2010-01-08 18:15:38

Numiri pontificale: monseniorul Anthony C. Fisher, O.P.,episcop de Parramatta (Australia)


(RV – 8 ianuarie 2010) Din agenda pontificală la zi: Vineri, 8 ianuarie Sfântul Părinte l-a numit episcop de Parramatta (Australia) pe monseniorul Anthony C. FISHER, O.P., până în prezent episcop titular de Buruni şi auxiliar de Sydney.

Tot vineri, Benedict al XVI-lea l-a numit preşedinte al Comisiei permanente pentru Tutela Monumentelor Istorice şi Artistice ale Sfântului Scaun pe profesorul Antonio Paolucci, director al Muzeelor Vaticane. De asemenea, Sfântul Părinte a numit-o secretară a aceleiaşi comisii pe doamna Maria Cristina Carlo-Stella, şef de birou pe lângă „Fabrica Sfântul Petru”.

Totodată, Succesorul lui Petru l-a numit în rândul Protonotarilor Apostolici din numărul participanţilor pe mons. Nicolas Henry Marie Denis Thevenin, consilier de nunţiatură de prima clasă.

Tot vineri, Episcopul Romei l-a primit în audienţă pe cardinalul Camillo Ruini, vicar general emerit al Sanctităţii Sale pentru dieceza de Roma şi pe mons. Luis Francisco Ladaria Ferrer, arhiepiscop titular de Tibica, Secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.
De asemenea, Benedict al XVI-lea a primit în audienţă un grup de responsabili şi agenţi din cadrul Inspectoratului de Siguranţă Publică la Vatican

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.