Papa încheie Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Importanţa mărturiei în comun: trebuie să ne întrebăm dacă noi creştinii, nu am devenit poate prea muţi?

(RV - 25 ianuarie 2010) Luni începând de la 17.30, ora Romei, papa Benedict al XVI-lea conduce celebrarea Vesperelor, rugăciunea liturgică vesperală pentru sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul Apostol, în bazilica romană Sfântul Paul în afara Zidurilor la încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Iau parte reprezentanţi ai celorlalte Bisericii şi Comunităţi ecleziale prezente la Roma.

 
Anul acesta, tema Săptămânii de rugăciune a fost luată din Evanghelia după Sfântul Luca: „Voi veţi fi martorii acestor lucruri” (Lc 24,48).
Pe calea unităţii - afirma Benedict al XVI-lea în ocazia similară de acum doi ani, primatul revine în mod cert rugăciunii comune a creştinilor. Dar prioritară este şi ascultarea împreună a Cuvântului lui Dumnezeu.
• Nu suntem de fapt noi cei care facem şi organizăm unitatea Bisericii. Biserica nu se înfăptuieşte pe sine şi nu vine de la ea însăşi, ci de la cuvântul creator care vine din gura lui Dumnezeu. A asculta împreună cuvântul lui Dumnezeu…constituie un drum de parcurs pentru a ajunge la unitatea în credinţă…Cine se pune în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu poate şi trebuie apoi să vorbească şi să-l transmită altora…Trebuie să ne întrebăm: noi creştinii, nu am devenit poate prea muţi? Nu ne lipseşte poate curajul de a vorbi şi de a da mărturie…Lumea noastră are nevoie de această mărturie; aşteaptă mai presus de toate mărturia în comun a creştinilor (Predica din 25 ianuarie 2007)
În broşura cu textele liturgice pusă la dispoziţia participanţilor se citeşte această introducere:
Convertirea lui Paul, pe care suntem chemaţi să o celebrăm şi să o trăim, exprimă puterea harului care s-a revărsat cu prisosinţă acolo unde s-a înmulţit păcatul (Cf Rom 5,20). Cotitura decisivă a vieţii sale are loc pe drumul Damascului, unde descoperă misterul patimii lui Cristos, care se reînnoieşte în mădularele sale (Cf Fap 22,8). El însuşi persecutat pentru Cristos va spune: „Împlinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica” (Col 1,24). Această celebrare, deja prezentă în Italia în secolul al VIII-lea, a intrat în calendarul roman spre sfârşitul secolului al X-lea. Ea încheie în mod semnificativ Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, amintind că nu există adevărat ecumenism fără convertire (Cf Unitatis Redintegratio, 7, Decretul despre ecumenism al Conc. Vat. II).