2010-01-11 12:18:35

Biserica din Madagascar în doliu pentru moartea cardinalului Razafindratandra, arhiepiscop emerit de Antananarivo


(RV – 11 ianuarie 2010) Biserica din Madagascar este în doliu pentru moartea cardinalului Armand Gaétan Razafindratandra, arhiepiscop emerit de Antananarivo şi una din cele mai eminente figuri ale sale. Cardinalul malgaş a trecut la cele veşnice pe 9 ianuarie, în spitalul din Mahajanga, la vârsta de 84 de ani.
Născut în 1925 la Ambohimalaza, localitate aflată la circa 50 de kilometri de Antananarivo, unde bunicul său era guvernator, Armand Gaétan a fost sfinţit preot în 1954. Apoi a studiat la Institutul Catolic din Paris şi, după întoarcerea în Madagascar, în 1956, a devenit directorul Învăţământului Catihetic.
În 1978 a fost numit episcop de Mahajanga, perioadă în care a vestit Evanghelia în toate parohiile din teritoriu, mergând aproape întotdeauna pe jos. S-a numărat printre fondatorii Comisiei Ecumenice de Teologie, căreia îi este încredinţată elaborarea statutului Consiliului Bisericilor Creştine, mişcare care a avut un rol deosebit de important în evoluţia democratică a naţiunii malgaşe, începând din 1989.
În 1994 a devenit arhiepiscop de Antananarivo şi în acelaşi an a fost creat cardinal de Ioan Paul al II-lea.
Între 1997 şi 2002 a fost preşedinte al Conferinţei Episcopale din Madagascar. Cu decesul cardinalului Razafindratandra, Colegiul Cardinalilor cuprinde în prezent 182 de cardinali, din care 112 electori şi 70 neelectori.

Aici serviciul audio:







All the contents on this site are copyrighted ©.