2010-01-14 15:59:53

Benedict al XVI-lea, primind administraţia locală din Roma şi Laţiu: persoana umană şi familia, în centrul activităţii politice; educaţi tinerii în spiritul unei viziuni înalte despre om


RV 14 ian 2010. Apărarea vieţii, ajutorarea celor nevoiaşi, promovarea familiei şi educaţia tinerilor, sunt cele patru priorităţi evidenţiate de Benedict al XVI-lea în discursul adresat reprezentanţilor administraţiei civile din Roma şi Laţiu, primiţi joi în Vatican cu ocazia tradiţionalelor urări la început de an. În timpul întrevederii au fost amintite în mod special victimele tragediei care s-a abătut asupra populaţiei din Haiti. Cuvântul de salut adresat Pontifului Roman a fost prezentat de vicepreşedintele regiunii Laţiu, Esterino Montino, de primarul Romei, Gianni Alemanno şi de preşedintele provinciei Roma, Nicola Zingaretti.

Episcopul Romei a îndemnat administraţia locală să promoveze mai presus de toate binele comun fără a ceda în faţa egoismelor şi a intereselor de parte. Persoana umană, a afirmat Benedict al XVI-lea, să fie întotdeauna în centrul politicilor locale, dar în mod special în aceste vremuri de criză economică în care dezvoltarea locală trebuie să aibă în vedere omul în totalitatea vieţii sale, în adevăr şi caritate:
• "Persoana umană, într-adevăr, este în centrul activităţii politice iar creşterea sa morală şi spirituală trebuie să fie prima preocupare pentru cei chemaţi să administreze comunitatea civilă. Este fundamental ca cei care au primit prin încrederea cetăţenilor înalta responsabilitate de a guverna instituţiile, să simtă drept prioritară exigenţa de a urmări fără încetare binele comun".

Sfântul Părinte a elogiat apoi efortul depus de administraţiile locale în ajutorarea categoriilor de populaţie mai expuse, având în vedere promovarea unei coexistenţe mai juste şi solidare:
• "În acest sens aş vrea să vă invit să depuneţi toată atenţia pentru ca centralitatea persoanei umane şi a familiei să constituie principiul inspirator al oricărei decizii pe care o luaţi. La acest principiu, în particular, e necesar să se facă referinţă în realizarea noilor locuinţe ale oraşului, astfel încât complexele de locuinţe în construcţie să nu fie doar cartiere-dormitor".

De aceea e oportun să fie "prevăzute acele structuri care înlesnesc procesul de socializare", evitând refugiul în individualism, dăunător pentru orice formă de coexistenţă umană. Biserica Catolică, a afirmat Papa, oferă cu bucurie propria contribuţie pentru ca în aceste cartiere să fie "o viaţă socială demnă de om". Sfântul Părinte a făcut referinţă în mod concret la construcţia de noi parohii care "în afară de a fi puncte de reper pentru viaţa creştină, desfăşoară şi o funcţie educativă şi socială fundamentală". La fel, Papa a menţionat înfiinţarea de "oratorii pentru cei mici", structuri de agregaţie socială în jurul bisericilor, care în noile cartiere îi ajută pe copii să petreacă în seninătate orele zilei în timp ce părinţii sunt la muncă. De aici, sublinierea privind rolul familiei:
• "Este de dorit totodată să fie adoptate măsuri ulterioare în favoarea familiei, în special a celor numeroase, astfel încât întregul oraş să beneficieze de funcţia de neînlocuit a acestei instituţii fundamentale, prima şi indispensabila celulă a societăţii".

Papa a evidenţiat apoi atenţia necesară la educaţia noilor generaţii, un domeniu în care dieceza de Roma şi cele din Laţiu depun o activitate deosebit de vastă:
• "Este vizibilă tuturor necesitatea şi urgenţa de a-i ajuta pe tineri să-şi plănuiască viaţa în jurul unor valori autentice, care fac referinţă la o viziune 'elevată' despre om şi care găsesc în patrimoniul religios şi cultural creştin una din expresiile sale cele mai sublime".

"Astăzi", a reluat Pontiful, "noile generaţii vor să ştie cine este omul şi care este destinul său, drept care caută răspunsuri în măsură să le arate calea de urmat pentru a fonda existenţa pe valori perene":
• "În mod special, în propunerile formative cu privire la marile teme precum afecţiunea şi sexualitatea, atât de importante pentru viaţă, e necesar să se evite pentru adolescenţi şi tineri prezentarea unor căi care duc la banalizarea acestor dimensiuni fundamentale pentru existenţa umană. În acest scop, Biserica cere colaborarea tuturor, în particular, a celor din domeniul şcolar, pentru a educa la o viziune înaltă despre iubire şi sexualitatea umană".

Orientările în care Biserica pare să spună "nu", sunt în schimb, un "da" spus vieţii, "iubirii care se deschide vieţii şi nu se închide într-o viziune narcisistă a vieţii de cuplu". Numai în acest fel Biserica este convinsă că se pot găsi căi care conduc la un model de viaţă în care fericirea este un bun comun.

În fine, îndemnul Papei de a acorda o atenţie "constantă şi coerentă" faţă de cei bolnavi şi suferinzi, adresat joi în Vatican administraţiei locale din Roma şi Laţiu, unde de secole sunt active cu centre de excelenţă structuri sanitare catolice:
• "Inspirându-se din Evanghelie, acestea caută să se apropie de persoanele în suferinţă cu iubire şi speranţă, sprijinind şi căutarea sensului şi căutând să dea răspunsuri la interogativele care inevitabil se ivesc în inimile celor care trăiesc dimensiunea dificilă a maladiei şi a durerii (...). Sunt încrezător că în ciuda dificultăţilor economice persistente, aceste structuri vor fi sprijinite adecvat în slujirea lor preţioasă".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.