La audienţele generale din 2009, Benedict al XVI-lea a subliniat frumuseţea Evului
Mediu creştin, orientat spre Dumnezeu, sursă de creştere şi de inspiraţie pentru lumea
de azi
(RV - 29 decembrie 2009) Benedict al XVI-lea ţine miercuri în Aula Paul
al VI-lea din Vatican ultima din cele 44 audienţe generale din 2009. După primele
dedicate Sfântului Paul, care au încheiat ciclul de 20 de cateheze asupra Apostolului
Neamurilor, Pontiful a dezvoltat, în aceste luni, prezentarea unor mari Scriitori
ai Bisericii din Răsărit şi din Apus din perioada Evului Mediu. O serie de meditaţii
care au pus accentul înainte de toate pe extraordinara şi felurita bogăţie a aceste
perioade istorice, dincolo de stereotipele facile care ar vrea să aplice acestei epoci
eticheta de „secole întunecate”.
Catedrale şi universităţile, teologia şi filozofia:
Evul Mediu este bogat în lumini care luminează istoria şi cultura Europei. În 2009,
Benedict al XVI-lea a întreprins o călătorie fascinantă în istoria medievală, prin
catehezele sale. Papa a amintit reînnoirea spirituală promovată de monahii benedictini,
în special cei din Ordinul de la Cluny în Franţa.
A subliniat contribuţia preţioasă
pe care experienţa mănăstirilor a adus-o pentru formarea identităţii europene, rechemând
primatul lui Dumnezeu şi favorizând promovarea valorilor umane şi ale păcii. Şi Pontiful
invită la a nu risipi această comoară: • Dragi fraţi şi surori, să ne rugăm
pentru ca toţi cei care au la inimă un autentic umanism şi viitorul Europei să ştie
să redescopere, să aprecieze şi să apere bogatul patrimoniu cultural şi religios al
acestor secole (Audienţa generală din 11 noiembrie 2009).
Secole
în care se ridică figuri extraordinare precum Bernard din Clairvaux , între marii
Doctori ai Bisericii. Sfântul Bernard, a explicat Papa avertizează împotriva tentativelor
de „a rezolva chestiunile fundamentale cu privire la Dumnezeu, la om şi lume doar
cu forţele raţiunii”. O problemă actuală, sublinia Papa: • Credinţa este
înainte de toate o întâlnire personală, intimă cu Isus, înseamnă a trăi apropierea
lui, prietenia şi iubirea lui, şi numai astfel se învaţă a-l cunoaşte din ce în ce
mai mult, a-l iubi şi urma tot mai mult. Fie ca aceasta să se poată realiza cu fiecare
dintre noi! (Audienţa generală din 21 octombrie 2009).
Un al mare
gânditor medieval, căruia Papa i-a dedicat o cateheză este Sfântul Anselm din Aosta.
Monahul benedictin, cunoscut cu apelativul de „Doctor Magnific” pune mereu gândirea
sa în serviciul „contemplării lui Dumnezeu”. El învaţă că activitatea teologului
se desfăşoară în trei stadii: • Credinţa, dar gratuit al lui Dumnezeu
de primit cu smerenie; experienţa, care consistă în a întrupa Cuvântul
lui Dumnezeu în propria existenţă zilnică; şi apoi adevărata cunoaştere, care nu este
niciodată rod al unor raţionamente reci, ci ale unei intuiţii contemplative (Audienţa
generală din 23 septembrie 2009).
Teologiei scolastice, întemeiate de Sfântul
Anselm, Benedict al XVI-lea i-a dedicat o meditaţie pentru a arăta cât de mult şi
omul de astăzi are nevoie de un dialog respectuos între credinţă şi raţiune, de unitate
şi armonie între ele. A amintit că teologia scolastică este legată de naşterea primelor
universităţi, altă mare „invenţie” a Evului Mediu. Teologia scolastică, a mai spus
Papa: • …ne aminteşte că între credinţă şi raţiune există o prietenie
firească, bazată şi înscrisă în însăşi ordinea creaţiei (…) Credinţa
este deschisă spre efortul de înţelegere din partea raţiunii; raţiunea,
la rândul său, recunoaşte că credinţa nu mortifică, din contra o mână spre noi orizonturi
mai vaste şi mai înalte (Audienţa generală din 28 octombrie 2009).
Dar
Evul Mediu este şi epoca în care vestirea Evangheliei ajunge în ţinuturile cele mai
îndepărtate ale lumii cunoscute pe atunci. Protagonişti ai acestei atrăgătoare misiuni
sunt Ciril şi Metodiu, apostoli ai Răsăritului creştin european, evanghelizatori ai
popoarelor slave. Ei sunt, a amintit papa Benedict pionierii aculturaţiei Evangheliei: •
De fapt, Ciril şi Metodiu constituie un exemplu clasic pentru ceea ce astăzi se indică
prin termenul „aculturaţie”: fiecare popor trebuie să
facă să pătrundă în propria cultură mesajul revelat şi să exprime adevărul
purtător de mântuire prin limbajul care îi este propriu. Aceasta presupune
o muncă de „traducere” foarte angajantă, deoarece cere identificarea unor termeni
adecvaţi care să propună din nou, fără a o trăda, bogăţia Cuvântului revelat (Audienţa
generală din 17 iunie 2009).
Şi în continuare, tot în Evul Mediu se afirmă
„calea frumuseţii” care, a observat Pontiful, este poate itinerarul „cel mai atrăgător
şi fascinant pentru a ajunge la a-l întâlni şi iubi pe Dumnezeu”. O frumuseţe, a subliniat,
care, prin catedrale, a educat la credinţă întregi generaţii creştine: •
Catedralele gotice arătau o sinteză de credinţă şi de artă exprimată armonios prin
limbajul universal şi fermecător al frumuseţii, care şi
astăzi continuă să suscite stupoare (…) Avântul spre înalt
voia să invite la rugăciune şi era el însuşi rugăciune. Catedrala gotică voia să traducă
astfel, în liniile sale arhitectonice, năzuinţa sufletelor spre Dumnezeu
(Audienţa generală din 18 noiembrie 2009).