2009-11-14 18:10:44

Sâmbătă: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 14 noiembrie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Deşi nu au fost încă primiţi toţi în audienţe separate, sâmbătă în audienţă comună la papa Benedict al XVI-lea episcopii brazilieni din regiunea ecleziastică Sud 1 cu ocazia vizitei lor ad Limina. Apărarea vieţii revine tuturor oamenilor, celor care cred şi celor care nu cred: a subliniat episcopul Romei în discursul său.

- Drumul Serbiei spre deplina integrare în Uniunea Europeană s-a aflat în centrul audienţei Papei acordată sâmbătă dimineaţă preşedintelui Boris Tadić.

- Recenta călătorie în Republica Cehă şi Tratatul de la Lisabona în prim plan în audienţa de sâmbătă acordată de Papa premierului Jan Fischer.

- Papa se va duce în Malta, în zilele de 17 şi 18 aprilie 2010, cu ocazia celei de-a 1950-a aniversări a naufragiului Sfântului Paul pe o insulă din arhipelagul maltez: a făcut cunoscut sâmbătă într-un comunicat arhidieceza de Malta.

- Scrisoare a Papei adresată cardinalului Jozef Tomko, prefect emerit al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, Trimis special al său la celebrările conclusive pentru a 150-a aniversare a evanghelizării Taiwanului, care se vor desfăşura la Taipei duminică, 22 noiembrie, în solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos Regele Universului.

- Din agenda pontificală la zi mai menţionăm numiri de episcopi în Italia, Statele Unite, Republica Democratică Congo, Zambia şi Thailanda.

- Necesitatea unei reforme a dreptului de veto subliniată de arhiepiscopul Celestino Migliore, observator permanent al Sfântului Scaun la ONU intervenind la cea de-a 64-a Adunare Generală a Naţiunilor Unite, asupra chestiunii Consiliului de Securitate. Potrivit observatorului vatican, cere o reformă facultatea de a împiedica o deliberare a majorităţii recunoscută fiecăruia din cei cinci membri permanenţi (Statele Unite, Rusia, Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa şi China).

- Roma. Desfăşurată zilele trecute la Universitatea Pontificală Gregoriană o masă rotundă despre modelele de dezvoltare. În centrul dezbaterii s-a aflat enciclica socială „Caritas in veritate” a lui Benedict al XVI-lea. Doctrina socială a Bisericii, fundamente antropologice ale enciclicei, rolul finanţelor, umanism integral: sunt câteva din temele aprofundate de vorbitori.

- Anul Sfintei Preoţii. Seminar internaţional despre Preoţie promovat de Mişcarea Focolarelor. „Slujirea preotului în Biserica popor al lui Dumnezeu”: aceasta a fost tema seminarului teologic internaţional promovat de Institutul Universităţii Sophia din Loppiano şi Mişcarea sacerdotală din cadrul Familiei Focolarelor.

- Ţara Sfântă. Întâlnire în Galileea cu 150 de episcopi din America Latină promovată de Drumul neocatehumenal: Cardinalul columbian Pedro Rubiano Saenz, arhiepiscop de Bogotà şi cardinalul Nicolàs Lòpez Rodriguez, arhiepiscop de Santo Domingo, Republica Dominicană împreună cu peste 150 de arhiepiscopi şi episcopi provenind din 15 naţiuni ale Americii Latine, au încheiat sâmbătă, 14 noiembrie în Galileea, o reuniune despre evanghelizarea ţinuturilor lor.

- Irlanda de Nord. Creştinii uniţi împotriva criminalităţii şi terorismului. Învingerea violenţei, depăşirea diferenţelor şi munca împreună pentru un viitor mai bun şi stabil: este calea pentru o pacificare definitivă a Irlandei de Nord indicată în apelul lansat de liderii celor patru denumiri majore creştine din ţară, conţinut într-o scrisoare adresată autorităţilor de la Belfast şi Londra.

- Din actualitatea internaţională. Statele Unite - Continuă turneul preşedintelui american Barack Obama în Asia. După etapa de vineri în Japonia, sâmbătă şeful Casei Albe s-a aflat la Singapore pentru reuniunea la vârf APEC, Forul economic Asia-Pacific, împreună cu alţi mari ai lumii, între care preşedintele chinez, Hu Jintao, şi cel rus, Dimitri Medvedev. Duminică, Obama la Beijing, prima sa vizită în China în calitate de preşedinte. Întâlnirea este în centrul atenţiei observatorilor internaţionali.

- Consideraţii omiletice la Duminica a XXXIII-a din Timpul liturgic ordinar.
 
- Duminică 15 noiembrie, în calendarul liturgic bizantin român Duminica a 25-a după Rusalii - a Samariteanului îndurător - şi Sfinţii Gurias, Samonas şi Aviv sau Habib, martiri, secolul 4. Începe Postul Crăciunului; în calendarul roman sau latin Duminica a XXXIII-a din Timpul liturgic ordinar şi Sfântul Albert cel Mare, episcop şi învăţător al Bisericii, anii 1193-1280, Doctor universalis, şi Sfântul Leopold, marcgraf al Austriei, din anul 1095 până în 1136.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.