2010-02-02 10:51:39

Luni: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 1 februarie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Papa Benedict al XVI-lea a primit luni dimineaţă în audienţă Episcopii Conferinţei episcopale din Anglia şi Ţara Galilor la încheierea vizitei lor ad Limina Apostolorum. În discursul său Papa a subliniat, între altele, că „Biserica are dreptul de a participa la dezbaterea publică, în dialog cu societatea.

- Duminică în cursul după amiezii Papa a vizitat în formă privată expoziţia amenajată în Palazzo Venezia din Roma şi intitulată: „Puterea şi Harul. Sfinţii Patroni ai Europei”.

- S-a reîntors din Mexic, unde s-a aflat la un an după cea de-a VI-a Întâlnire mondială a familiilor, cardinalul Ennio Antonelli, preşedinte al Consiliului Pontifical al Familiei, care a participat la al doilea Congres dedicat sănătăţii, vieţii şi familiei promovat de arhidieceza de Yucatan, Merida, având ca moto „Iubirea familiei însănătoşează viaţa”.

- Bucureşti. Federaţia Acţiunea Catolică din România (ACRO) organizează la Mănăstirea Carmelită din Snagov în perioada 1-4 februarie 2010 seminarul cu tema Preoţi şi laici, coresponsabili în misiunea Bisericii, sub motoul “Ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca într-o casă spirituală pentru o preoţie sfântă ca să aduceţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos” (1Pt 2,5). La seminar au fost invitaţi reprezentanţi ai Acţiunii Catolice din Italia: informează site-ul actiuneacatolica.ro

- Haiti. Cutremurul de pământ nu a fost o pedeapsă a lui Dumnezeu, ci un fenomen natural ce nu putea fi prevenit. Este precizarea episcopului de Les Cayes într-un mesaj în care apreciază eforturile naţionale şi internaţionale pentru ajutorarea victimelor şi încurajează poporul haitian: Noi suntem aici, suntem vii. Flacăra speranţei a fost aprinsă. Să lucrăm împreună pentru reconstruirea ţării”.

- Biserica şi provocările modernităţii, în cartea "Înăuntrul secolului scurt", a filosofului italian Vittorio Possenti, prezentată recent la Roma. Omul poate să organizeze pământul fără Dumnezeu, dar nu va putea să o facă decât împotriva omului, observă autorul preluând cuvintele papei Paul al VI-lea. În faţa provocărilor actuale, a continuat, "este urgent să revenim la cele trei noduri fundamentale din interiorul oricărei civilizaţii: Dumnezeu, omul şi cultura". Interviu cu prof. Vittorio Possenti, o veche cunoştinţă a Bisericii Catolice din România.

- El Salvador. În timpul întâlnirii tradiţionale cu presa arhiepiscopul de San Salvador, mons. Luis Escobar Alas a confirmat decizia recentei plenare episcopale de a trimite o scrisoare Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, cu privire la procesul de beatificare a mons. Oscar Arnulfo Romero, ucis în urmă cu 30 de ani, pe 24 martir 1980. Este vorba de încă un pas în procesul de beatificare în curs, expresie a dorinţei poporului catolic din El Salvador.

- Filipine. Încheiat la Manila Congresul naţional al preoţilor în Anul dedicat Sfintei Preoţii. „Preotul trebuie să manifest clar întregii lumii şi pentru toată viaţa apartenenţa sa lui Dumnezeu”: a spus cardinalul Gaudencio Rosales, arhiepiscop de Manila, la încheierea reuniunii naţionale la care au participat peste 5 mii de preoţi din cei 7 mii rezidenţi în ţara asiatică.

- Kârgâzstan. Noile restricţii asupra libertăţii religioase aplicate zilele trecute de guvern „nu ating mica Biserică catolică din ţară, care îşi continuă drumul, în grija pastorală a credincioşilor, în operele sociale şi umanitare: a declarat agenţiei Fides mons. Nikolaus Messmer, administrator apostolic de Kârgâzstan.

- Indonesia: în East Java a fost arestat un terorist presupus autor al unei serii de violenţe anticreştine la Poso, Tentena şi Palu - în Insulele Sulawesi Centrale între 2000 şi 2007.

- Elveţia. Persoana umană trebuie să fie readusă în centrul activităţii economice: a afirmat Lesley-Anne Knight, segretara generală a organizaţiei catolice "Caritas Internationalis", intervenind la Forumul Economic Mondial încheiat duminică la Davos. Knight a cerut în particular remodelarea instituţiilor şi a structurilor globale pentru a readuce etica, valorile şi respectul faţă de persoana umană în centrul mecanismelor financiare internaţionale.

- Portugalia. Patriarhul de Lisabona, cardinalul Jose Policarpo a celebrat în catedrala capitalei o Sfântă Liturghie pentru începutul Anului Judiciar. În cuvântul său, patriarhul a dat glas celor care cer cu insistenţă perfecţionarea sistemului judiciar şi o mai bună administrare a justiţiei. Dar cu toate acestea, a reluat card. Policarpo, "este păcat că nu se simte aceeaşi insistenţă în a cere ca toată societatea să fie mai dreaptă, ca toată viaţa socială să fie bazată pe respectarea dreptăţii".

- Naţiunile Unite. Raportul 2009 privind starea demografică evidenţiază că ritmul actual de îmbătrânire a populaţiei nu cunoaşte egal în istorie. Vârsta medie a locuitorilor planetei este de 28 de ani, dar în 2045, numărul persoanelor peste 60 de ani va fi mai mare decât cel al minorilor sub 15 ani, punând în pericol creşterea economică, economiile personale şi sistemul de pensii.

- Franţa. Contraproductivă, pentru episcopii catolici, eventuala intrezicere prin lege a vălului islamic.

- Anglia. Pentru episcopii comuniunii anglicane, planul Uniunii Europene pentru următorii 10 ani nu reflectă necesităţile celor mai săraci de pe continent, care contribuie la existenţa sa financiară şi politică.

- Irlanda. Înfiinţat, Parteneriatul Şcolilor Catolice, sub coordonarea Conferinţei Episcopale.

- Roma. Inaugurată luni la bazilica papală Sfântul Paul în Afara Zidurilor, o placă de bronz în memoria Anului Paulin, deschis de papa Benedict al XVI-lea la 28 iunie 2008.

- Din actualitatea internaţională. Irak: cel puţin 41 de pelerini şiiţi şi-au pierdut viaţa, şi 106 răniţi, în urma unui atentat sinucigaş, luni, la Bagdad; pelerinii erau îndreptaţi spre oraşul Kerbala şi făceau provizii de hrană şi apă la un popas de la periferia capitalei. Cipru: relansarea procesului de unificare a insulei, în misiunea diplomatică a secretarului general ONU, Ban Ki-moon, sosit luni la Nicosia pentru colocvii separate cu liderii comunităţilor greacă şi turcă.

- Marţi 2 februarie, în calendarul liturgic bizantin român Întâmpinarea Domnului; Hypapànte în greacă; la fel şi în calendarul roman sau latin unde sărbătoarea este numită şi Prezentarea Domnului; totodată cea de-a 14-a Zi mondială a Vieţii Consacrate cu referinţă la Institutele călugăreşti şi Societăţile de viaţă apostolică.








All the contents on this site are copyrighted ©.