând: "Ajutaţi-ne să fim mărturisitori ai credinţei".

- Din actualitatea internaţională. Belgia: cel puţin 12 morţi, şi sute de răniţi, în urma ciocnirii a două trenuri de navetişti la Bruxelles.

- Marţi 16 februarie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Pamfil, preot martir, anul 309 şi alţi 11 însoţitori; în calendarul roman sau latin Sfinţii Iulian şi Iuliana, fraţi martiri; noul martirologiu menţionează doar numele Sfintei Iuliana, fecioară şi martiră în regiunea italiană Campania.








All the contents on this site are copyrighted ©.