2010-02-06 14:12:44

Papa către noul ambasador al Guatemalei: Să se lupte împotriva sărăciei şi a corupţiei; să fie apărată viaţa, familia şi democraţia!


(RV – 6 februarie 2010) Lupta împotriva sărăciei, apărarea vieţii şi a familiei, promovarea democraţiei – sunt teme de mare importanţă ce au fost abordate de Benedict al XVI-lea, sâmbătă dimineaţă, primindu-l în audienţă pe noul ambasador al Guatemalei, Alfonso Alberto Matta Fahsen, cu ocazia prezentării Scrisorilor de acreditare. Sfântul Părinte şi-a îndreptat de asemenea gândul spre toţi cei care suferă din cauza teribilei secete care a lovit ţara centro-americană.

Întărirea democraţiei şi a stabilităţii politice, a afirmat Papa sunt „absolut necesare” pentru continuarea „unei autentice dezvoltări integrale a persoanei, fapt ce se reflectă apoi în mod pozitiv în orice domeniu al societăţii”.
Biserica locală, a adăugat, este angajată în promovarea binelui comun în întreaga societate guatemaleză, care – a subliniat – „trebuie să acorde o atenţie specială celor mai dezavantajaţi”. În acest context, Papa şi-a îndreptat gândul spre toţi „cei care suferă în urma consecinţelor evenimentelor climaterice”, care – a adăugat – „contribuie la creşterea secetei şi favorizează pierderea recoltelor, generând subnutriţie şi sărăcie”. Pontiful şi-a exprimat apropierea spirituală faţă de toţi cei care se află în dificultate din cauza unei astfel de calamităţi naturale, mulţumind în acelaşi timp acelora care fac tot posibilul pentru diminuarea efectelor foametei.

„A face în aşa fel încât toţi să poată dispune de hrana necesară” – a reafirmat – „este un drept fundamental al persoanei” şi trebuie aşadar să fie un obiectiv prioritar. De aici şi îndemnul de a lucra astfel încât cei mai vulnerabili – în special copiii – să aibă o alimentaţie adecvată.

Valorile umane şi evanghelice – precum iubirea pentru familie şi credinţa în Dumnezeu – a evidenţiat Succesorul lui Petru, reprezintă adevărate motive de speranţă pentru viitorul Guatemalei.
Din acest patrimoniu spiritual – a mai spus – guatemalezii pot găsi forţele necesare „pentru a contrasta acei factori care deteriorează ţesutul social al ţării, precum traficul de narcotice şi violenţa”, dar şi „lipsa securităţii, analfabetismul, sectele sau pierderea – din partea noilor generaţii – a punctelor de referinţă morale”.

Papa a definit Constituţia guatemaleză ca fiind de perspectivă, garantând viaţa umană din momentul conceperii până la moartea naturală şi i-a îndemnat pe reprezentanţii poporului şi ai instituţiilor legislative „să menţină şi să întărească acest element de bază al culturii vieţii”, care va contribui fără îndoială „la înnobilarea patrimoniului moral al guatemalezilor”.
A încurajat de asemenea eforturile care se fac în Guatemala „pentru consolidarea garanţiilor unui adevărat Stat de drept”.
„Acest proces” – a observat Papa – „trebuie să fie însoţit de o fermă hotărâre de a elimina orice formă de corupţie din instituţii şi din administraţia publică”, hotărâre care – a evidenţiat – ia naştere din convertirea personală.
În acelaşi timp, a formulat dorinţa realizării unei reforme a justiţiei „pentru aplicarea în mod just a legilor” şi „pentru eliminarea senzaţiei de impunitate” faţă de cei care comit violenţa sau dispreţuiesc drepturile omului.

În fine, Benedict al XVI-lea a amintit că în 2011 se va celebra al 75-lea aniversar al relaţiilor dintre Guatemala şi Sfântul Scaun, o importantă ocazie pentru a da un nou impuls cooperării dintre Biserică şi statul guatemalez.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.