2010-01-23 14:03:19

Benedict al XVI-lea îi scrie preşedintelui Republicii Haiti şi Preşedintelui Conferinţei Episcopale: Biserica vă este alături în spirit şi solidaritate


(RV – 23 ianuarie 2010) Benedict al XVI-lea i-a scris personal preşedintelui Republicii Haiti, René Préval şi preşedintelui Conferinţei Episcopale din această ţară, arhiepiscopul de Cap-Maïtien, Louis Kérebreau, pentru a exprima încă o dată propria şi profunda mâhnire pentru victimele cutremurului din 12 ianuarie şi pentru a da confort spiritual sinistraţilor haitieni. De asemenea, Episcopul Romei a dorit să-şi exprime aprecierea pentru munca echipelor de salvare.
Simile aprecieri reies şi din scrisoarea semnată de cardinalul Secretat de Stat, Tarcisio Bertone, adresată Secretarului General al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon. De asemenea, într-o a doua scrisoare – semnată tot de cardinalul Bertone – Papa asigură de rugăciuni personale, în special pentru arhiepiscopul de Port-au-Prince, Serge Miot, decedat în urma seismului.

Aşadar patru scrisori cu un singur numitor comun: tragedia din Haiti şi solidaritatea faţă de cei care au suferit şi continuă să sufere consecinţele violentului cutremur din 12 ianuarie.
Din rândurile semnate de Succesorul lui Petru, pe 16 ianuarie, reiese în mod clar că inima Papei se contopeşte cu drama trăită de populaţia din Haiti. Această evidenţă apare în scrisoarea către preşedintele haitian Préval, în care face apel la „spiritul de solidaritate” pentru „a fi menţinut calmul pe străzi”, aşa încât să poată fi favorizată distribuirea ajutoarelor.
Sfântul Părinte îşi manifestă durerea pentru familiile care „nu-i pot îngropa în mod demn pe cei dragi”.
Întreaga comunitate internaţională – scrie de asemenea Benedict al XVI-lea – se îngrijeşte de Haiti, Papa exprimând aprecierea pentru toţi cei care – localnici sau străini – „fac orice efort, uneori chiar cu riscul propriei vieţi, pentru a-i găsi şi salva pe supravieţuitori”.
Un merit deosebit îl recunoaşte şi Organizaţiei Naţiunilor Unite, atunci când exprimă – prin cuvintele cardinalului Bertone adresate Secretarului General Ban Ki-moon – „gratitudinea pentru opera de prevenire a conflictelor şi de menţinere a păcii pe care Naţiunile Unite şi-a asumat-o în atâtea ţări”.

Durere şi compasiune, emoţie intensă şi speranţă, sunt sentimente care se împletesc printre rândurile celor patru scrisori, pentru un eveniment care – ca niciodată până acum – a privat naţiunea şi Biserica locală de mulţi din responsabilii său.
Dacă ONU – cum aminteşte Papa – plânge „tragica moarte a unora din reprezentanţii săi speciali la Haiti, şi a numeroşi civili, operatori şi militari din cadrul căştilor albastre, comunitatea catolică din Haiti se adună în rugăciune pentru păstorul său, arhiepiscopul Serge Miot. Papa va fi prezent în mod spiritual la înmormântarea păstorului comunităţii din Port-au-Prince, exprimând – în scrisoarea semnată de Secretarul de Stat – durerea profundă şi asigurând de rugăciunile sale pentru ca Domnul să-l primească pe păstorul care l-a slujit cu generozitate, după cum – tot cu generozitate – a slujit diecezei sale şi Comisiei Pontificale pentru America Latină.
Şi, în scrisoarea adresată monseniorului Louis Kérebreau, preşedintele Conferinţei Episcopale din Haiti, Sfântul Părinte o invocă pe Maica Domnului a Ajutorului Perpetuu pentru ca, cu iubirea ei maternă, să conducă inimile aşa încât solidaritatea să învingă izolarea şi egoismul”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.