2009-12-04 15:49:17

Vineri: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 4 decembrie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- "Creştinii catolici şi ortodocşi să fie uniţi în a-şi mărturisi credinţa": este îndemnul papei Benedict al XVI-lea primind vineri în audienţă la Palatul Apostolic pe arhiepiscopul Anastas, capul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe autocefale din Albania. Episcopul Romei a salutat contribuţia ortodoxiei albaneze la dialogul teologic internaţional şi, amintind cu admiraţie exemplul martirilor albanezi care şi-au păstrat credinţa chiar şi anii prigoanei comuniste, a subliniat faptul că în cultura albaneză creştinismul a lăsat urme de neşters.

- În afara arhiepiscopului ortodox de Tirana şi al întregii Albanii, Papa a primit vineri în audienţe succesive 11 episcopi brazilieni din regiunile ecleziastice Sud 3 şi Sud 4 cu ocazia vizitei lor ad Limina Apostolorum.

- Joi 3 decembrie, în cursul după amiezii, Suvernaul Pontif l-a primit în Vatican pe preşedintele Federaţiei Ruse, Dimitri Medvedev, în fruntea unei numeroase delegaţii: în timpul convorbirilor s-a ajuns la acordul de a stabili relaţii diplomatice depline între Sfântul Scaun şi Rusia.

- Evitaţi pericolul ereziei timpurilor noastre, activismul frenetic, pentru a privi priorităţile absolute: rugăciunea, raportul viu cu Isus, Cuvântul lui Dumnezeu. Este invitaţia adresată preoţilor de părintele Raniero Cantalamessa, predicatorul Casei Pontificale, în prima predică de Advent ţinută vineri dimineaţă în Capela Redemptoris Mater din Palatul Apostolic pentru Papa şi Familia Pontificală. Preotul capucin a dezvoltat tema „ (1Cor 4,1). Preoţi după inima lui Cristos”. Următoarele două predici de Advent, vineri 11 şi respectiv 18 decembrie.

- Concert de Crăciun, vineri seară în Capela Sixtină din Palatul Apostolic în cinstea lui Benedict al XVI-lea, în prezenţa lui Horst Köhler, preşedintele Republicii Federale Germania: iniţiativa aminteşte 60 de ani de la instituirea Republicii Federale Germania şi 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Corul de copii al Domului din Augsburg şi Orchestra Rezidenţială de Cameră din München a interpretat Oratoriul de Crăciun opus 248 (Cantate I-III) de compozitorul Johan Sebastian Bach.

- A ajuns vineri în Piaţa Sfântul Petru bradul de Crăciun care va fi înălţat alături de ieslea monumentală a Naşterii Domnului din faţa bazilicii vaticane: a fost dăruit Sfântului Părinte de populaţia din Munţii Ardeni, în regiunea belgiană Valonia. Bradul are circa o sută de ani şi o înălţime de 30 de metri. Împodobirea bradului cu simbolurile tradiţionale va fi terminată înainte de 18 decembrie, când va avea loc ceremonia oficială de aprindere a instalaţiei de lumini în prezenţa unei delegaţii oficiale din Belgia.

- Chişinău. Înfiinţarea Acţiunii Catolice. Un grup de 18 tineri din Parohia "Providenţa Divină" din Chişinău (Republica Moldova), în ziua de duminică, 29 noiembrie 2009, au depus adeziunea la Acţiunea Catolică. Acest act înseamnă înfiinţarea Acţiunii Catolice în Dieceza de Chişinău. În cadrul sfintei Liturghii, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, a apreciat iniţiativa tinerilor, exprimându-şi dorinţa ca asociaţia din care s-au decis să facă parte să contribuie la apostolatul laicilor din Dieceza de Chişinău. Decretul de înfiinţare a fost însoţit şi de un decret de numire a pr. Mihai Bălan ca asistent spiritual al Acţiunii Catolice "Maica Bunului Sfat" din Chişinău.

- Italia. "Poate duce la orbire strabismul de care noi, europenii, pare că suntem afectaţi uneori, mai ales când ne alarmăm pentru referendum-ul din Elveţia despre minarete dar rămânem muţi la sentinţele privind Crucifixul în sălile de clasă": a afirmat preşedintele Senatului Italian, Renato Schifani, intervenind vineri alături de cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone la prezentarea unei cărţi despre concordatul dintre Italia şi Sfântul Scaun. "Atunci când nu se cunoaşte valoarea istorică a unui simbol religios", a reluat preşedintele Senatului de la Roma, "există riscul obiectiv de a-l transforma într-un simbol politic, depăşind linia de demarcaţie fundamentală dintre religie şi Stat care constituie baza însăşi a libertăţii religioase".

- Bucureşti. Potrivit Agerpres, cel de-al optulea deces cauzat de gripa nouă a fost confirmat, vineri, de Ministerul Sănătăţii, în ultimele 24 de ore fiind confirmate 109 cazuri noi de gripă cu virus A/H1N1 pandemic. Ultimele două victime ale gripei noi aveau boli asociate. Numărul total al cazurilor înregistrate până în acest moment este de 3660.

- Din actualitatea internaţională. Guineea Conakry: a revenit sub control situaţia din ţara africană după atentatul în care a fost rănit şeful juntei militare, căpitanul Moussa Dadis Camara.

- Novenă de pregătire la solemnitatea Neprihănitei Zămisliri: ziua a VI-a. „Eşti grădină închisă, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pecetluit”: exclamă mirele în cartea Cântarea Cântărilor 4,12. Neprihănita Fecioara Maria este grădina tuturor virtuţilor. Străduindu-ne să o imităm în practicarea virtuţilor creştine o invocăm zilnic cu încredere: „O, Marie zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine!”.

- Sâmbătă 5 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român, la fel ca în calendarul roman sau latin, Sfântul Sava cel Sfinţit, cuvios, anii 439 - 532. Născut în Capadocia, s-a retras în Deşertul Iudeii. Este un reprezentant de seamă şi un mare organizator al vieţii monahale în Răsăritul creştin. A întemeiat Lavra Mare din Valea Cedronului la porţile Ierusalimului care a avut un rol însemnat în viaţa bisericească şi civilă. În tradiţia latină, de asemenea, prima sâmbătă a lunii dedicată cinstirii Inimii Neprihănite a Mariei.























All the contents on this site are copyrighted ©.