"O prea mare siguranţă de sine îndepărtează de Dumnezeu": Benedict al XVI-lea vorbind despre Magii din Orient la Liturghia Epifaniei Domnului. "Lumina Betleemului continuă să strălucească şi astăzi"

RV 06 ian 2010. O prea mare siguranţă de sine, pretenţia de a cunoaşte realitatea, prezumpţia de a judeca, ne îndepărtează de la drumul care conduce la Dumnezeu. Benedict al XVI-lea, în solemnitatea Epifaniei Domnului, a vorbit la predica Sfintei Liturghii, miercuri în bazilica Sfântul Petru, despre căutarea lui Dumnezeu în timpurile noastre pornind de la exemplul oferit de Magii din Orient. Aceştia, oameni de ştiinţă, autentici căutători ai adevărului, au pornit în căutarea Pruncului Dumnezeiesc născut la Betleem, şi reprezintă pentru toţi oamenii un model de unitate între inteligenţă şi credinţă.

O zi de rugăciune, aşadar, solemnitatea Epifaniei împreună cu Succesorul lui Petru, miercuri la Vatican, zi de sărbătoare şi bucurie în Piaţa bazilicii şi pe străzile adiacente, pline de zeci de mii de romani şi pelerini din orice parte a Italiei şi din întreaga lume.
(muzică)
Marea lumină care străluceşte din Grota Betleemului, prin intermediul Magilor din Orient, inundă întreaga umanitate. La predica Sfintei Liturghii Benedict al XVI-lea s-a oprit mai întâi la cuvintele profetului Isaia. Într-un singur moment, profetul întrevede o realitate destinată să marcheze întreaga istorie. La fel cum ne spune evanghelistul Matei despre Magi, "primii din marea procesiune a celor care, de a lungul epocilor istoriei, ştiu să recunoască mesajul stelei" şi "să-l găsească, astfel, pe Cel care aparent este slab şi plăpând" dar "are puterea de a dărui bucuria cea mai mare şi cea mai profundă pentru inima omului".
• "În El, într-adevăr, se arată realitatea minunată că Dumnezeu ne cunoaşte şi ne este aproape, că măreţia şi puterea sa nu se exprimă după logica lumii, ci cu logica unui copil lipsit de apărare, a cărui putere este aceea a iubirii prin care ni se încredinţează nouă".

În acest fel, darurile pe care le aduc Magii – tămâie, smirnă şi aur – nu răspund la necesităţile primare sau obişnuite ale Sfintei Familii, dar sunt mai degrabă un act de dreptate şi semn de supunere. Din acel moment, donatorii aparţin suveranului şi recunosc autoritatea sa ca Dumnezeu şi Rege. Magii nu mai pot să-şi continue drumul lor, nu se mai pot întoarce la Irod, nu mai pot fi aliaţi unui suveran care iubeşte puterea şi cruzimea.
• "Ei au fost călăuziţi pentru totdeauna pe calea Copilului, cea care-i va face să neglijeze pe cei mari şi puternici ai acestei lumi şi îi va duce la Cel care ne aşteaptă între cei săraci, calea iubirii, singura care poate transforma lumea".

A fost trasat astfel un nou drum, a coborât o nouă lumină care nu s-a stins, acea lumină care nu mai poate fi trecută cu vederea:
• "Lumina Betleemului continuă să strălucească în toată lumea".

Ceea ce noi încercăm să repropunem prin reprezentarea scenică a Nativităţii Domnului, a reluat Sfântul Părinte, "nu este un vis şi nici un joc zadarnic de senzaţii şi emoţii, lipsit de vigoare şi realitate, dar este Adevărul care se răspândeşte în lume, chiar dacă Irod pare să fie întotdeauna mai puternic şi acel Copil pare că poate fi alungat între cei lipsiţi de importanţă sau chiar călcat în picioare".
• "Chiar dacă cei puţini de la Betleem au deveni mulţi, credincioşii în Isus Cristos par să fie întotdeauna puţini. Mulţi au văzut steaua, însă numai câţiva au înţeles mesajul".

Dar din ce cauză unii văd şi găsesc, iar alţii nu? – s-a întrebat apoi Pontiful. Ce anume deschide ochii şi inima? Ce lipseşte celor care rămân indiferenţi, celor care arată drumul dar ei înşişi rămân neclintiţi?
• "Am putea răspunde: prea marea siguranţă de sine, pretenţia de a cunoaşte la perfecţiune realitatea, prezumpţia de a fi formulat deja judecata definitivă despre lucruri, fac inimile lor închise şi insensibile la noutatea lui Dumnezeu".

În cele din urmă, a observat Benedict al XVI-lea, ceea ce lipseşte este smerenia adevărată, care ştie să se supună la ceea ce este mai mare, dar şi curajul autentic care face posibilă credinţa în ceea ce este cu adevărat mai mare chiar dacă se manifestă într-un Copil plăpând:
• "Lipseşte capacitatea evanghelică de a fi copii cu inima, de a se uimi şi de a ieşi din sfera proprie pentru a porni la drum pe calea arătată de stea, pe calea lui Dumnezeu. Domnul însă are puterea de a ne face capabili să vedem şi de a ne mântui".

Aici, serviciul audio: