2009-11-21 15:44:17

Effatà, Deschide-te! Editorialul pr. Federico Lombardi la rubrica săptămânală Octava Dies


(RV - 21 noiembrie 2009) S-a încheiat sâmbătă în Vatican Conferinţa internaţională a Consiliului Pontifical pentru Pastorala Lucrătorilor Sanitari pe tema „Effatà. Persoana surdă în viaţa Bisericii”. Vineri dimineaţă, primind participanţii la întâlnire, Papa a cerut într-un apel să fie eliminate discriminările nejustificabile îndurate încă şi azi de cei care nu aud. Dar a formulat şi auspicii ca umanitatea să poată fi însănătoşită de „surditatea spiritului, care ridică bariere tot mai înalte la glasul lui Dumnezeu şi al aproapelui, în special la strigătul de ajutor al celor ultimi şi suferinzi, şi închide omul într-un egoism profund şi distrugător”.
 
Să ascultăm în acest sens editorialul părintelui Federico Lombardi pentru rubrica Octava Dies, săptămânalul informativ al Centrului Vatican de Televiziune:
• Am văzut o pereche tânără de soţi: vorbesc între ei continuu cu limbajul semnelor: el este surd, ea este urechea lui şi vocea lui pentru a comunica cu alţii. E nevoie de mai mult timp şi mai multă răbdare pentru a comunica, dar, desigur, nu este vorba de o comunicare atât de grăbită şi superficială precum cea cu care suntem în mod normal obişnuiţi. Este o comunicare ce vine din adânc şi trece printr-o extraordinară angajare de iubire. În aceste zile în Vatican a avut loc o frumoasă conferinţă pe tema persoanelor surde în viaţa Bisericii: există călugări şi călugăriţe care îşi dedică viaţa pentru a face posibilă această comunicare; există preoţi care se angajează pentru ca semnele sacramentale să depăşească zidul tăcerii care închide persoana celui care nu aude; sunt medici care lucrează pentru a preveni sau depăşi acest handicap. Aproximativ 90 dintre cei prezenţi nu aud şi vorbesc limba gesturilor. Poate se va vorbi puţin despre aceasta. Alte sunt problemele vieţii Bisericii care mobilizează curiozitatea mijloacelor de comunicare. Noi credem însă că acest lucru este important. Să nu uităm rugăciunile şi cântările exprimate cu mişcarea mâinilor, discursul Papei tradus cu limbajul semnelor. Credincioşii ştiu că la judecata din urmă Domnul - care aici pe pământ a deschis urechile celor surzi şi a dezlegat limba celor muţi - îi va întreba: „Eram surd, m-aţi ajutat să aud? Eram mut, m-aţi ajutat să vorbesc?”. Sunt întrebări asupra cărora face să reflectăm.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.