Pöttering despre Mesajul Papei: Europa să transforme solidaritatea în proiect politic. Cardinalul Cordes: omul să nu să izoleze de Dumnezeu

(RV - 4 februarie 2010) Europa are nevoie de „un nou spirit de solidaritate”, deoarece aceasta din urmă - în lumea globalizată şi grevată încă de sărăcie şi situaţii de emergenţă - trebuie să găsească un echilibru „mai just” cu principiile de libertate şi egalitate. A afirmat Hans-Gert Pöttering, preşedinte emerit al Parlamentului european şi preşedinte al Fundaţiei “Konrad Adenauer”, căruia joi dimineaţă i-a revenit sarcina de a deschide intervenţiile de prezentare a Mesajului Papei pentru Postul Mare 2010 în Sala vaticană de presă. Alături de el, cardinalul Paul Josef Cordes, preşedintele Consiliului Pontifical „Cor Unum”, care a prezentat Mesajul Papei. Pentru noi s-a aflat, Alessandro De Carolis.
„Solidaritatea este noul nume al păcii”. Parafrazarea celebrei afirmaţii a lui Paul al VI-lea - pe care în 1967 o scrisese în enciclica Populorum progressio „dezvoltarea este noul nume al păcii” - condensează sensul intervenţiei în Sala de presă a Sala de Presă a Sfântului Scaun a fostului cap al Parlamentului European, Pöttering. Reflecţia sa, cum a spus în deschidere, a fost una despre „diferitele implicaţii politice a lecţiei creştine despre dreptate”.
Observând cum prăbuşirea sistemului socialist la sfârşitul secolului 20 a întărit afirmaţia lui Benedict al XVI-lea potrivit căreia o formă de dreptate distributivă „separată de credinţa în Dumnezeu devine ideologică”, a evidenţiat că un principiu neglijat de Europa în creşterea ei spre libertate şi egalitate a fost cel al fraternităţii:
• Politically we speak of ‘solidarity’…Sub aspect politic, se vorbeşte de ‘solidaritate’. Din punct de vedere teologic, am vorbit întotdeauna de caritate, de iubire. În aceste cuvinte - caritate, solidaritate, fraternitate - se află cheia unei adevărate înţelegeri a responsabilităţii creştinilor în lume - o înţelegere care se potriveşte epocii noastre de globalizare. Solidaritatea sau caritatea implică responsabilitatea de a apăra şi tutela demnitatea universală a fiecărei fiinţe umane în orice parte a lumii, în orice împrejurare.
„Dacă vrem să păstrăm libertatea, şi dacă vrem să crească dreptatea, atunci - a continuat Pöttering - trebuie să punem valoarea fraternităţii şi a solidarităţii în centrul gândirii noastre politice”, aceasta trebuie să fie transformată în „proiect politic”. Totuşi, a admis, „puterea solidarităţii este mai degrabă diluată în interiorul Europei după reunificare”. „Sume de neimaginat”, a afirmat preşedintele emerit al Parlamentului European, au fost investite de State pentru a face faţă crizei financiare şi în consecinţă, a constatat, „actualizarea carităţii lasă mult de dorit, mai ales în lupta împotriva foamei în lume”. De aceea, a adăugat:
•“Europe ad International community…Europa şi comunitatea internaţională au obligaţia morală de a-şi asuma responsabilităţi ulterioare. 2010 ca ’An european al luptei împotriva sărăciei şi excluziunii sociale’ oferă cadrul ideal pentru o angajare mei puternică şi eficace a Uniunii Europene la a face mai mult pentru săracii planetei.
Şi tocmai aici, a afirmat Pöttering, „politica a adoptat Mesajul de Postul Mare al Sfântului Părinte: avem nevoie de un nou spirit european de solidaritate”. O solidaritate, a amintit, care „trebuie să fie concretă” mai ales faţă de cele două miliarde de persoane care trăiesc cu mai puţin de un dolar şi jumătate pe zi. Ca exemplu, Pöttering a citat - şi invitat la a extinde la toată lumea - proiectul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii „Unitaid” care combate SIDA, malaria, tuberculoza şi alte boli în 93 din ţările mai sărace graţie în special veniturilor obţinute din suprapreţul unui dolar sau doi impus de unele companii aeriene în costul propriilor bilete, care, în puţin peste trei ani, a permis să se strângă un miliard şi jumătate de dolari. Pe de altă parte, a încheiat Pöttering, dreptatea şi pacea au nevoie ca popoarele să respecte reciproc convingerile lor cele mai profunde, începând de la cele religioase:
•Mutual respect in intercultural dialogue…Respectul reciproc în cadrul unui dialog intercultural nu înseamnă a închide ochii în faţa contrastelor de nedepăşit. Totuşi, vom fi în măsură să oprim fanatismul în lumea celui de-al 21-lea secol numai dacă îi vom priva pe fanatici, - care vor să schimbe lumea prin violenţă-, de pretextele spirituale datorită cărora se pot manipula persoanele de bunăvoinţă. Avem, deci, nevoie de un dialog sincer de solidaritate între creştini, evrei şi musulmani.
Şi cardinalul Cordes a subliniat, prezentând în rezumat Mesajul Papei, cum în centrul său este tema dreptăţii. Aceeaşi, al cărei apel, a spus, „răsună pretutindeni în lume” şi care în multe părţi este negată ca de pildă în Darfur. Cardinalul a spus că a ascultat rapoarte despre criza din această regiune, în timpul ultimului Sinod al Episcopilor asupra Bisericii în Africa. „În trecut - a afirmat preşedintele Consiliului Pontifical „Cor Unum” - creştinii erau între primii promotori ai unei mai mari dreptăţi. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi, dar pentru „a intra în dreptate”, a repetat, reluând cuvintele lui Benedict al XVI-lea, este „necesar să se iasă din iluzia auto-suficienţei (…) care constutuie însăşi originea nedreptăţii”.
• Cuvântul Papei este mai presus de toate o provocare pentru voinţa noastră de a se încrede în Dumnezeu şi de a crede în el. Propune ca temă ceea ce în discuţia generală asupra dreptăţii este cu uşurinţă uitat sau trecut sub tăcere. Unei asemenea auto-izolări departe de Dumnezeu - s-ar putea vorbi despre un autism al omului provocat de secularizare - papa Benedict contrapune referinţa sa fermă la Dumnezeu şi oferta sa de iubire.
Răspunzând apoi la întrebările jurnaliştilor, cardinalul Cordes a reluat o observaţie a directorului Sălii vaticane de presă, părintele Federico Lombardi, pentru a reafirma cum Mesajul Papei pentru Postul Mare 2010 derivă din Enciclica sa „Caritas in veritate”, în care este deja prezentă tentativa de a evidenţia „relaţia dintre lumea politică şi lumea bisericească”:
• Cele două forţe trebuie să colaboreze şi să se corecteze una pe alta. Văd, şi în aceasta, din nou, acea perspectivă a Papei’, foarte interesantă şi care în sfârşit e bazată pe conceptul omului şi în care raţiunea trebuie întotdeauna să privească la credinţa iar credinţa la raţiune.