2009-12-10 13:59:05

Contribuţia catolicilor la dezvoltarea societăţii s-a aflat în centrul întâlnirii Papei cu preşedintele Republicii Gabon, joi dimineaţă în Vatican


(RV- 10 decembrie 2009) Benedict al XVI-lea l-a primit joi pe preşedintele Republicii Gabon, Ali Bongo Ondimba, care apoi l-a întâlnit pe cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone şi pe mons. Dominique Mamberti, secretar pentru Raporturile cu Statele. „În timpul colocviilor cordiale - se arată într-un comunicat al Sălii vaticane de presă - a fost amintit preşedintele El Hadj Omar Bongo Ondimba, decedat recent.

În afară de aceasta, s-a exprimat satisfacţie pentru bunele relaţii existente între Sfântul Scaun şi Gabo, în virtutea Acordului cadru stipulat în 1997 şi evoluţiilor sale, şi s-a acordat atenţie contribuţiei catolicilor la dezvoltarea ţării şi la progresul poporului gabonez, în special în domeniul educativ.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.