2009-11-21 14:00:23

La Benedict al XVI-lea, arhiepiscopul Williams al Comuniunii Anglicane: reafirmată, voinţa comună de a continua şi consolida raporturile ecumenice dintre catolici şi anglicani


RV 21 nov 2009. Benedict al XVI-lea l-a primit sâmbătă în audienţă privată pe arhiepiscopul de Canterbury, dr. Rowan Williams, întâistătătorul Bisericii Anglicane. "În cadrul colocviilor cordiale", precizează un comunicat al Sălii de Presă a Sf. Scaun, "au fost abordate provocările care se prezintă tuturor cumunităţilor creştine în acest început de mileniu şi necesitatea de a promova forme de colaborare şi mărturie comună în a le înfrunta".

Totodată, continuă comunicatul, "s-a vorbit şi despre ultimele evenimente care au interesat relaţiile dintre Biserica Catolică şi Comuniunea Anglicană, reafirmând voinţa comună de a continua şi consolida raporturile ecumenice dintre catolici şi anglicani".

În fine, încheie nota Sălii vaticane de presă, s-a amintit faptul că în următoarele zile se va reuni Comisia însărcinată cu pregătirea celei de a treia faze a dialogului teologic internaţional dintre cele două părţi (ARCIC).







All the contents on this site are copyrighted ©.