Suveranul Pontif a primit opt noi ambasadori: "pacea universală se construieşte respectând
creaţia şi recunoscând contribuţia religiilor"
RV 17 dec 2009. "Omenire nu va cunoaşte niciodată pacea
cu adevărat dacă cei care o guvernează caută să împingă religiile şi valorile spiritului
spre marginile societăţii": acesta este, pe scurt, discursul papei Benedict
al XVI-lea adresat noilor ambasadori pe lângă Sf. Scaun primiţi împreună joi
în Vatican pentru prezentarea scrisorilor de acreditare.Este vorba de opt
noi ambasadori, reprezentând Danemarca, Uganda, Kenya, Kazahstan, Bangladesh, Finlanda
şi Letonia.
În reflecţia sa, Suveranul Pontif a acordat o amplă atenţie
"raportului corect" care trebuie să se instaureze între creaţie – darul preţios pe
care, în marea sa bunătate, Dumnezeu l-a făcut oamenilor – şi omul însuşi care deţine
responsabilitatea de a-i fi administrator. Dar această demnitate, a afirmat Sfântul
Părinte, este în acelaşi timp şi o importantă răspundere care aduce cu sine o serie
de consecinţe: • "Oamenii nu pot declina [această răspundere],
nici să se eschiveze prin amânarea ei la generaţiile viitoare. Este evident că responsabilitatea
faţă de mediu nu poate fi opusă urgenţei de a pune capăt la scandalul sărăciei şi
al foamei. Este posibil, cu toate acestea, ca cele două realităţi să fie separate
pentru că degradarea continuă a mediului este o ameninţare directă pentru
supravieţuirea umană şi dezvoltarea însăşi, reprezentând în acelaşi timp o posibilă
ameninţare directă pentru pacea între indivizi şi popoare".
Prin urmare,
a fost exhortaţia Suveranului Pontif, "Statele trebuie să-şi asume angajamente mai
decise şi concertate în privinţa salvgardării mediului", dar şi să demonstreze apoi
că posedă voinţa şi mijloacele de "a realiza acorduri internaţionale obligatorii care
să fie utile şi echitabile pentru toţi". Şi aici, după cum a propus şi în Mesajul
său pentru apropiata Zi mondială a păcii, Benedict al XVI-lea a aşezat pe acelaşi
plan atât ecologia mediului cât şi necesitatea unei "ecologii" sociale, deschisă,
aceasta din urmă, "la dezvoltarea integrală a persoanei umane". În acest fel, a reluat
Pontiful… • "Binele omului nu constă în consumul tot mai incontrolat şi în acumularea
nelimitată de bunuri, consum şi acumulare care sunt rezervate unui număr restrâns
dar propuse ca modele de masă. În acest sens, nu revine doar diferitelor religii rolul
de a recunoaşte şi apăra primatul omului şi al spiritului, dar şi Statului.
Statul are îndatorirea de a face acest lucru în special prin intermediul unei
politici ambiţioase care să faciliteze tuturor cetăţenilor săi,
în mod egalitar, accesul la bunurile spiritului".
Şi spiritul omului,
a observat apoi Suveranul Pontif, se exprimă prin intermediul unei credinţe. Papa
a amintit în acest sens că de mai multe ori, în special în cadrul călătoriei sale
în Ţara Sfântă, a indicat religia drept "un nou început pentru pace". E adevărat,
a recunoscut cu realism Sfântul Părinte, "în decursul istoriei, religiile au fost
deseori sursă de conflicte. Dar este adevărat şi faptul că religiile trăite în esenţa
lor au fost şi sunt o forţă de reconciliere şi de pace". Cu toate acestea… •"Coexistenţa paşnică între tradiţii religioase diferite în interiorul câtorva
naţiuni este uneori anevoioasă. Mai mult decât o problemă politică, o atare
coexistenţă este şi o chestiune religioasă care se prezintă în interiorul respectivelor
tradiţii (…). Pentru persoanele de credinţă sau pentru omul de bună
voinţă, soluţionarea conflictelor umane, precum delicata coexistenţă a diverselor
expresii religioase, poate fi transformată într-o coexistenţă umană bazată pe o orânduire
pătrunsă de bunătate şi înţelepciune, care îşi are originea
şi dinamismul său în Dumnezeu".
Dialogul inter-religios oferă,
aşadar, o contribuţie specifică la ceea ce Papa a numit "o lentă geneză care sfidează
imediatele interese umane, politice şi economice". Uneori, a recunoscut Suveranul
Pontif, "este greu pentru lumea politică şi economică să acorde omului primul loc,
şi este şi mai greu să admită importanţa şi necesitatea religiei, recunoscând adevărata
ei natură şi locul ei specific pe versantul vieţii publice": • "Pacea, atât
de mult dorită, nu va lua naştere decât din acţiunea comună a indivizilor, care îi
descoperă adevărata ei natură în Dumnezeu, şi a liderilor societăţii civile şi religioase,
care, în deplin respect pentru demnitatea şi credinţa tuturor, vor recunoaşte religiei
rolul ei nobil şi autentic de însoţire şi perfecţionare a persoanei umane".