Oamenii de ştiinţă şi cultură, destinatarii intenţiei generale de rugăciune a Papei pentru luna februarie. Interviu cu scriitorul italian Erri De Luca

RV 30 ian 2010. "Pentru toţi oamenii de ştiinţă şi cultură, ca printr-o căutare sinceră a adevărului să poată ajunge la cunoaşterea unicului Dumnezeu adevărat": este intenţia generală de rugăciune a papei Benedict al XVI-lea pentru luna februarie.

Despre ecoul trezit în rândul destinatarilor, ne vorbeşte acum scriitorul italian Erri De Luca:
• "Mai întâi, mi se par cuvinte pline de respect faţă de parcursul individual, de căutarea personală a fiecăruia. Papa nu cere să se îndrepte spre medierea Bisericii. Cer doar ca parcursul individual al persoanelor să fie luminat, sprijinit de intenţia de rugăciune. Aşadar, se simte respectul faţă de greutăţile întâlnite de fiecare în parcursul său personal".
 Omul este un veşnic căutător, s-ar putea spune, dar cu toate acestea, în zilele noastre mulţi par să se fi rătăcit, fără dorinţa de a căuta un sens în viaţă. Cum se explică această condiţie?
• "Cel care crede este un om în căutare, unul care simte în continuu că n-a ajuns la ţel, dar caută fără încetare prezenţa divinităţii în arcul timpului său. Cel care crede este unul care ascultă de participiul prezent al verbului a crede. E unul care crede în continuu, care în continuu îşi reînnoieşte actul credinţei" (...).
 Cel care caută adevărul, afirma Edit Stein, în realitate îl caută pe Dumnezeu. Ce reflecţie vă sugerează această perspectivă? Răspunde în continuare scriitorul Erri De Luca:
• "Credinţa mi se pare nu atât rezultatul unui obiectiv atins deja, ci mai mult o promisiune. Când îngerul o numeşte pe Mariei 'plină de har', (...) în acel moment îi dăruieşte o forţă de combatere care-i va permite să înfrunte încercările gigantice care o aşteaptă. Credinţa, în această privinţă, este punctul de plecare, ceea ce eliberează răspunsul prompt al Mariei. Iată de ce credinţa nu stă la capătul unui parcurs de căutare culturală sau ştiinţifică. Altfel, ar fi opriţi să creadă oamenii fără şcoală, fără instucţiune, fără cultură. În schimb tocmai aceştia din urmă au în sine un punct de forţă şi de combatere în credinţă, pe care oamenii de cultură sau de ştiinţă nici măcar nu reuşesc să şi-l imagineze. Cred că acel gen de Adevăr, cu majusculă atât de mare, stă la începutul parcursului şi nu la sfârşitul acestuia".
 Pentru a sublinia necesitatea unui dialog cu cei fără credinţă, Benedict al XVI-lea a readus în prim plan imaginea biblică despre "Curtea Neamurilor" de la templul din Ierusalim, atriul lăcaşului de cult unde puteau să intre la rugăciune şi păgânii. Pe ce teren credeţi că se poate construi astăzi o cale comună de dialog?
• "Pe participiul prezent al celor care cred şi al celor care nu cred, al celor care în fiecare zi se confruntă cu această întrebare măreaţă. Datoria noastră este tocmai aceea de a lărgi domeniul participiului prezent şi să-i facem să se clatine pe cei baricadaţi în certitudinile lor defensive".