2010-01-31 15:35:20

Papa la rugăciunea Îngerul Domnului: iubirea, calea desăvârşirii. Rugăciune pentru bolnavii de lepră, pace în Ţara Sfântă şi pentru preoţi şi tineri în ziua Sf. Ioan Bosco. Apel pentru tutelarea muncitorilor


(RV - 31 ianuarie 2010) O cale care le întrece pe toate. Calea desăvârşirii creştine este caritatea, iubirea, deoarece esenţa lui Dumnezeu este însăşi iubirea: a spus papa Benedict al XVI-lea la rugăciunea „Îngerul Domnului adresându-se miilor de pelerini prezenţi duminică în Piaţa San Pietro în ciuda vremii ploioase. Episcopul Romei a lansat apoi câteva apeluri: pentru tutelarea muncitorilor, citând în special două fabrici de automobile din Italia; pentru bolnavii de lepră, în ziua mondială dedicată lor; pentru pace în Ţara Sfântă şi, în memoria liturgică a Sfântului Ioan Bosco - pentru preoţi ca să fie educatori şi părinţi încât tinerii să primească chemarea la a-şi da viaţa pentru Cristos. Doi adolescenţi, un băiat şi o fată ai Acţiunii Catolice din Roma au stat alături de Papa la fereastra biroului său particular pentru a da drumul porumbeilor păcii.

În alocuţiunea sa Papa a comentat imnul carităţii Sfântului Paul propus de Liturghia duminicală, „una din paginile cele mai frumoase ale Noului Testament şi ale întregii Biblii” - a observat - în care este arătată „calea” perfecţiunii. Aceasta „nu consistă în a avea calităţi excepţionale: a vorbi noi limbi, a cunoaşte toate tainele, a avea o credinţă făcătoare de minuni sau a face gesturi eroice. Consistă, în schimb, în caritatea - agape - adică în iubirea autentică, aceea pe care Dumnezeu a revelat-o în Isus Cristos”:
• Iubirea este darul „cel mai mare”, care dă valoare tuturor celorlalte, şi cu toate acestea nu se laudă, nu se umflă de mândrie”, din contra, „se bucură de adevăr şi de binele altuia. Cine iubeşte cu adevărat nu caută propriile interese”, „nu ţine seama de răul primit”, „toate le iartă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le îndură(Cf 1 Cor 13,4-7). La sfârşit, când ne vom întâlni faţă în faţă cu Dumnezeu, toate celelalte daruri v or înceta; singurul care va rămâne în veci va fi iubirea, căci Dumnezeu este iubire şi noi vom fi asemenea lui, în comuniune desăvârşită cu el.

 
„Caritatea - a subliniat Papa - este distinctivul creştinului. Este sinteza întregii sale vieţi: a ceea ce crede şi a ceea ce face”. Şi de aceea - a spus - a dorit să dedice prima sa Enciclică tocmai temei iubirii: „Deus caritas est”:
Iubirea este esenţa lui Dumnezeu însuşi, este sensul creaţiei şi al istoriei, este lumina care dă bunătate şi frumuseţe existenţei fiecărui om. În acelaşi timp, iubirea este, pentru a spune astfel, „stilul” lui Dumnezeu şi al omului care crede, este comportamentul celui care, răspunzând iubirii lui Dumnezeu, îşi programează propria viaţă ca dăruire de sine lui Dumnezeu şi aproapelui. În Isus Cristos aceste două aspecte formează o unitate perfectă: el este Iubirea întrupată. Această Iubire ne-a fost revelată pe deplin în Cristos răstignit. Fixând privirea asupra lui, putem mărturisi cu apostolul Ioan: „Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi” (Cf 1 Gv 4,16; Enc. Deus caritas est, 1).

Apoi Papa a amintit că pe 31 ianuarie se celebrează memoria liturgică a Sfântului Ioan Bosco, patron al tinerilor şi la fel ca ceilalţi sfinţi, „adevărat imn al iubirii”:
În acest An al Sfintei Preoţii doresc să invoc mijlocirea lui pentru ca preoţii să fie mereu educatori şi părinţi ai tinerilor; şi ca, experimentând această iubire pastorală, mulţi tineri să primească chemarea la a-şi dărui viaţa pentru Cristos şi pentru Evanghelie. Maria Ajutătoare, model al iubirii, să ne obţină aceste haruri.

După rugăciunea „Angelus” Benedict al XVI-lea a amintit Ziua Mondială a Bolnavilor de Lepră celebrată în ultima duminică din luna ianuarie şi gândul său s-a îndreptat spontan spre părintele Damian de Veuster care şi-a dat viaţa pentru aceşti fraţi şi surori, şi pe care în octombrie anul trecut - a spus - l-am proclamat sfânt:
Încredinţez ocrotirii sale cereşti pe toate persoanele care din nefericire şi astăzi suferă încă de această boală, precum şi pe lucrătorii sanitari şi voluntarii care să dedică pentru ca să poată exista o lume fără lepră. Salut în special Asociaţia Italiană Prietenii lui Raoul Follereau.

Pontiful s-a alăturat apoi în chip spiritual numeroşilor creştini din orice parte a lumii care duminică, în cea de-a doua Zi de Mijlocire pentru Pace în Ţara Sfântă s-au rugat pentru pace în locurile lui Isus.

Apoi referindu-se la criza economică actuală care provoacă pierderea a numeroase locuri de muncă, Papa a formulat auspicii pentru „mult simţ de responsabilitate din partea tuturor: întreprinzători, muncitori, guvernanţi”:
Mă gândesc la unele realităţi dificile în Italia, ca, de exemplu, Termini Imerse şi Portovesme; mă asociez de aceea apelului Conferinţei Episcopale Italiene, care a încurajat să se facă tot posibilul pentru a tutela şi face să crească locurile de muncă, asigurând o muncă demnă şi adecvată întreţinerii familiilor.

La terminarea întâlnirii duminicale pentru rugăciunea Îngerul Domnului, doi membri ai Acţiunii Catolice Copii din Roma, un băiat şi o fată, care au participat la anuala „Caravană a păcii”, s-au alăturat Papei la fereastra biroului particular. Au citit un scurt mesaj apoi împreună că Papa au dat drumul porumbeilor păcii în aplauzele pelerinilor din Piaţa Sfântul Petru.

Primiţi şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa la întâlnirea duminicală pentru rugăciunea Îngerul Domnului, binecuvântare ce ajunge astfel la toţi ascultătorii noştri.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.