2010-01-26 16:43:45

Haiti: Oficiului Filatelic Vatican şi asociaţia Caritas din Italia în favoarea populaţiei haitiene, prin iniţiative speciale


(RV – 26 ianuarie 2010) La Haiti, starea de urgenţă nu a fost încă depăşită. Organizaţia Naţiunilor Unite face cunoscut că sunt necesare 200 de mii de corturi pentru a găzdui peste un milion de sinistraţi în timpul sezonului ploios.
A fost anunţată de asemenea conferinţa internaţională pentru reconstruirea acestei ţări, ce va avea loc în luna martie, la sediul ONU din New York.
Guvernatoratul Statului Cetăţii Vaticanului promovează prin intermediul Oficiului Filatelic şi Numismatic o iniţiativă în favoarea populaţiei atât de afectate din ţara caraibică, şi anume emisiunea unui timbru – la începutul lunii martie – a cărui plus-valoare va fi destinată populaţiei din Haiti.
De asemenea, din partea asociaţiei „Caritas” din Italia, au fost alocaţi 550 de mii de euro ca o contribuţie pentru prima etapă a situaţiei de urgenţă. Obiectivul, pentru următoarele două luni, este acela de a ajuta peste 40 de mii de familii prin alimente, pături şi medicamente.
În Haiti activează deja diferite organizaţii catolice care sprijină preţioasa muncă a Bisericii locale de ajutorare a haitienilor.

Aici serviciul audio:







All the contents on this site are copyrighted ©.