A fost deschis un nou drum în ecumenism: publicată Constituţia Apostolica "Anglicanorum
Coetibus" pentru anglicanii care intră în deplină comuniune cu Biserica Catolică
(RV - 9 noiembrie 2009) „Un document care „deschide un n ou drum pentru
unitatea creştinilor, recunoscând în acelaşi timp diversitatea legitimă în expresia
credinţei noastre comune”: astfel se prezintă Constituţia ApostolicăAnglicanorum
Coetibus, care răspunde numeroaselor cereri înaintate de anglicani din diferite
părţi ale lumii de a intra în deplină comuniune cu Biserica catolică.
Documentul
publicat luni 9 noiembrie a fost semnat de Papa pe 4 noiembrie, în comemorarea liturgică
a Sfântului Carol Borromeo. Este structurat în 13 articole şi însoţit de o serie de
Norme complementare, redactate de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei.
Constituţia
Apostolică Anglicanorum Coetibus, subliniază o Notă a Sălii vaticane de
presă, prin instituirea Ordinariatelor personale, răspunde la numeroasele cereri
înaintate Sfântului Scaun de grupuri de miniştri de cult şi credincioşi anglicani
doritori „să intre în deplină comuniune cu Biserica catolică”. Nu este vorba, deci,
de „o iniţiativă care să fi pornit de la Sfântul Scaun, ci de un răspuns generos”
al Papei la „aspiraţia legitimă a unor asemenea grupuri anglicane”.
Instituirea
acestei noi structuri, continuă nota, „se situează în deplină armonie cu angajarea
pentru dialogul ecumenic, care continuă să fie o prioritate a Bisericii catolice”.
De altfel, Ordinariatele Personale vor permite acestor grupuri de anglicani „să intre
în deplina comuniune cu Biserica catolică, păstrând în acelaşi timp elemente ale patrimoniului
spiritual şi liturgic specific anglican”. Nota subliniază, de asemenea, că posibilitatea
prevăzută de Constituţia Anglicanorum Coetibus a prezenţei unor clerici căsătoriţi
în Ordinariatele Personale „nu înseamnă în nici un mod o schimbare în disciplina Bisericii
în ceea ce priveşte celibatul preoţesc” care, cum afirmă Conciliul al II-lea din Vatican,
„este semn şi totodată stimulent al carităţii pastorale şi anunţă în lumina bucuriei
Împărăţia lui Dumnezeu”.
Constituţia Apostolică stabileşte înainte de
toate instituirea Ordinariatelor Persoanele pentru anglicanii care întră în deplina
comuniune cu Biserica catolică. Aceste Ordinariate, prevede articolul introductiv
al documentului, „sunt instituite de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, în hotarele
teritoriale ale unei determinate Conferinţe episcopale”. Au personalitate juridică
şi sunt formate de credincioşi laici, clerici şi călugări, „aparţinând la origine
Comuniunii anglicane iar acum în deplină comuniune cu Biserica catolică” (art.1).
După ce a reamintit că Ordinariatul Personal, este supus Congregaţiei pentru Doctrina
Credinţei şi celorlalte dicastere vaticane conform competenţelor lor (art.2), Constituţia
se opreşte asupra celebrărilor liturgice. Ordinariatul, este stabilit, are facultatea
de a celebra Euharistia şi celelalte Sacramente potrivit cărţilor liturgice „proprii
ale tradiţiei anglicane aprobate de Sfântul Scaun” pentru a ţine vii tradiţiile spirituale,
liturgice şi pastorale ale Comuniunii anglicane (art.3). Ordinariatul personal este
încredinţat grijii pastorale a unui Ordinar numit de Papa iar Ordinarul are putere
ordinară, delegată şi personală (art.4-5).
Constituţia stabileşte deci că toţi
care exercită slujirea de diaconi, preoţi sau episcopi anglicani pot di acceptaţi
de Ordinar drept candidaţi la Ordinele Sacre ale Bisericii catolice. Pentru miniştrii
de cult căsătoriţi, sunt observate normele Enciclicei Sacerdotalis coelibatus
şi ale Declaraţiei „In June”. Miniştrii de cult necăsătoriţi trebuie în schimb să
urmeze norma celibatului clerical. Pe de altă parte, Ordinarul „va admite la ordinul
prezbiteratului numai bărbaţi celibatari”, în timp ce va putea „adresa cerere” Pontifului,
în derogare la canonul 277, , § 1, „de a fi admis la Ordinul sacru al prezbiteratului
şi bărbaţi căsătoriţi, după criterii obiective aprobate de Sfântul Scaun”.
Mai
departe, candidaţii la Ordinele Sacre într-un Ordinariat „vor fi formaţi împreună
cu ceilalţi seminarişti, mai ales în domeniile doctrinare şi pastorale”.
În
acelaşi timp, Ordinarul, cu aprobarea Sfântului Scaun. „poate înfiinţa noi Institute
de Viaţă Consacrată (călugăreşti) şi Societăţi de Viaţă Apostolică” (art 6-7). Documentul
prevede ca, auzită părerea episcopului diecezan al locului şi cu consimţământul Sfântului
Scaun, să poată „înfiinţa parohii personale, pentru grija pastorală a credincioşilor
aparţinând Ordinariatului”. Parohii se bucură de toate drepturile şi au toate obligaţiile
prevăzute de Codul de drept canonic (art.8). Se stabileşte, de asemenea, că credincioşii
laici şi călugări care doresc să facă parte din Ordinariatul Personal, „trebuie să
manifeste această voinţă în scris” (art.9).
Ordinarul, continuă documentul
Anglicanorum Coetibus este asistat de un Consiliu de conducere, „disciplinat
de Statute aprobate de Ordinar şi confirmate de Sfântul Scaun”. Atare Consiliu este
prezidat de Ordinar şi exercită, între altele, funcţiile stabilite de Codul de Drept
canonic pentru Consiliul prezbiteral (art.10). Ordinarul trebuie să se ducă la Roma
o dată la fiecare 5 ani pentru vizita ad Limina şi trebuie să prezinte Papei o dare
de seamă despre situaţia Ordinariatului (art.11). În sfârşit, Constituţia stabileşte
ca pentru cauzele judiciare tribunalul competent este cel al diecezei în care una
dintre părţi are domiciliul, exceptând cazul în care Ordinariatul şi-ar fi constituit
un tribunal al său (art.12). Ultimul articol prevede că decretul care instituie un
Ordinariat va determina locul sediului Ordinariatului însuşi (art.13).
La Constituţie
sunt adăugate Normele Complementare. Înainte de toate, se subliniază că Ordinarul,
care poate fi un episcop sau un preot este numit de Pontif, este membru al respectivei
Conferinţe episcopale. În exercitarea oficiului său, Ordinarul trebuie să menţină
legături strânse de comuniune cu episcopul diecezei. Ordinarul, care poate înfiinţa
decanate teritoriale, are facultatea de a încardina în Ordinariatul său miniştri de
cult anglicani intraţi în deplină comuniune cu Biserica catolică.
La rândul
lor, credincioşii laicii proveniţi din Anglicanism, după Mărturisirea de Credinţă
şi Sacramentele Iniţierii, trebuie să fie înscrişi într-un registru al Ordinariatului.
Articolul
6 al Normelor se concentrează asupra stării clericului. Ţinând cont de tradiţia şi
experienţa bisericească anglicană, se citeşte, Ordinarul poate prezenta Sfântului
Părinte cererea de admitere de bărbaţi căsătoriţi la hirotonirea preoţească în Ordinariat,
după un proces de discernământ bazat pe criterii obiective şi necesităţile Ordinariatului”.
Aceste
criterii vor vi determinate de Ordinar, după ce va fi consultat episcopul local, şi
aprobate de Sfântul Scaun. Cei care fuseseră hirotoniţi în Biserica catolică şi au
aderat apoi la Comuniunea anglicană nu pot fi admişi la exercitarea ministerul sacru
în Ordinariat”.
„Clericii anglicani care se găsesc în situaţii de căsătorie
iregulare - mai este stabilit - nu pot fi admişi la Ordinele Sacre în Ordinariat”.
Articolul
10 stabileşte, apoi, reglementarea pentru formarea clerului Ordinariatului. Atare
formare trebuie să se desfăşoare „în deplină armonie cu tradiţia catolică, în acele
aspecte ale patrimoniului anglican de valoare particulară”. Ordinarul poate accepta
ca seminarişti „numai credincioşii care fac parte dintr-o parohie personală a Ordinariatului
sau pe caia care provin din Anglicanism şi au restabilit deplina comuniune cu Biserica
catolică”. Candidaţii la preoţie vor prim formarea lor teologică „împreună cu ceilalţi
seminarişti într-un seminar sau într-o facultate teologică, pe baza unui acord încheiat
între Ordinariat şi episcopul diecezan sau episcopii interesaţi”.
Prelaţilor
foşti anglicani le este dedicat articolul 11 al Normelor complementare. „Un episcop
fost anglican şi căsătorit - este stabilit - este eligibil pentru a fi numit Ordinar.
În atare caz, este hirotonit preot în Biserica catolică şi exercită în Ordinariat
slujirea pastorală şi sacramentală cu deplină autoritate jurisdicţională”. Un episcop
anglican care aparţine Ordinariatului poate fi invitat să participe la întâlniri ale
Conferinţei episcopale din teritoriul respectiv. Ultimele articole privesc Consiliul
de conducere, Consiliul Pastoral şi parohiile personale.