2010-01-29 16:05:03

Ziare, publicaţii, tipografie, dar mai ales spiritualitate: Sfântă Liturghie, vineri, cu personalul de la cotidianul Osservatore Romano şi Tipografia Vaticană


RV 29 ian 2010. Cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone a celebrat vineri o Sfântă Liturghie cu participarea personalului de la cotidianul Sfântului Scaun Osservatore Romano şi de la Tipografia Vaticană, anticipând astfel comemorarea Sfântului Ioan Bosco, întru cât 31 ianuarie cade duminică, Ziua Domnului prin excelenţă.

"Asemeni Sfântului Ioan Bosco", a fost îndemnul card. Bertone, vineri în Capela Paulină din Vatican, "fiţi slujitorii speranţei, ancoraţi în adevăr şi caritate". Cotidianul Osservatore Romano şi Tipografia Vaticană, a continuat prelatul, "sunt de cea mai mare utilitate pentru Sfântul Părinte care vrea să răspândească şi să 'întipărească' astfel nu numai pe hârtie, dar în mintea şi inima oamenilor conţinutul magisteriului său".

Pornind de la lecturile comemorării, card. Bertone a vorbit despre profilul bunului păstor în Sfânta Scriptură. Într-un context de dezolare şi distrugere, Dumnezeu îşi afirmă fidelitatea faţă de promisiunile sale şi se angajează să dăruiască poporului său un nou păstor şi un nou legământ. Alegoria bunului păstor a fost reluată de Isus pentru a se prezenta pe sine drept unicul păstor vestit de profeţi, cel care conduce cu adevărat la izvorul mântuirii.
• "Cristos este bunul păstor al omenirii. Nu există valoare umană pe care El să nu o fi respectat, înălţat şi mântuit. Nu există suferinţă umană pe care El să nu o fi înţeles, împărtăşit şi valorizat. Nu există necesitate umană pe care El să nu o fi asumat şi suferit în Sine. Chiar şi pentru rău, pe care El, medicul omenirii, l-a cunoscut şi denunţat cu o vigoare de neîntrecut, a arătat o infinită îndurare".

Imaginea bunului păstor recuperată în prezentul fiecăruia dintre noi pare să ne spună că omul are nevoie de Dumnezeu şi de legile sale, că are nevoie de Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om asemenea nouă, că se apropie de noi şi ne explică sensul vieţii. Desigur, omul are nevoie de pâine, are nevoie de hrana trupului, dar în adâncul inimii are nevoie mai ales de Cuvântul şi Iubirea lui Dumnezeu, are nevoie de Dumnezeu însuşi.
• "Problema din orice epocă este chiar aceea de a găsi călăuze credibile, păstori care să fie un ajutor real şi concret".

Şi aici, cardinalul Bertone a îndreptat atenţia spre Sfântul Ioan Bosco, cel care – sunt cuvintele sale – "a trăit sensul integral al credinţei în Cristos, Om şi Dumnezeu, al unei credinţe robuste, active, care s-a transformat în criteriul opţiunilor şi comportamentului în viaţă". Dar prima scânteie care a aprins focul vocaţiei sf. Ioan Bosco este iubirea faţă de aproapele. Pentru el, trăsăturile iubirii pot fi cuprinse în aceste câteva fraze inspirate din comportamentul umano-divin al lui Cristos însuşi: a iubi cel dintâi (cfr 1 Ioan 4,10), a iubi pe fiecare personal, o iubire eliberatoare şi nu posesivă, a iubi pînă la sfârşit şi în gratuitate. Experienţa trăită a unei asemenea credinţe în iubire ne arată posibilităţile imense care s-ar concretiza dacă ar fi actualizată ca program de educaţie de vaste dimensiuni.

O altă trăsătură încredinţată de fondatorul salezienilor familiei sale spirituale, a reluat card. Bertone, este îndemnul la bucurie. Atent la aşteptările adolescenţilor, sf. Ioan Bosco vorbea deseori de bucurie, de veselie, de momente sănătoase de divertisment, pentru că fericirea este înscrisă în firea tinereţii. Este veselia adevărată, curată, care nu lasă amărăciune. Un îndemn care rămâne valabil şi pentru cei care au trecut de vârsta tinereţii, în ciuda umbrelor şi a complexităţii timpului nostru.
• "Să nu uităm că o viaţă bazată pe principii creştine, pe străduinţa afectivă faţă de binele familiei şi al societăţii înconjurătoare, este un exemplu indispensabil pentru noile generaţii. Evanghelia ne arată importanţa copiilor şi a mărturiei pe care ei o primesc din partea celor adulţi, avertizându-ne să nu-i scandalizăm pe cei mici prin mediocritatea vieţii noastre".

Card. Bertone a elogiat efortul cultural depus de echipa cotidianului Osservatore Romano, care, a observat, acordă spaţiu acelor voci care merg împotriva curentului, care nu se resemnează să caute doar prosperitatea materială şi consumul.
• "Cum să nu recunoaştem efortul inteligent şi creativ, depus pentru a căuta pretutindeni semne de speranţă şi valorizarea virtuţilor creştine, care luminează ca scânteile cenuşiul mediocrităţii şi banalităţii, în măsură, acestea din urmă, doar să (...) amorţească gustul pentru realităţile cereşti din cauza dezgustului pentru cele pământeşti".

În fine, cardinalul secretar de Stat a încurajat căutarea căilor care deschid o difuzare mai mare a cotidianului Sfântului Scaun şi a evidenţiat cu satisfacţie faptul că tipografia vaticană s-a dotat cu mijloace tehnice moderne care-i vor permite să păstreze şi în era digitală un înalt nivel calitativ.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.