Benedict al XVI-lea către membrii plenarei Consiliului Pontifical „Cor Unum”: A mărturisi
caritatea lui Cristos, înseamnă şi a apăra adevăratele drepturi ale omului şi a trezi
conştiinţele
(RV – 13 noiembrie 2009) Obiectivul principal pentru persoanele active în plan caritativ
este de a face cunoscut Chipul milostiv al lui Dumnezeu care vrea să-l salveze pe
om în toate dimensiunile sale, pământeşti şi spirituale, vrea să apere adevăratele
drepturi ale omului şi să trezească conştiinţele. Astfel a subliniat Sfântul Părinte
vineri dimineaţă, primindu-i în audienţă pe membrii plenarei Consiliului Pontifical
„Cor Unum”, cu tema: „Parcursuri formative pentru operatorii în domeniul caritativ”.
Gândul
Succesorului lui Petru se îndreaptă mai întâi spre numeroşii credincioşi care „în
orice parte a lumii, oferă – cu generozitate şi dăruire – din timpul şi energia lor
pentru a da mărturie despre iubirea lui Cristos, Bunul Samaritean, care se apleacă
asupra celor suferinzi în trup şi în spirit”. Şi, amintind că „iubirea caritativă
aparţine însăşi naturii Bisericii”, a evidenţiat cum aceasta, „vestind Mântuirea nu
poate face abstracţie de condiţiile concrete de viaţă ale oamenilor cărora le este
trimisă”.
• „A fi activă pentru a îmbunătăţi aceste condiţii reprezintă însăşi
viaţa şi misiunea Bisericii, căci mântuirea lui Cristos este integrală şi-l priveşte
pe om în totalitatea dimensiunilor sale: fizică, spirituală, socială şi culturală,
pământească şi cerească. Tocmai pornind de la această realitate au luat naştere, în
cursul secolelor, multe opere şi structuri ecleziale destinate promovării persoanelor
şi popoarelor, care au dat şi continuă să ofere o contribuţie de neînlocuit la creşterea
şi la dezvoltarea armonioasă şi integrală a fiinţei umane”.
Şi, „a contribui
la construirea unei ordini sociale juste” face parte din „mărturia carităţii lui Cristos”,
contribuţie pe care o aduc mulţi credincioşi care desfăşoară „activităţi rodnice în
domeniul economic, social, legislativ şi cultural”, participând direct la viaţa publică
pentru realizarea binelui comun.
• „Nu intră desigur în competenţa Bisericii
să intervină direct în politica Statelor sau în construirea structurilor sau a politicelor
adecvate. Biserica – prin vestirea Evangheliei – îşi deschide inima către Dumnezeu
şi către aproapele şi trezeşte conştiinţele; cu forţa Evangheliei pe care o vesteşte
apără adevăratele drepturi ale omului şi se angajează în favoarea justiţiei. Credinţa
este o forţă spirituală care purifică raţiunea în căutarea unei ordini drepte, eliberând-o
de riscul mereu prezent de a fi „orbită” de egoism, de interese şi de putere”.
„De
fapt, cum demonstrează experienţa – a adăugat Episcopul Romei – şi în societăţile
mai evoluate din punct de vedere social, caritatea rămâne necesară”: • „serviciul
iubirii nu devine niciodată inutil, nu doar pentru că sufletul omului are mereu nevoie,
în afară de lucrurile materiale, şi de iubire dar şi pentru că continuă să existe
situaţii de suferinţă, de singurătate, de necesitate care au nevoie de dăruire personală
şi ajutoare concrete”.
Şi acesta trebuie să fie principalul obiectiv pentru
cine „prestează un serviciu în cadrul unor organisme ecleziale care gestionează iniţiative
şi opere de caritate”.
• „…să fie făcut cunoscut şi experimentat chipul milostiv
al Tatălui ceresc căci în inima lui Dumnezeu Iubire se află răspunsul adevărat la
aşteptările cele mai intime ale oricărei inimi umane. Cât este de necesar pentru creştini
să menţină fixă privirea spre Chipul lui Cristos! Doar în El, Dumnezeu deplin şi om
deplin, îl putem contempla pe Tatăl şi putem experimenta infinita sa milostivire.
„Creştinii
– a conclus Benedict al XVI-lea – ştiu că sunt chemaţi să slujească şi să iubească
lumea … până la jertfa supremă de sine”: acesta este „drumul pe care trebuie să
meargă cine vrea să dea mărturie de iubirea lui Cristos, dacă se doreşte să se urmeze
logica Evangheliei”.