2009-11-19 17:22:00

Crucea dăruită Romei de împăratul bizantin Iustin al II-lea, sec.VI, expusă în Vatican


(RV - 19 noiembrie 2009) Începând de joi în expoziţie în Sala Tezaurului din bazilica Sfântul Petru, vizitatorii au posibilitatea să admire Crux Vaticana - Crucea vaticană dăruită Sediului Apostolic de împăratul Orientului Iustin al II-lea şi readusă la forma originară după o îndelungată şi meticuloasă muncă de restaurate. Este obiectivul expoziţiei cu titlul „Vexillum Regis, Crux Vaticana sau Crucea lui Iustin”, care a fost prezentată joi dimineaţă în Vatican, Preţiosul obiect artizanal rămâne expus în Capela Beneficiaţilor Tezaurului bazilicii San Pietro până la 12 aprilie 2010. La prezentarea iniţiativei a participat şi cardinalul Angelo Comastri, arhiprezbiterul bazilicii vatican şi îngrijitorul expoziţiei Nazzareno Gabrielli.

Crux Vaticana sau Crucea lui Iustin revine astfel la locul ei. Exemplar foarte rar de comisionare imperială păstrat încă, a fost dăruit Bisericii Romei de împăratul bizantin Iustin al II-lea (565-578) în secolul al VI-lea. Este vorba de o operă ce aminteşte biruinţa lui Cristos, cum spune inscripţia gravată pe Cruce:

„Ligno quo Christus humanum subdidit hostem dat Romae Iustinus opem”.

„Cu acest lemn, prin care Cristos l-a subjugat pe duşmanul oamenilor, Iustin dă ajutor Romei”. Preţiosul obiect, placat în argint aurit, conţine un adevărat scrin: Crucea, decorată magnific cu pietre preţioase şi perle dar partea cea mai de preţ este o bucată de lemn, un fragment al Crucii lui Isus, aşezat într-un medalion situat la încrucişarea braţelor Crucii vaticane. La inestimabila valoare istorică şi estetică a operei se adaugă, acest extraordinar patrimoniu de credinţă.

Explică cardinalul Comastri:
Fragmentul Crucii lui Isus este adevăratul element de valoare. Această Crux Vaticana este şi mărturia că deja în secolul al VI-lea, Răsăritul şi Apusul se regăseau unanimi în semnul Crucii. Creştinismul impregnase deja istoria Europei occidentale şi orientale. Este o mărturie, în acest sens, a reflecţiei care s-a făcut plecând de la Cruce asupra adevăratei atotputernicii a lui Dumnezeu, cea a iubirii, a iertării. Acesta este faptul extraordinar pe care îl aduce lumii doar creştinismul.

Crucea a schimbat istoria lumii şi a impregnat istoria. Ce trebuie spus celor care consideră crucifixul ca sursă de discriminare?
Cardinalul Angelo Comastri:
Ne revine nouă creştinilor să demonstrăm că Crucifixul nu este sursă de discriminare. Şi spun că astăzi adevăratele relicve ale Crucii suntem noi şi prin viaţa noastră trebuie să arătăm ce este Evanghelia şi ce face Evanghelia, deoarece oriunde ajunge Evanghelia, cea adevărată, se revarsă şi un potop de caritate, de iubire.

Crucea Vaticană, restaurată, folosită secole de-a rândul în celebrările solemne ale Crăciunului şi Paştelui, a recăpătat antica şi preţioasa splendoare bizantină. Lucrările au foste efectuate astfel încât să se respecte echilibrul între originar şi intervenţiile succesive, scoţând în evidenţă alternanţa cromatică şi armonioasa secvenţă de pietre preţioase pentru a face să strălucească comoara cea mai de preţ, adică fragmentul, relicva adevăratei Cruci.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.