2009-12-20 17:37:26

Autorităţile israeliene vor permite palestinienilor creştini din Fâşia Gaza să meargă la Betleem


RV 20 dec 2009. "Vom sărbători Naşterea Domnului şi la Gaza, trebuie să facem sărbătoare şi în Fâşia Gaza": cu aceste cuvinte părintele Jorge Fernandez, preot la Gaza, povesteşte atmosfera în care comunitatea catolică locală, care numără peste 200 de persoane, se pregăteşte să trăiască sărbătorile. "Pînă la izbucnirea primei 'entifade' era normal să mergem să sărbătorim la Locurile Sfinte, dar acelea erau timpuri de bucurie pentru Gaza", a continuat pr. Jorge într-un interviu pentru agenţia SIR.

La uşurarea suferinţei a contribuit de această dată decizia autorităţilor israeliene de a deschide punctele de trecere din Fâşia Gaza cu ocazia Naşterii Domnului pentru a permite locuitorilor creştini să meargă la Betleem. "Israelienii au promis că vor elibera permise pentru palestinienii creştini care au de la 35 de ani. În cel mai fericit caz aceste permise ar putea fi înmânate la 23 sau 24 decembrie. Este o adiere de speranţă care ne încurajează să mergem înainte. Ar fi important pentru aceste familii să poată ieşi chiar şi numai pentru puţin timp din Fâşia Gaza pentru a sărbători Crăciunul la Betleem, care este la o distanţă de doar o oră şi jumătate".

"Acum situaţia este în continuare precară, nu este o pace stabilă. Lumea trăieşte cu convingerea că de la un moment la altul totul se poate schimba, un pericol constant se percepe în viaţa de zi cu zi. Trăim cu frică iar amintirea acelor zile de război rămâne o rană deschisă pentru toţi locuitorii. E greu să ne bucurăm cu adevărat în asemenea condiţii de viaţă. Cu toate acestea", a încheiat pr. Hernandez, "Domnul s-a născut şi ne dă tăria de a trece peste dificultăţi pentru a sărbători împreună venirea sa între noi".








All the contents on this site are copyrighted ©.