2009-12-21 15:29:58

Ultimul confesor al lui Ioan Paul al II-lea a trecut duminică la Domnul


RV 21 dec 2009. A trecut la Domnul, duminică la Roma, părintele Antoni Mruk, iezuit polonez, profesor emerit la Universitatea Pontificală Gregoriană şi ultimul confesor sau duhovnic al lui Ioan Paul al II-lea, de care era legat printr-o lungă prietenie începută la Roma în 1946.

Născut la 21 noiembrie 1914, a intrat în Societatea lui Isus în 1930, după care şi-a făcut studiile de filosofie, matematică şi fizică la Cracovia. La începutul celui de al doilea război mondial, la 10 noiembrie 1939, tânărul iezuit Mruk a fost arestat împreună cu un grup de confraţi de trupele naziste şi închis la peniteniciarele din Cracovia şi Wisnicz. Mai târziu a fost deportat în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Dachau, unde l-a avut alături, printre alţii, pe viitorul cardinal Adam Kozlowicki. După ultimul conflict mondial, Antoni Mruk a fost trimis de superiorii săi la Roma unde a studiat teologia la Universitatea Gregoriana şi a obţinut doctoratul în teologie morală.

A fost sfinţit preot în 1947. A fost numit apoi profesor de teologie morală la Universitatea Gregoriană, unde a îndeplinit şi funcţia de superior al comunităţii de călugări iezuiţi. Între 1965-1975 a fost asistent al Prepozitului general al Societăţii lui Isus pentru chestiunile slave la Curia Generală a Ordinului. A îndeplinit şi misiunea de superior major al iezuiţilor polonezi din străinătate şi de consultant la diferite departamente ale Curiei Romane.

La solicitarea papei Ioan Paul al II-lea, pr. Antoni Mruk a fost numit postulator al cauzei de beatificaare şi canonizare a sorei Faustina Kowalska.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.