Comemorarea liturgică a sfântului Leon cel Mare. Benedict al XVI-lea: "un mare Pontif aproape de popor şi credincioşi; a contribuit semnificativ la autoritatea şi prestigiul Episcopului Romei"

RV 10 nov 2009. Biserica Catolică a celebrat marţi, 10 noiembrie, comemorarea liturgică a sfântului Leon cel Mare, papă între anii 440-461, unul din cei mai mari episcopi ai Romei din istoria Bisericii. La audienţa generală dedicată acestui mare Pontif, la 5 martie 2008, Benedict al XVI-lea a subliniat contribuţia sa la autoritatea Episcopului Romei. Promotor al păcii în vremuri vitrege şi învăţător al Bisericii, Leon cel Mare a ştiut să rămână aproape de poporul credincios prin activitatea pastorală şi prin predicile devenite celebre datorită conciziei, elocinţei şi spiritualităţii lor.

Servitor al adevărului în caritate "printr-un asiduu exerciţiu al cuvântului, care îl prezintă în acelaşi timp teolog şi păstor": astfel îl definea Benedict al XVI-lea pe sfântul Leon cel Mare, episcop al Romei în ani plini de greutăţi, datorită repetatelor invazii barbare şi slăbirii progresive a autorităţii imperiale în Occident. Cu forţa dezarmantă a Evangheliei, papa Leon cel Mare l-a înfruntat pe Atila în apropiere de oraşul Mantova, unde l-a convins să nu-şi continue marşul distrugător spre Roma. Cetatea Eternă a fost salvată, "un semn emblematic – observa succesorul său, Benedict al XVI-lea – al activităţii de pace desfăşurată de Pontiful Roman".

Cu un an înainte, un alt eveniment memorabil legat de Sfântul Leon cel Mare este conciliul din Calcedon, "cea mai importantă adunare de pînă atunci în istoria Bisericii". Adunarea conciliară, aminteşte Benedict al XVI-lea, a proclamat credinţa în Isus Cristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, condamnând erezia care nega adevărata natură umană a Fiului lui Dumnezeu întrupat:
• "Mai ales din această intervenţie, şi din celelalte realizate în timpul controversei cristologice din acei ani, reiese în mod evident cum Papa simţea cu deosebită urgenţă responsabilităţile de succesor al lui Petru, al cărui rol este unic în Biserică, pentru că 'unui singur apostol i-a fost încredinţat ceea ce a fost împărtăşit tuturor apostolilor', după cum afirma Leon într-una din predicile sale la sărbătoarea sfinţilor Petru şi Paul (...). El arăta în acest fel cum exerciţiul primatului roman era necesar pe atunci, după cum este şi astăzi, pentru a servi cu eficacitate comuniunea, caracteristică a unicei Biserici a lui Cristos".

În timpul lungului său pontificat, cu o durată de 21 de ani, papa Leon cel Mare ne-a lăsat circa o sută de predici şi 150 de scrisori în care se întrevede adevărata sa măreţie. El a fost primul papă, afirma Benedict al XVI-lea, "de la care ne-au rămas predicile, pe care el le ţinea poporului ce se strângea în jurul său în timpul celebrărilor". De altfel, "a însufleţit activitatea caritativă într-o Romă încercată de foamete, de afluxul refugiaţilor, de nedreptăţi şi sărăcie". În acelaşi timp, a contrastat superstiţiile păgâne şi a aşezat liturgia în centrul vieţii creştine de fiecare zi". O moştenire actuală şi în timpurile noastre:
• "Leon cel Mare i-a învăţat pe credincioşii săi – şi cuvintele sale sunt valabile şi pentru noi – că liturgia creştină nu este o simplă amintire a evenimentelor trecute ci actualizarea realităţilor invizibile care acţionează în viaţa fiecăruia (...). A fost un mare purtător de pace şi iubire. Ne arată astfel calea de urmat: în credinţă învăţăm caritatea. Să învăţăm, aşadar, împreună cu Leon cel Mare să credem în Cristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, şi să practicăm această credinţă în fiecare zi prin fapte de pace şi iubirea faţă de aproapele".

 
Aici, serviciul audio: