2009-12-22 18:04:18

Pace pentru toată Ţara Sfântă: Mesajul de Crăciun al patriarhului latin de Ierusalim, PF Fouad Twal


RV 22 dec 2009. Un apel de pace pentru toată Ţara Sfântă, a fost lansat marţi de patriarhul latin de Ierusalim, Preafericirea Sa Fouad Twal, în tradiţionalul Mesaj pentru Naşterea Domnului.

"Pace pentru toţi locuitorii Ţării Sfinte, pentru israelieni şi palestinieni, pentru creştini, musulmani, evrei şi druzi": aceasta este urarea de Crăciun a patriahului latin de Ierusalim. În Mesajul său, mons. Foaud Twal nu trece cu vederea peste dificultăţi: "visul nostru de reconciliere pare să fi devenit mai mult o utopie, în pofida eforturilor lăudabile depuse de politicieni şi de toţi oamenii de bunăvoinţă". Apoi, constată cu realism: "toate încercările menite să conducă la realizarea păcii, atât din partea palestiniană cât şi israeliană, au dat faliment".

Cu toate acestea, a reluat Patriarhul, "speranţa noastră este încă vie. Speranţa înseamnă pentru noi capacitatea de a-l vedea pe Dumnezeu în mijlocul dificultăţilor noastre". Mesajul de Crăciun se încheie cu profeţia din vechime în speranţa că într-o zi locuitorii din Ţara Sfântă "îşi vor preface săbiile în pluguri şi suliţele, în seceri" (cf Isaia 2,4; Mihea 4,3).

Să-l ascultăm în acest sens pe patriarhul latin de Ierusalim, Beatitudinea Sa Foaud Twal, contactat de redacţia centrală:
• "Semnele de poticnire şi de încercare nu trebuie să ne ducă la disperare. Noi suntem mai tari decât temerile şi disperarea. Există şi alte aspecte, pozitive. Seminarul nostru este plin de candidaţi la preoţie şi numărul crescând de turişti şi pelerini care vin din întreaga lume ne transmit sensul unei solidarităţi fantastice. Mai înaintea noastră, şi Domnul a suferit, mai înaintea noastră, şi Domnul a plâns pentru Ierusalim. Nu trebuie să permitem descurajării şi disperării să domine asupra noastră".

Duminica trecută aţi vizitat comunitatea catolică din Fâşia Gaza. Cu ce impresii aţi rămas în suflet?
• "Gaza este un oraş suferind. Una din problemele cele mai grave la ora actuală, pe lângă blocada economică, este contaminarea apei potabile. Un milion şi jumătate de persoane din Gaza riscă să se îmbolnăvească dacă beau această apă. Comunitatea creştină pare să se fi resemnat, în sensul că anormalul pentru ei a devenit normal. În aceste zile aşteaptă permisul de a ieşi din Gaza. Cerem autorităţilor israeliene autorizaţiile necesare pentru ca creştinii din Gaza să poată veni să se roage împreună cu noi la Betleem. În aceste zile ar putea să-şi viziteze rudele, poate rudele bolnave, este singura ocazie pe care o au la dispoziţie. Să sperăm că guvernul israelian va elibera permisurile înainte de Crăciun".

Vizita Sfântului Părinte a fost un semn de mare apropiere faţă de aceste populaţii. Sărbătoarea Crăciunului ar putea fi un nou îndemn de a relua construcţia păcii? Răspunde patriarhul latin de Ierusalim, Beatitudinea Sa Fouad Twal:
• "Crăciunul înseamnă ocazia de a-l vedea pe Isus împreună cu noi, de a întări comuniunea cu Biserica, în familii, între prieteni, o ocazie de solidaritate în toată lumea. Sărbătoarea Naşterii Domnului nu trebuie trăită doar în aspectul ei exterior ci primind mesajul său spiritual, interior, care se referă la fiecare dintre noi. Este un mesaj de pace, calm şi seninătate de care avem nevoie atât de mult!"

Aici, pe scurt, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.