Istoria are un sens deoarece este "locuită" de Înţelepciunea lui Dumnezeu. Viitorul este în mâinile sale şi nu depinde de pronosticuri, ci de colaborarea omului cu Dumnezeu: Benedict al XVI-lea la rugăciunea "Angelus"

RV - 3 ianuarie 2010) Speranţa noastră este în Dumnezeu. Şi în 2010, problemele nu lipsesc „în Biserică şi în lume”, în viaţa de fiecare zi a familiilor. Anul va fi bun dacă oamenii colaborează cu Dumnezeu. Viitorul este în mâinile sale şi nu depinde de „prezicerile” oamenilor, nici de pronosticurile lor improbabile, nici chiar de previziunile economice, deşi importante. A spus papa Benedict al XVI-lea, în scurta dar densa alocuţiune ţinută în prima Duminică din noul an, la întâlnirea cu mii de pelerini favorizaţi şi de vremea însorită - unii apreciază 50 de mii -, reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru a asculta cuvântul său de învăţătură şi recita împreună rugăciunea „Îngerul Domnului”.

Toate speranţele omeneşti - a spus Papa cu referinţă la textele Liturghiei duminicale - depind şi sunt corectate de încrederea în Dumnezeu care în Isus Cristos „ne-a revelat deplin şi definitiv voinţa sa de a sta cu omul, de a împărtăşi cu el istoria, pentru a ne conduce pe toţi în Împărăţia sa de iubire şi de viaţă”.

Istoria are un sens deoarece este „locuită de Înţelepciunea lui Dumnezeu. Totuşi, planul divin nu se împlineşte automat, întrucât este un proiect de iubire, iar iubirea generează libertate şi cere libertate. Împărăţia lui Dumnezeu vine în mod cert, mai mult, este deja prezentă în istorie, şi graţie venirii lui Cristos, a învins deja puterea celui rău. Dar fiecare om, bărbat şi femeie este responsabil de a o primi în propria viaţă, zi de zi.

Să ascultăm însă alocuţiunea Papei urmărind cu atenţie expunerea gândului său:
• Iubiţi fraţi şi surori, în această Duminică - a doua după Crăciun şi prima din noul an - sunt bucuros să reînnoiesc tuturor urarea mea de tot binele în Domnul! Problemele nu lipsesc, în Biserică şi în lume, precum şi în viaţa zilnică a familiilor. Dar, mulţumim lui Dumnezeu, speranţa noastră nu ţine seama de pronosticurile improbabile şi nici de previziunile economice, deşi importante.

Speranţa noastră este în Dumnezeu, nu în sensul unei religiozităţi generice, sau al unui fatalism învăluit de credinţă.
• Noi ne încredem în Dumnezeul care în Isus Cristos ne-a revelat în mod deplin şi definitiv voinţa sa de a sta cu omul, de a împărtăşi cu el istoria, pentru a ne conduce pe toţi în Împărăţia sa de iubire şi de viaţă. Şi această mare speranţă însufleţeşte şi uneori corectează speranţele noastre omeneşti.

Despre atare revelaţie ne vorbesc astăzi, în Liturghia euharistică, trei lecturi biblice de extraordinară bogăţie: capitolul 24 al Cărţii lui Ben Sirah, imnul care deschide Scrisoarea către efeseni a Sfântului Paul şi prologul Evangheliei lui Ioan.

Aceste texte afirmă că Dumnezeu este nu numai creator al universului - aspect comun şi celorlalte religii - dar că este Tată, care „ne-a ales înainte de întemeierea lumii…orânduind să fim adoptaţi ca fii prin Isus Cristos” (Ef 1,4-5) şi că pentru aceasta a ajuns până la punctul de neimaginat de a se face om: „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi” (In 1,14). Misterul Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu a fost pregătit în Vechiul Testament, în special acolo unde Înţelepciunea divină se identifică cu Legea mozaică. De fapt, Înţelepciunea însăşi afirmă: „Creatorul a toate mi-a dat o poruncă şi cel care m-a creat mi-a fixat locuinţa. El mi-a spus: Vino şi locuieşte printre fiii lui Iacob şi primeşte-ţi partea de moştenire în Israel” (Sir 24,8). În Isus Cristos, Legea lui Dumnezeu a devenit mărturie vie, scrisă în inima unui om în care, prin lucrarea Duhului Sfânt, este prezentă trupeşte toată plinătatea dumnezeirii (Cf Col 2,9).

Dragi prieteni, aceasta este adevărata raţiune de speranţă a umanităţii:
• istoria are un sens, deoarece este „locuită” de Înţelepciunea lui Dumnezeu. Şi cu toate acestea, planul divin nu se împlineşte automat, întrucât este un proiect de iubire, iar iubirea generează libertate şi cere libertate. Împărăţia lui Dumnezeu vine în mod cert, mai mult, este deja prezentă în istorie, şi graţie venirii lui Cristos, a învins deja forţa negativă a celui rău. Însă fiecare om, bărbat şi femeie, este responsabil de a o primi în propria viaţă, zi de zi. De aceea, şi 2010 va fi mai mult sau mai puţin „bun” în măsura în care fiecare, după propriile responsabilităţi, va şti să colaboreze cu harul lui Dumnezeu.

Să ne adresăm, deci, Fecioarei Maria, pentru a învăţa de la Ea această atitudine spirituală. Fiul lui Dumnezeu a luat trup din Ea nu fără consimţământul ei. De fiecare dată, când Domnul vrea să facă un pas înainte, împreună cu noi, spre „pământul făgăduit”, bate la inima noastră, aşteaptă, pentru a spune astfel, „da-ul” nostru, în alegerile mici ca şi în cele mari.
• Să ne ajute Maria să primim mereu voinţa lui Dumnezeu, cu umilinţă şi curaj, pentru ca şi încercările şi suferinţele vieţii să coopereze la a grăbi venirea Împărăţiei sale de dreptate şi de pace.

Au urmat saluturile în diferite limbi. În franceză, Pontiful a amintit că în multe ţări duminica aceasta s-a anticipat celebrarea Epifaniei Domnului, iar în spaniolă s-a referit la deschiderea Porţii Sfinte în catedrala din Santiago de Compostela pentru Anul Sfânt în cinstea Sfântului Apostol Iacob cel Mare.

Primiţi şi binecuvântarea apostolică invocată de Pontif la rugăciunea „Îngerul Domnului în prima duminică din 2010, binecuvântare ce ajunge astfel la toţi ascultătorii noştri care o primesc cu inimă deschisă în spirit de credinţă.
• Binecuvântarea papei Benedict al XVI-lea

 
Aici serviciul audio: