2009-11-19 13:16:03

Funeraliile patriarhului Pavle al Serbiei. Benedict al XVI-lea: "un om al dialogului"


RV 19 nov 2009. S-a celebrat joi la Belgrad, în catedrala Sfântul Sava, slujba înmormântării patriarhului Pavle, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe, care duminică a trecut la cele veşnice, la vârsta de 95 de ani. A fost prezentă la ritul sacru, în reprezentanţa papei Benedict al XVI-lea, o delegaţie vaticană condusă de card. Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor. Înaltul prelat vatican a transmis mesajul de condoleanţe al Sfântului Părinte, adresat arhiepiscopului Amfilohije, mitropolitul Muntenegrului şi "locum tenens" al tronului patriarhal al Bisericii Ortodoxe Sârbe.

În mesajul său, Benedict al XVI-lea îşi exprimă "cele mai vii condoleanţe", asigurând în acelaşi timp "uniunea în rugăciune cu cei care îl plâng pe Părintele şi Păstorul lor". Deasemeni, Episcopul Romei aminteşte că "în lunga sa viaţă trăită în slujba Evangheliei, regretatul patriarh a dat mărturie de credinţă şi tărie spirituală chiar şi în momente deosebit de grele, marcate de conflicte şi război". Pontiful a cerut de la Domnul ca "exemplul său să întărească inimilor credincioşilor săi şi ale atâtor oameni de bună voinţă care, întăriţi de statornicia sa", să se angajeze "să trăiască din plin credinţa creştină şi să slujească cu zel marea cauză a reconcilierii şi a păcii". Sfântul Părinte a amintit "cu gratitudine primerea generoasă şi călduroasă" pe care patriahul Pavle a acordat-o membrilor Comisiei mixte internaţionale pentru dialogul teologic dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă în ansamblul ei, în timpul reuniunii plenare din septembrie 2006, la Belgrad. "Multe altele au fost gesturile de fraternitate faţă de Biserica Catolică şi întâlnirile dintre catolici şi ortodocşi desfăşurate cu binecuvântarea Sa", a mai afirmat Benedict al XVI-lea în mesajul său.

Fie ca durerea provocată de moartea patriarhului Pavle, a fost urarea finală a Papei, să se transforme în speranţa sigură a "naşterii sale pentru Cer" iar amintirea sa să inspire şi pe mai departe o puternică creştere spirituală în rândul poporului pe care l-a slujit cu dăruire şi generozitate. Amintirea sa să fie şi o invitaţie pentru toţi de a continua pe drumul dialogului şi al comuniunii depline între toţi discipolii lui Cristos".

La ceremonia religioasă au asistat, împreună cu liderii politici ai Serbiei şi sute de mii de credincioşi, reprezentanţi ai celorlalte Bisericilor ortodoxe alături de patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I. Potrivit rugămintei lăsată în testament, rămăşiţele pământeşti ale patriarhului Pavle vor fi depuse după amiază în mânăstirea Sfântul Arhanghel Mihail de la Rakovica, din împrejurimile capitalei sârbe.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.