2009-12-04 14:35:50

Să construim pe ceea ce avem deja în comun: la Benedict al XVI-lea, arhiepiscopul ortodox de Tirana şi al întregii Albanii, IPS Anastas


RV 04 dec 2009. "Creştinii catolici şi ortodocşi să fie uniţi în a-şi mărturisi credinţa": este îndemnul papei Benedict al XVI-lea primind vineri în audienţă la Palatul Apostolic pe arhiepiscopul Anastas, capul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe autocefale din Albania. Episcopul Romei a amintit cu admiraţie exemplul martirilor albanezi care şi-au păstrat credinţa chiar şi anii prigoanei comuniste, subliniind faptul că creştinismul a lăsat în cultura albaneză urme de neşters.

"Relaţiile fraterne dintre catolici şi ortodocşi" în Albania oferă "inspiraţie în rândul poporului albanez, arătând cum este posibil pentru creştini să trăiască în armonie", a observat Benedict al XVI-lea, care în discursul adresat vineri arhiepiscopului ortodox de Tirana, Durrës şi al întregii Albanii, a adus un omagiu mărturiei dată de creştini în anii regimului comunist:
• "În a doua jumătate a secolului trecut – a afirmat Sf. Părinte creştinii din Albania, fie ortodocşi fie catolici, şi-au păstrat vie credinţa în ciuda unui regim ateu extrem de asupritor şi ostil". "După cum este bine ştiut", a reluat Papa, "mulţi creştini au plătit greu credinţa lor cu preţul vieţii".

Papa a elogiat apoi activitatea misionară a arhiepiscopului Anastas după căderea regimului. În special, Sfântul Părinte a evidenţiat reconstrucţia edificiilor de cult, formarea clerului şi cateheza, care acum sunt din nou permise. Este o mişcare de reînnoire, a spus Papa, pe care Preafericirea Sa Anastas o descrie pe bună dreptate drept o "înviere":
• "După redobândirea libertăţii, a observat Pontiful, Biserica Ortodoxă din Albania a fost în măsură să participe cu rodnicie la dialogul teologic internaţional dintre catolici şi ortodocşi". În această lumină, a continuat Papa, "ar trebui să subliniem elementele de credinţă pe care Bisericile noastre le împărtăşesc împreună" precum şi "comuniunea reală, chiar dacă imperfectă, pe care o împărtăşim deja şi dorinţa comună, alături de eforturile de colaborare, de a construi pe ceea ce există deja".

Benedict al XVI-lea a amintit aici două iniţiative importante pentru viaţa creştină din Albania: înfiinţarea Societăţii Biblice Interconfesionale şi a unui Comitet pentru Relaţiile Interconfesionale:
• "Este vorba de eforturi punctuale menite să promoveze înţelegerea reciprocă şi cooperarea concretă nu doar între catolici şi ortodocşi dar şi între creştini, musulmani şi (adepţii mişcării islamice) bektashi".

Benedict al XVI-lea a dat asigurări că Biserica Catolică va face tot posibilul pentru a da o "mărturie comună de fraternitate şi pace" şi pentru a realiza împreună cu ortodocşii albanezi "un nou efort în promovarea unităţii Bisericilor noastre, în ascultare faţă de porunca cea nouă a Domnului".

La rândul său, arhiepiscopul ortodox Anastas a definit întâlnirea sa cu Benedict al XVI-lea un "eveniment de importanţă istorică", fiind prima delegaţie a Bisericii sale care a efectuat o vizită la Episcopul Romei. Apoi a subliniat că lumea de astăzi are nevoie de o nouă apropiere între creştini, drept care şi iniţiativele de dialog teologic şi reconciliere sunt de importanţă decisivă pentru toţi reprezentanţii Bisericilor.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.