Fraternitatea derivată din Botez, model social pentru o nouă umanitate; imigranţii
au drepturi, dar violenţa nu e justă; violenţa împotriva creştinilor trezeşte indignare:
Papa la rugăciunea „Angelus” (text)
(RV - 10 ianuarie 2010) Din Botez derivă modelul de societate bazat pe fraternitate:
papa Benedict al XVI-lea la rugăciunea „Angelus”; nu există violenţă
în numele lui Dumnezeu. Trebuie să se plece de la miezul problemei având
în vedere semnificaţia persoanei: imigranţii sunt persoane, cu drepturi şi obligaţii,
şi trebuie respectaţi ca atare. Violenţa împotriva creştinilor suscită indignare.
Nu se poate onora Dumnezeu, ofensând demnitatea şi lezând drepturile propriilor semeni.
A spus Benedict al XVI-lea în alocuţiunea sa duminicală. Fraternitatea care
pentru creştini derivă din Botez este şi un „model de societate” şi lor le revine
îndatorirea de a fi „fermentul unei umanităţi noi, solidară şi bogată în pace şi speranţă”.
Papa Benedict al XVI-lea a afirmatea acestea înainte de recitarea rugăciunii „Angelus”,
duminică 10 ianuarie, în sărbătoarea Botezului Domnului după calendarul roman sau
latin. Fraternitatea nu se poate stabili prin intermediul unei ideologii, şi cu atât
mai puţin printr-un decret al vreunei puteri constituite. Oamenii se recunosc fraţi
plecând de la conştiinţa umilă dar profundă de a fi fii ai unicului Tată ceresc.
Pontiful
a vorbit despre semnificaţia Botezului la întâlnirea duminicală cu pelerinii reuniţi
la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru rugăciunea Îngerul Domnului, după ce mai înainte
celebrase Sfânta Liturghie în Capela Sixtină în cadrul căruia a administrat sacramentul
Botezului unui număr de 14 nou-născuţi, şapte băieţi şi 7 fete, toţi fii ai unor angajaţi
în diferite oficii ale Sfântului Scaun sau Cetăţii Vaticanului. Iată
textul alocuţiunii şi apelurilor Papei în
traducerea noastră de lucru:
Iubiţi fraţi şi surori, dimineaţa aceasta,
în timpul Sfintei Liturghii, celebrată în Capela Sixtină, am administrat sacramentul
Botezului câtorva nou-născuţi. Această consuetudine este legată de sărbătoarea Botezului
Domnului, prin care se încheie timpul liturgic al Crăciunului. Botezul sugerează foarte
bine sensul global al Festivităţilor Naşterii Domnului, în care tema actului de a
deveni fii ai lui Dumnezeu graţie venirii Fiului unul-născut în umanitatea noastră
constituie un element dominant. El s-a făcut om pentru ca noi să putem deveni fii
ai lui Dumnezeu. Dumnezeu s-a născut pentru ca noi să putem a ne naşte di nou. Aceste
concepte revin continuu în textele liturgice de Crăciun şi constituie un motiv entuziast
de reflecţie şi de speranţă. Ne gândim le ceea ce scrie Sfântul Paul Galatenilor:
„Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere
pe cei care erau sub Lege ca să primim înfierea (Gal 4,4-5); sau şi Sfântul
Ioan în prologul Evangheliei sale: „Însă celor care l-au primit, celor care cred în
numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (In 1,12). Acest
minunat mister care este „a doua naştere” a noastră - renaşterea unei fiinţe umane
de „sus”, de la Dumnezeu (Cf In 3,1-8) - se realizează şi se rezumă în semnul
sacramental al Botezului.
Prin acest sacrament omul devine realmente fiu, fiu
al lui Dumnezeu. De atunci, scopul existenţei sale consistă în a atinge în mod liber
şi conştient ceea ce încă de la început era şi este destinaţia noastră. „Devino ceea
ce eşti”, - reprezintă principiul educativ de bază a persoanei umane răscumpărate
de har. Atare principiu are multe analogii cu creşterea umană, unde raportul părinţilor
cu fiii trece, prin detaşări şi crize, de la dependenţa totală la conştiinţa de a
fi fii, la recunoştinţa pentru darul vieţii primite şi la maturitatea şi capacitatea
de a-şi dărui viaţa. Născut din Botez la viaţă nouă, şi creştinul îşi începe drumul
de creştere în credinţă care îl va purta să-l invoce în mod conştient pe Dumnezeu
ca „Abba - Tată”, să i se adreseze cu gratitudine şi să trăiască bucuria de a fi fiul
său.
Din Botez derivă şi un model de societate: aceea a fraţilor. Fraternitatea
nu se poate stabili prin intermediul unei ideologii, cu atât mai puţin prin decret
al vreunei puteri constituite. Se recunoaşte a fi fraţi plecând de la umila dar profunda
conştiinţă a propriei existenţe de fii ai unicului Tată ceresc. În calitate de creştini,
graţie Duhului Sfânt primit la Botez, ne revine darul şi îndatorirea de a trăi ca
fii ai lui Dumnezeu şi ca fraţi, pentru a fi ca „ferment” al unei noi umanităţi, solidare
şi bogate în pace şi în speranţă. În aceasta, ne ajută conştiinţa de a avea, pe lângă
un Tată în ceruri, şi o mamă, Biserica, pentru care Fecioara Maria este modelul peren.
Ei îi încredinţăm copiii nou-botezaţi şi familiile lor, şi cerem pentru toţi bucuria
de a se renaşte în fiecare zi „de sus”, din iubirea lui Dumnezeu, care ne face fii
ai săi şi fraţi între noi.
După recitarea rugăciunii Îngerul Domnului şi
înainte de saluturile în limbile franceză, engleză, germană, spaniolă, polonă şi italiană,
Papa a lansat două apeluri. Despre ce este vorba? Reproducem textual:
„Două
fapte mi-au atras, în mod special, atenţia în aceste ultime zile: cazul condiţiei
migranţilor, care caută o viaţă mai bună în ţări care au nevoie, din diferite motive,
de prezenţa lor, şi situaţiile conflictuale, în diferite părţi ale lumii, în care
creştinii sunt obiect de atacuri, chiar violente.
Trebuie să se plece de la
miezul problemei! Trebuie să se plece de la semnificaţia persoanei! Un imigrat este
o fiinţă umană, diferită prin provenienţă, cultură şi tradiţii, dar este o persoană
de respectat, cu drepturi şi îndatoriri, în special în domeniul muncii, unde este
mai lesne tentaţia exploatării, dar şi în cadrul condiţiilor concrete de viaţă. Violenţa
nu trebuie să fie niciodată şi pentru nici un motiv calea pentru a rezolva dificultăţile.
Problema este înainte de toate umană! Invit, la a privi faţa celuilalt şi a descoperi
că el are un suflet, o istorie şi o viaţă, este o persoană, şi că Dumnezeu îl iubeşte
cum mă iubeşte pe mine.
Aş vrea să fac asemenea consideraţii în ceea ce priveşte
omul în diversitatea sa religioasă. Violenţa faţă de creştini în unele ţări a suscitat
indignarea multora, şi pentru că s-a manifestat în zilele cele mai sacre ale tradiţiei
creştine. E necesar ca Instituţiile, atât politice cât şi religioase să nu omită -
reamintesc acest lucru - de a-şi îndeplini propriile responsabilităţi. Nu poate exista
violenţă în numele lui Dumnezeu, nici nu se poate imagina cinstirea lui ofensând demnitatea
şi libertatea propriilor semeni.”