2009-12-15 17:39:12

Document „Motu proprio” al lui Benedict al XVI-lea privind modificarea a două canoane din Codul de Drept Canonic relative la diaconat şi căsătorie


(RV - 15 decembrie 2009) A fost publicat marţi documentul „Motu proprio” intitulat „Omnium in mentem” al lui Benedict al XVI-lea privind modificarea câtorva canoane ale Codului de Drept Canonic relative la două chestiuni: diaconatul şi căsătoria. Modificările survin după ani îndelungaţi de studiu care datează din timpul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea.
Prima modificare priveşte două canoane despre sacramentul Ordinului sacru, al Preoţiei (1008 şi 1009) şi a fost făcută pentru a preciza mai bine distincţia dintre episcopat, prezbiterat sau preoţie şi diaconat, acolo unde „facultatea de a acţiona în persoana lui Cristos Cap”, explică într-o notă mons. Francesco Coccopalmerio, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative - este rezervată doar episcopilor şi preoţilor, în timp ce diaconii „primesc abilitarea de a sluji Poporul lui Dumnezeu în diaconia liturgiei, a Cuvântului şi a Carităţii”. O chestiune, deci, doar formală.

Pentru al doilea caz, adică modificarea normei canonice privind căsătoria, să ascultăm explicaţiile mons. Juan Ignacio Arrieta, secretar al Consiliului Pontifical pentru Interpretarea autentică a Textelor Legislative:
• Modificarea priveşte suprimarea frazei privind separarea de Biserică „printr-un act formal”, care îi excludea de la obligaţia de a se căsători în biserică pe acei botezaţi catolici care lăsau Biserica, intrând să facă parte, de exemplu, din secte religioase. Se credea că - pentru a evita ca uniunea lor de căsătorie, odată reveniţi sau reintraţi în Biserică, să fie socotită non validă din lipsa de formă canonică - trebuia să se introducă acea frază. Apoi s-a văzut că acea frază nu funcţiona nici din punct de vedere pastoral, complicând lucrurile în momentul în care aceste persoane voiau să se reîntoarcă în Biserică: de fapt, se găseau cu o dificultate în plus, deoarece Biserica socotea validă o uniune care în schimb era efemeră, trecătoare.

Care sunt, deci, consecinţele practice?
• Aceste persoane, în acest caz, se găsesc ca doi catolici, care în loc să se căsătorească în Biserică, se căsătoresc doar civil: Biserica nu consideră aceasta o căsătorie validă.
Prin urmare, pentru acei botezaţi care s-au separat de Biserică printr-un act formal - şi care doresc să revină catolici - este mai uşor să pună în regulă uniunile…
• Este mai uşor să pună în regulă uniunile şi este mai uşor ca acele persoane să fie reprimite în Biserică.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.