2009-12-29 15:23:35

Fâşia Gaza: Memorial al victimelor, la un an de la bombardamente


(RV – 29 decembrie 2009) Pe 27 decembrie, la 11.25 – ora locală – au sunat din noul sirenele. De data aceasta nu pentru a anunţa – aşa cum s-a întâmplat acum un an - începerea bombardamentelor ci pentru a marca un an de la operaţiunea militară „Plumb topit”.
Amintirea celor trei săptămâni de violenţe dintre Israel şi Hamas, care au cauzat 1400 de morţi civili palestinieni (1200 potrivit surselor israeliene) a fost celebrată astfel: numele fiecărei victime a fost expus în piaţa din faţa parlamentului, pentru a nu se uita.
Şi tot pentru a păstra vie memoria victimelor s-au succedat ceremonii comemorative şi programe speciale la radiourile şi televiziunile locale. De asemenea, au avut loc mitinguri cu participarea liderilor palestinieni, în timp ce între Gaza şi Israel se duc tratative pentru schimbul reciproc de prizonieri. Lipseşte însă, deocamdată, un acord de încetare a focului cu adevărat durabil.
Într-un mesaj cu ocazia comemorării unui an de la bombardarea Fâşiei Gaza, secretarul general al Naţiunilor Unite – Ban Ki-moon – şi-a exprimat deplina preocupare pentru situaţia din zilele de dinaintea comemorării, marcate de o creştere a tensiunii dintre guvernul Israelului şi liderii Autorităţii Naţionale Palestiniene, cu două incursiuni ale armatei israeliene în Fâşia Gaza şi la Nablus, în Cisiordania, care au cauzat victime printre palestinieni.
La un an de la conflict, secretarul ONU a vorbit şi despre barierele impuse de Israel şi de Egipt în Fâşia Gaza, definindu-le „inacceptabile şi contro-productive” şi cerând înlăturarea lor.
Despre condiţiile populaţiei din Gaza a vorbit, de Crăciun, şi patriarhul latin de Ierusalim, Fouad Twal, potrivit căruia viaţa populaţiei palestiniene nu s-a îmbunătăţit deloc.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.