2010-01-07 18:43:20

Joi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 7 ianuarie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Papa l-a primit joi dimineaţă în Vatican pe noul ambasador al Turciei pe lângă Sfântul Scaun pentru prezentarea Scrisorilor de acreditare. Pacea în Orientul Mijlociu, dialogul interreligios, aportul catolicilor pentru binele societăţii, s-au aflat între temele abordate în discursul său de Suveranul Pontif care a formulat auspicii pentru recunoaşterea juridică a Bisericii Catolice în Turcia.

- Casa lui Petru este mereu deschisă tuturor, celor care cred şi oamenilor de bunăvoinţă: a afirmat Sfântul Părinte, joi dimineaţă, ceva mai târziu, primind în Sala Clementină din Palatul Apostolic Carabinierii Companiei Roma San Pietro care asigură serviciul de ordine publică în Piaţa Sfântul Petru şi zonele limitrofe Statului Cetăţii Vaticanului.

- Bisericile ortodoxe care urmează calendarul iulian au celebrat joi 7 ianuarie, sărbătoarea Naşterii Domnului, Crăciunul. Între acestea, şi Biserica ortodoxă rusă. Patriarhul Kiril a celebrat Liturghia Nopţii de Crăciun în catedrala „Cristos Mântuitorul” din Moscova, exprimând urarea ca sărbătoarea Naşterii lui Cristos să apropie omenirea de Dumnezeu şi ca în 2010 Rusia să se ridice după „un an nu uşor”, dar "foarte important pentru căpătarea conştiinţei naţionale" şi menţinerea "unităţii spirituale". Salutând Bisericile Răsăritene care celebrează acum Crăciunul, miercuri la rugăciunea „Îngerul Domnului” în solemnitatea Epifaniei papa Benedict al XVI-lea a formulat urarea ca „Misterul de lumină al Naşterii Domnului să fie izvor de pace pentru fiecare familie şi comunitate”. Este vorba de credincioşii Bisericilor răsăritene din Serbia, Georgia, Republica Cehă, Polonia, creştinii Bisericii armene, cei din Egipt de rit copt şi creştinii ortodocşi de la Muntele Athos şi de la Ierusalim.

- Arhiepiscopul de Milano, cardinalul Dionigi Tettamanzi la Sărbătoarea popoarelor miercuri 6 ianuarie: primirea imigranţilor, respectarea familiei şi a vieţii subliniată de cardinal La Liturghia oficiată în domul metropolei lombarde împreună cu imigraţi de numeroase naţionalităţi, inclusiv români.
 
- Alte ştiri pe scurt:

- Egipt. 6 creştini ucişi la Liturghia Nopţii de Crăciun pentru comunitatea de rit copt.

- Pakistan. Un Crăciun marcat de teamă anul acesta. Participanţii la slujbele de Crăciun au fost cu 40% mai puţini decât de obicei. Creştinii s-au temut de atentate sinucigaşe: a declarat arhiepiscopul de Lahore Lawrence Saldhana, asociaţiei caritative internaţionale „Ajutor Bisericii care suferă”.

- Vietnam: abătut cu dinamită crucifixul unui cimitir catolic la Hanoi.

- Statele Unite ale Americii: în creştere crimele împotriva organizaţiilor creştine. În 2009 au fost comise 1200 acte de violenţă împotriva creştinilor.

- China. Mare participare de credincioşi la Slujbele din solemnitatea Epifaniei celebrată cu mare devoţiune în comuniunea Bisericii universale şi cu succesorul lui Petru, episcopul Romei, chiar dacă în China era zi de lucru şi în ciuda vremii nefavorabile.

- Napoli. Şi cardinalul Crescenzio Sepe, arhiepiscop de Napoli a celebrat Liturghia Epifaniei Domnului cu participarea a diferite grupuri etnice. Magii ne reprezintă pe noi toţi, deoarece în drumul lor, recunoaştem împlinirea pelerinajului tuturor neamurilor spre Mesia, Cristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu care s-a întrupat.

- Roma. Va fi curând externat de la Spitalul Gemelli cardinalul francez Roger Etchegaray, după căderea în bazilica vaticană la începutul Liturghiei din Noaptea de Crăciun, în urma încercării unei tinere cu afecţiuni psihice de a se apropia de Papa, rămas nevătămat, trecând peste barierele de siguranţă în navata centrală a bazilicii.

- Vineri 8 ianuarie, în calendarul liturgic bizantin român, Cuviosul Gheorghe Hozevitul, secolul 7 şi cuvioasa Domnica, secolul 5; în calendarul roman sau latin Sfântul Apolinar, episcop de Hierapolis în Frigia, secolul 2 şi Sfântul Severin, preot şi abate, în provincia romană Noricum anii 410 - 482.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.