2009-12-07 15:53:34

"Pentru voi sunt episcop, împreună cu voi sunt creştin". ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, la 25 de ani de episcopat: "În această zi de sărbătoare amintirile sunt multe, dar vreau să fie multă şi mare mulţumirea către Dumnezeu, către preoţi şi credincioşi"


(RV - 7 decembrie 2009) ÎPS Ioan Robu, arhiepiscopul mitropolit romano-catolic de Bucureşti şi preşedinte al Conferinţei episcopilor catolici din România împlineşte marţi 8 decembrie 25 de ani de episcopat. „Dacă ceea ce sunt pentru voi mă înspăimântă, ceea ce sunt împreună cu voi, mă mângâie. Căci pentru voi sunt episcop, împreună cu voi sunt creştin. Primul este numele slujbei primite, al doilea al unui har; primul este numele primejdiei, al doilea - al mântuirii” (Sf. Augustin, Sermo 340,1: PL 38, 1483). Da, „pentru voi sunt episcop, împreună cu voi sunt creştin”. Spunea, cu Sfântul Augustin, PS Ioan Robu la sfârşitul consacrării episcopale în urmă cu 25 de ani, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, 8 decembrie 1984, în cuvântul de mulţumire şi salut rostit la terminarea Liturghiei cu ritul hirotonirii, oficiată în Capela Paulină din Palatul Apostolic din Vatican. Aducea mulţumiri cardinalului Agostino Casaroli, secretar de Stat, episcopul consacrator împreună cu alţi doi episcopi, cum cere disciplina canonică, arhiepiscopii Luigi Poggi, nunţiu apostolic cu însărcinări speciale şi mons. Maria Schierano, fost Ordinar Militar pentru Italia, precum şi celorlalţi arhiepiscopi, episcopi şi prelaţi prezenţi la slujba de consacrare.

Un succesor al apostolilor spunea „pentru voi sunt episcop, împreună cu voi creştin”. Aceste cuvinte au rămas întipărite bine în mintea celor aproximativ 30 de preoţi şi vreo 20 de credincioşi laici veniţi din ţară pentru a-l însoţi pe noul episcop. Cei mai mulţi dintre ei erau din dieceza de Iaşi care are puternice legături şi afinităţi pastorale cu arhidieceza de Bucureşti. L-au văzut şi simţit pe noul episcop ca unul dintre ei, pentru ei şi cu ei.
Era la Roma, aproape de mormântul Apostolului Petru.

După 25 de ani, la Bucureşti, care sunt simţămintele ÎPS Ioan Robu, acum când sărbătoreşte jubileul episcopal de argint, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, marţi 8 decembrie, în frumoasa catedrală Sfântul Iosif din capitală. Să-l ascultăm:
• IPS Ioan Robu : RealAudioMP3
ÎPS-lui Ioan Robu, cu ocazia jubileului episcopal de argint, din partea redacţiei Programului Român Radio Vatican, urarea "Gudium et spes - Bucurie şi speranţă", mulţi ani de păstorire şi apostolat binecuvântat pe urmele lui Cristos Marele Preot, singurul Răscumpărător al omului.

Aici serviciul complet audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.