2010-02-01 11:53:43

Vizita privată a lui Benedict al XVI-lea la expoziţia din Roma intitulată: „Puterea şi Harul. Sfinţii Patroni ai Europei”


(RV - 1 februarie 2010) O vizită la capodoperele de artă care au exprimat de-a lungul secolelor influenţa creştinismului în istoria a Europei. Este vizita făcută duminică după amiază în mod privat de Benedict al XVI-lea la Palazzo Venezia din Roma unde se încheia expoziţia intitulată: „Puterea şi Harul. Sfinţii Patroni ai Europei”.

Papa a început vizita spre ora 18, în timp ce fluxul vizitatorilor era întrerupt pentru a permite desfăşurarea vizitei, de durata a circa 40 de minute. Pontiful a fost însoţit, între alţii, de subsecretarul la preşedinţia Consiliului italian de miniştri, Gianni Letta, ambasadorul italian pe lângă Sfântul Scaun, Antonio Zanardi Landi, şi îngrijitorul expoziţiei, preotul Alessio Geretti.

Vizitată de peste 60 de mii de persoane şi îngrijită de Comitetul Sfântul Florian în colaborare cu Consiliul Pontifical al Culturii, expoziţia a propus, între altele, picturi de Leonardo, Tiziano, Caravaggio, van Dyck, El Greco, Mantegna. Papa a dorit deci să admire o serie de picturi emblematice pentru raportul dintre transcendenţa mărturisită de marii Sfinţi reprezentaţi şi societatea civilă şi puterea politică a epocii lor, în care Sfinţii au exercitat o influenţă deosebită prin excelenţa carităţii şi înţelepciunii lor.

Redacţia noastră centrală a stat de vorbă cu părintele Alessio Geretti, îngrijitorul expoziţiei, care vorbeşte despre rostul ei:
• O referinţă clară la rădăcinile creştine ale civilizaţiei europene care nu se exprimă prin concepte şi dezbateri dar prin dovezi istorice. Rădăcinile creştine sunt un fapt şi nu o ipoteză asupra căreia să se conducă dezbateri. În al doilea rând, negreşit, se reînnoieşte încă o dată acel conubiu dintre credinţă şi frumuseţe: frumuseţea se potriveşte credinţei iar credinţa are nevoie de frumuseţe. Frumuseţea este forma desăvârşită prin care se poate exprima contactul în viaţa umană a harului lui Dumnezeu care lasă totul mai fascinant şi strălucitor după ce l-a străbătut şi ocupat total.

Din punct de vedere cultural, ce vrea să prezinte această expoziţie?
• Istoria civilizaţiei occidentale prin istoria sfinţeniei. Adică, valorile capitale ale istoriei Bisericii în care din epocă în epocă harul lui Dumnezeu a suscitat o tipologie de sfinţi care s-a afirmat în raport cu celelalte forme posibile în care sfinţenia se manifestă în lumea noastră. Este ca şi cum Domnul i-ar fi chemat să asume un rol de protagonişti în istorie pe câţiva sfinţi, de o tipologie bine definită, pentru a răspunde nevoilor şi problemelor specifice acelei epoci.








All the contents on this site are copyrighted ©.