2009-12-14 19:15:46

Luni: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 14 decembrie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- În audienţă la Papa luni dimineaţă premierul Republicii Muntenegru Milo Djukanović. Aprecieri pentru contribuţia socială a catolicilor în ţara balcanică.

- În alte audienţe, primiţi de Papa episcopii Conferinţei episcopale a Republicii Belarus în vizită ad Limina Apostolorum şi cei trei episcopi consacraţi sâmbăta trecută în bazilica vaticană de cardinalul Tarcisio Bertone.

- Respectarea demnităţii persoanei şi în stare de boală în pofida solicitărilor unei societăţi bazate în mod predominant pe eficienţă; chiar şi atunci când rolul medicinii încetează, iubirea continuă să aline durerile: Benedict al XVI-lea, în vizită, duminica trecută, la Ospiciul „Sacro Cuore”, centrul pentru bolnavi terminali situat pe colina Gianicolo din Roma.

- Este prezentat marţi 15 decembrie la Sala de presă a Sfântului Scaun Mesajul papei Benedict al XVI-lea pentru cea de-a 43-a Zi Mondială a Păcii de la 1 ianuarie 2010 pe tema: „Dacă vrei să cultivi pacea, păzeşte creaţia”.

- Triduum de rugăciune al universitarilor din Roma, studenţi şi profesori, în vederea întâlnirii cu Benedict al XVI-lea, joi 17 decembrie, în bazilica Sfântul Petru ca pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului.

- S-a desfăşurat la sfârşitul lunii noiembrie a doua reuniune pregătitoare a Sinodului pentru Orientul Mijlociu. În prim plan tema mărturiei creştine. Foarte aproape redactarea finală a documentului cu liniile generale, numit „Lineamenta”.

- Papa Benedict al XVI-lea exprimă urări de „grabnică însănătoşire” şi propria „apropiere paternă” preşedintelui Consiliului de Miniştri italian Silvio Berlusconi, rămas victimă a unei violente agresiuni din partea unui om cu tulburări mintale, duminică seară, a la Milano.

- Italia. După cutremurul de pământ din 6 aprilie, duminica recută a fost redeschisă pentru cult prima biserică în centrul istoric al oraşului L’Aquila.

- Iaşi. Sanctuarul Micii Domnului din Cacica, judeţul Suceava, împreună cu oficiul diecezan pentru pastoraţia familiei şi a laicilor îi invită pe credincioşi să se roage în perioada 16-24 decembrie prin mijlocirea Maicii Domnului de la Cacica pentru refacerea unităţii familiei: informează pagina web a diecezei de Iaşi care publică şi scrisoarea PS Petru Gherghel cu un mesaj de încredinţare ocrotirii Fecioarei Maria a tuturor credincioşilor plecaţi din ţară.

- Copenhaga. Delegaţii reţelelor mondiale de agenţii umanitare aderente la Caritas Internationalis şi CIDSE provenind din 25 de ţări, au participat duminică în capitala Danemarcei la o celebrare ecumenică în catedrala luterană, prezidată de arhiepiscopul anglican de Canterbury în prezenţa reginei Danemarcei şi a multor negociatori care participă personal la reuniunea la vârf ONU asupra schimbărilor climatice.

- Chile. Apel al episcopilor catolici către populaţia ţării sud-americane: după alegerile prezidenţiale de duminică, învinşi şi învingători să colaboreze pentru binele naţiunii.

- Albania. De Crăciun, într-un mesaj comun, nu individual, episcopii catolici albanezi cer populaţiei să depună eforturi pentru o ţară mai justă şi mai unită.

- China. Formarea, evanghelizarea, mărturia, spiritualitatea şi slujirea vor fi principalele angajamente pentru următorii trei ani pentru Uniunea Superioarelor Generale ale Congregaţiilor de călugăriţe din provincia He Bei.

- Irlanda. Mâhnirea cardinalului Seán Brady pentru moartea misionarului ucis în Kenya. Moartea părintelui Gerry Roche vorbeşte despre marele sacrificiu al acelora care îşi riscă viaţa răspunzând chemării lui Dumnezeu de a duce Vestea cea Bună celor mai săraci din întreaga lume.

- Spania. Pe 20 decembrie la Madrid, veghe de rugăciune a unor mişcări de persoane cu dizabilităţi şi de voluntari ca pregătire la Ziua Mondială a Tineretului care va avea loc în capitala Spaniei în 2011

- Scoţia. Asociaţiile în favoarea vieţii - Pro Vita se pronunţă împotriva legii care legalizează sinuciderea asistată.

- Din actualitatea internaţională: Teheran. Noi tensiuni în Iran unde mai multe persoane au fost arestate sub acuzaţia că au fost prezente la un episod în care o fotografie a defunctului ayatullah Khomeini a fost ruptă.

- Marţi 15 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român sfântul Eleuteriu, episcop, martir, secolul 2; în calendarul roman sau latin Sfântul Valerian, episcop şi martir în Africa, şi Sfânta Silvia, fecioară.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.