Benedict al XVI-lea către Corpul Diplomatic: Biserica este deschisă tuturor deoarece
există pentru alţii. Să apărăm creaţia de egoismul omului
(RV - 11 ianuarie 2010) Apărarea ambientului nu este un fapt „estetic”
ci „moral”, dar înainte de toate omul, întrucât fiul al lui Dumnezeu, trebuie
să fie tutelat în demnitatea sa deoarece din respectarea „ecologiei umane”
derivă respectul celei ambientale. Benedict al XVI-lea a dezvoltat în jurul
acestui principiu important discursul său adresat luni dimineaţă, 11 ianuarie, Corpului
diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, primit în Sala Regia din Vatican, pentru
tradiţionala audienţă de început de an.
Actuale şi delicate au fost temele
abordate de Papa: de la criza economică la proliferarea armelor nucleare, de la fenomenul
terorismului la cel al imigraţiei, de la apărarea creştinilor persecutaţi la cea a
rădăcinilor creştine ale Europei.
Cuvântul de salut a fost adresat Sfântului
Părinte, de ambasadorul Republicii Honduras Alejandro Emilio Valladares Lanza, în
calitate de decan al Corpului Diplomatic.
Evaluarea a ceea ce oamenii fac pentru
pacea în lume observând în ce mod respectă planeta lor, constituie una din temele
cele mai recente ale învăţăturii lui Benedict al XVI-lea. A cultiva pacea, păzind
creaţia, este cheia de interpretare şi a lungului discurs ţinut în prezenţa ambasadorilor
celor 178 de State, inclusiv al României, care actualmente întreţin relaţii diplomatice
depline cu Sfântul Scaun: de câteva săptămâni este şi ratificarea relaţiilor cu Federaţia
Rusă. Premisa discursului Papei este un act de libertate: „Succesorul lui Petru -
a afirmat - menţine uşile sale deschise tuturor şi cu toţi doreşte să aibă relaţii
care să contribuie la progresul familiei umane”, aşa cum Biserica - a spus - „este
deschisă tuturor deoarece - în Dumnezeu - există pentru alţii”. De aici pleacă prima
privire a Papei spre lume. Pe primul loc, ca şi în 2009, se află tot criza economică,
dar cu o corelaţie puternică în prim plan: dacă criza a fost provocată, a repetat,
de materialismul care se gândeşte doar la profit, aceeaşi mentalitate astăzi „ameninţă
şi creaţia”.
Ca dovadă Benedict al XVI-lea a indicat acele „răni profunde”
pe care sistemul ateu al socialismului est-european le provocase oamenilor şi naturii
şi care au devenit evidente după doborârea Zidului Berlinului: •La négation
de Dieu...Negarea lui Dumnezeu desfigurează libertatea persoanei, dar devastează
şi creaţia; urmează de aici că salvgardarea creaţiei nu răspunde în primul rând unei
exigenţe estetice, ci înainte de toate unei exigenţe morale, deoarece natura exprimă
un plan de iubire şi de adevăr ce ne precede şi care vine de la Dumnezeu.
Lumea
cu greu găseşte o linie comună în domeniul tutelării ambientului. Papa a relevat „rezistenţele
de ordin economic şi politic” înregistrate la recentul summit de la Copenhaga asupra
climei şi a spus că speră ca să se poată ajunge la un „acord” la următoarele întâlniri
de la Bonn şi de la Ciudad de Mexico. „Este în joc - a observat - însuşi destinul
unor naţiuni”, mai ales insulare. Şi dacă la climă se adaugă fenomenele deşertificării
sau exigenţa „unei gestiuni corecte a resurselor naturale”, iată că Africa devine
pentru Benedict al XVI-lea o porţiune de planetă extrem de emblematică: •En
Afrique, comme ailleurs…În Africa, la fel ca în alte părţi, este necesar să se
adopte măsuri politice şi economice care să asigure ’forme de producţie agricolă şi
industrială respectuoase faţă de ordinea creaţiei şi satisfăcătoare pentru necesităţile
primare ale tuturor. Cum să uităm, apoi, că lupta pentru accesul la resursele naturale
este una dintre cauzele diferitelor conflicte, între altele în Africa, precum şi sursa
unui risc permanent în alte situaţii?
Şi imediat, când discursul s-a deplasat
puţin spre modalităţile de exploatare a Terrei, Benedict al XVI-lea s-a referit la
cele ce se întâmplă în Afghanistan ca şi în America Latină, unde „din păcate”, notează: •...l'agriculture
est ancore liée...Agricultura este legată încă de producţia de droguri şi constituie
o sursă deloc neglijabilă de ocupaţie şi de întreţinere. Dacă se vrea pacea, trebuie
păzită creaţia prin reconversiunea acestor activităţi. Cer de aceea comunităţii internaţionale,
încă o dată, ca să nu se resemneze în faţa traficului de droguri şi a gravelelor probleme
morale şi sociale pe care le generează.
Aceasta cerere este urmată de un altul
din multele apeluri lansate în discursul său. În acest caz, ceea ce îl preocupă „sunt
uriaşele resurse” de bani cheltuite pentru arme mai degrabă decât pentru cei mai săraci: •
J'espère fermament que...Cred, puternic, ca la Conferinţa de examinare a Tratatului
de Non-Proliferare nucleară, în program pentru luna mai la New York, să fie luate
decizii eficiente în vederea dezarmării progresive, care să poarte la eliberarea planetei
de armele nucleare. În repetate rânduri, Pontiful a pornit de la situaţii specifice
pentru a solicita comunitatea internaţională să acţioneze cu mai mare decizie pentru
a rezolva crize şi conflicte. Este cazul regiunii Darfur sau al Republicii Democratice
Congo, când Papa a fost direct în a stigmatiza „incapacitatea” celor care combat pentru
de a se „ieşi din spirala violenţei” dar şi, a spus, „neputinţa” celor care ar trebui
să medieze sau, mai rău, „indiferenţa aproape resemnată a opiniei publice mondiale”.
Armele, apoi, alimentează o altă plagă care desfigurează planeta şi provoacă
între locuitorii ei „un difuz sens de angoasă”, terorismul: •En cette circonstance
solennelle...În această împrejurare solemnă, doresc să reînnoiesc apelul pe care
l-am lansat la 1 ianuarie în timpul rugăciunii „Angelus” tuturor celor care fac parte
din grupuri armate de orice tip pentru ca să abandoneze strada violenţei şi să-şi
deschidă inima spre bucuria păcii.
La acest punct Papa, care puţin mai târziu
va evoca suferinţele pricinuite la milioane de persoane de catastrofele naturale întâmplate
în 2009 - de la cutremurele de pământ în Indonezia şi în regiunea italiană Abruzzo,
la devastările din Filipine şi în sud-estul asiatic - a constatat că violenţe, dezastre
şi degradare ambientală „contribuie la a îngroşa rândurile celor care părăsesc propriul
ţinut”. Cerând pentru ei guvernelor „solidaritate şi clarviziune”, Benedict al XVI-lea
a deschis capitolul pasionat şi minuţios în apărarea creştinilor persecutaţi: •
En particulier, je voudrais...În special, aş vrea să-i menţionez pe creştinii
din Orientul Mijlociu: loviţi în diferite moduri, până şi în exerciţiul libertăţii
lor religioase, ei lasă pământul părinţilor lor în care s-a dezvoltat Biserica din
primele secole. Tocmai pentru a le oferi un sprijin şi pentru a face simţită apropierea
fraţilor în credinţă, am convocat pentru toamna aceasta, Adunarea Specială a Sinodului
Episcopilor asupra Orientului Mijlociu.
În mod analog, cer „respect, siguranţă
şi libertate” pentru creştinii din Irak şi integrare pentru cei din Pakistan. Şi lărgind
discursul la Europa, unde adversarul creştinismului nu este violenţa dar relativismul
care, a afirmat. suscită un „sentiment de consideraţie redusă şi, uneori, de ostilitate”,
Benedict al XVI-lea a observat: •Il est clair que...Este clar că, dacă relativismul
este conceput ca un element constitutiv esenţial al democraţiei, se riscă a concepe
laicitatea doar în termeni de excludere sau, mai bine zis, de refuz al importanţei
sociale a faptului religios. O atare abordare creează totuşi coliziune şi divizare,
răneşte pacea, poluează „ecologia umană” şi, refuzând, din principiu, atitudinile
diferite de cea proprie, se transformă într-o stradă fără ieşire. Este urgent, de
aceea, să se definească o laicitate pozitivă, deschisă, care, bazată pe o justă autonomie
dintre ordinea temporală şi cea spirituală, să favorizeze o colaborare sănătoasă şi
un sens de responsabilitate împărtăşită.
Pontiful vede un atac la adresa Creaţiei
lui Dumnezeu şi a creaturilor sale şi în acele legi sau proiecte care, a spus răspicat,
„în numele luptei împotriva discriminării, lovesc fundamentul biologic al diferenţei
dintre sexe”, cum se întâmplă în unele State europene sau ale continentului american: •
La liberté ne peut...Libertatea nu poate fi absolută, deoarece Omul nu este Dumnezeu,
ci imagine a lui Dumnezeu, creatura sa. Pentru om, drumul de urmat nu poate fi deci
propria judecată, sau dorinţa, ci trebuie să consiste, mai degrabă, în a corespunde
structurii voinţei Creatorului.
Pe lângă problema respectului pentru creştinii
din Ţara Sfântă, Benedict al XVI-lea a implorat pace între israelieni şi palestinieni,
cu posibilitatea pentru ambele părţi să se bucure de siguranţa garantată de două State,
pe lângă respectul pentru „caracterul sacru” al Ierusalimului, Şi dintre multe sectoare
ale umanităţii în căutare de destindere, Pontiful a indicat şi, aproape ca semnale
de speranţă, rezultatele obţinute de acele ţări care au pus capăt unor conflicte
sau dispute teritoriale: Columbia-Ecuador; Croaţia şi Slovenia, Armenia şi Turcia.
Acestea au fost urmate de auspiciile Papei pentru Iran, Liban , Honduras.
Da,
a recunoscut Papa, „există atâta suferinţă în omenire şi egoismul uman răneşte creaţia
în multiple feluri”. Biserica, a adăugat, arată că răspunsul la năzuinţa de pace universală
este Cristos: • Fixant sur Lui mon regard...Fixând privirea asupra lui,
îndemn fiecare persoană de bunăvoinţă să lucreze cu încredere şi generozitate pentru
demnitatea şi libertatea omului. Fie ca lumina şi puterea lui Isus să ne ajute să
respectăm “ecologia umană”, conştienţi că şi ecologia ambientală va trage beneficiu
din aceasta, deoarece cartea naturii este una şi indivizibilă. Numai astfel vom putea
consolida pacea, astăzi şi pentru generaţiile care vor veni.