2009-12-02 18:03:04

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 2 decembrie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri, în piaţa "Sfântul Petru" a susţinut o cateheză despre Gulielm de la Saint-Thierry, secolele 11-12, prieten al Sfântului Bernard: „Energia principală care mişcă sufletul uman este iubirea”. „A-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele este secretul unei vieţi realizate şi fericite”. Subliniată de Pontif, importanţa sacramentului Pocăinţei sau Reconcilierii, la 25 de ani de la Exortaţia apostolică „Reconciliatio et poenitentia - Reconciliere şi pocăinţă” a lui Ioan Paul al II-lea.

- Sfântul Părinte l-a numit nunţiu apostolic în Kuwait, Bahrein, Qatar şi delegat apostolic în Peninsula Arabică pe mons. Petar Rajič, atribuindu-i totodată sediul titular de Sarsenterum, cu demnitatea de arhiepiscop.

- Vizită la Sfântul Părinte şi la Biserica Romei a unei delegaţii ortodoxe albaneze, condusă de Beatitudinea sa Anastasios, arhiepiscop de Tirana, Durrës (Durazzo în italiană) şi a toată Albania.

- Ziua naţională a României, marţi seară, 1 decembrie, la Colegiul Pontifical „Pio Romeno” din Roma: Te Deum de mulţumire, concert de colinde de Crăciun şi imnul naţional, în Biserica „Buna Vestire”, susţinut de studenţii greco-catolici români. Referindu-se la relaţiile dintre Biserici şi dialogul ecumenic, rectorul Colegiului, părintele Claudiu Pop a spus printre altele: „Aşteptăm ziua când cele două coruri, cele două strane de pe orizontală se vor regăsi pe verticală cântând mărire lui Dumnezeu, sigurul care poate conduce la adevărata unire”. Până atunci, pe orizontala noastră facem mici gesturi concrete în direcţia deplinei comuniuni. Aceasta s-a dorit a fi momentul de înălţare spirituală de marţi seară, la care au participat şi cei doi ambasadori ai României pe lângă Sfântul Scaun şi în Italia.

- Concert extraordinar al Orchestrei Naţionale Radio România la Roma organizat de Ambasada României în Italia în parteneriat cu Radio România şi susţinut în Sala „Giuseppe Sinopoli” a Auditoriumului Parco della Musica, miercuri 2 decembrie începând de la ora 20, pentru a marca aniversarea a 130 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Italia. Prin concertul extraordinar, organizatorii au dorit să arate că România înseamnă şi talent, virtuozitate, originalitate şi muzică de cea mai bună calitate. De fapt trei tineri muzicieni, violonistul Alexandru Tomescu, pianistul Horia Mihail şi dirijorul Radu Popa, alături de Orchestra Naţională Radio, aşa cum s-a anticipat în presă, au încântat, reaslmente, publicul italian dar şi numeorşii români aflaţi de ani de zile la Roma.

- Statele Unite. Preşedintele american Barack Obama anunţă asigurarea altor 30.000 de oameni pentru misiunea în Afghanistan: NATO asigură un număr de 5000.


- Etiopia. Episcopul de Addis Abeba cere sprijinul comunităţii internaţionale pentru ca Etiopia să învingă starea gravă de sărăcie.

- Germania. Este neconstituţională deschiderea duminicală a magazinelor. Violează Constituţia ţării. Duminica trebuie considerată zi de odihnă de la muncă, nu numai din motive religioase, dar şi pentru recuperarea fizică şi spirituală a muncitorilor şi participarea lor la viaţa socială şi familială: a stabilit Curtea constituţională germană.

- Columbia. Apel al părinţilor iezuiţi: stop folosirii copiilor soldat în ţara sud-americană.

- Ierusalim. Asociaţia "Caritas" din Ierusalim solicită acţiuni imediate: situaţia palestinienilor se înrăutăţeşte.

- China. Catolici chinezi pelerini în mica insulă Shang Chuan, în provincia Guang Dong, în faţa coastei de sud a Chinei, unde a murit Sfântului Francisc Xaveriu în ziua de 3 decembrie 1552.

- Din actualitatea internaţională. Moscova. Fundamentalişti islamici revendică atentatul împotriva trenului rus Nevski Expres, care vinerea trecută a provocat 26 de morţi şi circa o sută de răniţi.

- Intenţiile propuse de Papa membrilor Apostolatului Rugăciunii pentru luna decembrie sunt: Intenţia generală - „Pentru ca toţi copiii să fie respectaţi şi iubiţi şi niciodată să nu fie victime ale exploatării în diferitele sale forme”. Iar intenţia misionară este - „Pentru ca la Crăciun popoarele pământului să recunoască în cuvântul întrupat lumina care luminează pe fiecare om şi să deschidă porţile lui Cristos, Mântuitorul lumii".

- Novenă de pregătire la solemnitatea Neprihănitei Zămisliri: ziua a IV-a: „Bucură-te şi te veseleşte, fiica Sionului, căci iată Eu vin să locuiesc în mijlocul tău” spune Domnul la profetul Zaharia 2,14. Mare şi cu totul deosebită este misiunea Fecioarei Neprihănite: aceea de a fi Mama lui Isus şi Mama noastră. La ea putem alerga în orice moment invocând-o: „O, Marie zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine!”

- Joi, 3 decembrie, în calendarul liturgic bizantin Sfântul Sofroniu sau Sofronie, profet, secolul 7 înainte de Cristos; în calendarul roman sau latin Sfântul Francisc Xaveriu, preot, iezuit spaniol, anii 1506-1552, patron principal al misionarilor.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.