Papa aminteşte cardinalii şi episcopii decedaţi în cursul anului: viaţa veşnică dă
sens drumului nostru pământesc
(RV - 5 noiembrie 2009) „Viaţa trebuie să fie o continuă aşteptare vigilentă,
un pelerinaj spre viaţa veşnică, ultima împlinire ce dă sens şi plinătate drumului
nostru pe pământ”: a reamintit joi dimineaţă Benedict al XVI-lea în bazilica
vaticană în timpul Liturghiei de pomenire pentru cardinalii şi episcopii decedaţi
în cursul anului, din noiembrie anul trecut până în prezent.
„M-am
bucurat când mi s-a spus: Vom merge în casa Domnului!” Benedict al XVI-lea şi-a început
astfel predica spunând că psalmul 122 ne invită să ne ridicăm privirea inimii spre
„casa Domnului”, spre Cerul unde este reunită în mod tainic, în viziunea beatifică,
ceata tuturor Sfinţilor pe care liturgia ne-a invitat să o contemplăm la 1 noiembrie.
Solemnitatea Sfinţilor a fost urmată de pomenirea tuturor Credincioşilor răposaţi.
Aceste două celebrări, trăite într-un climat profund de credinţă şi de rugăciune,
ne ajută să percepem mai bine misterul Bisericii în totalitatea ei şi să înţelegem
din ce în ce mai mult că „viaţa trebuie să fie o continuă aşteptare vigilentă, un
pelerinaj spre viaţa veşnică, ultima împlinire ce dă sens şi plinătate drumului nostru
pe pământ. La porţile Ierusalimului ceresc „picioarele noastre deja au ajuns” (Ps
122,2). • Secvenţe muzicale: La această destinaţie
definitivă - a spus Papa - au ajuns deja regretaţii cardinali Avery Dulles, Pio Laghi,
Stéphanos II Ghattas, Stephen Kim Sou-Hwan, Paul Joseph Pham Đình Tung, Umberto Betti,
Jean Margéot, şi exact o sută de arhiepiscopi şi episcopi din toată lumea care au
fost chemaţi la Domnul în acest timp. Papa i-a amintit cu afecţiune mulţumind lui
Dumnezeu pentru aceşti mărturisitori ai Evangheliei care au slujit Biserica, având
conştiinţa „comuniunii reale şi misterioase, care ne uneşte pe noi pelerini pe pământ
cu toţi cei care ne-au precedat în viaţa de dincolo, în certitudinea că moartea nu
rupe legăturile de fraternitate spirituale pecetluite de Sacramentele Botezului şi
Ordinului sacru”.
Apoi o reflecţie a Pontifului despre moarte: • Este
dureroasă despărţirea de cei dragi, este o enigmă plină de nelinişte evenimentul morţii,
dar, pentru cei care cred, oricum ea s-ar întâmpla, este întotdeauna luminată de ’speranţa
nemuririi’. Credinţa ne susţine în aceste momente omeneşte copleşite de tristeţe
şi deprimare: ’Căci viaţa credincioşilor tăi, Doamne, nu se pierde ci se schimbă -
aminteşte liturgia - şi, după destrămarea acestei locuinţe pământeşti, li se pregăteşte
un sălaş veşnic în ceruri”.
Desigur - a continuat Papa - „există situaţii de
suferinţă şi de durere, momente dificile ce trebuie înţelese şi acceptate. Totul însă
capătă valoare şi semnificaţie dacă e considerat în perspectiva veşniciei”: •
Orice încercare, de fapt, primită cu răbdare perseverentă şi oferită pentru
Împărăţia lui Dumnezeu, se întoarce în avantajul nostru spiritual deja aici pe pământ
şi mai ales în viaţa viitoare, în Cer. În lumea aceasta suntem în trecere, încercaţi
în topitoare ca aurul, afirmă Sfânta Scriptură (Cf Înţ 3,6). Asociaţi
în mod tainic la patima lui Cristos, putem face din existenţa noastră o ofrandă plăcută
Domnului, o nesilită jertfă de iubire.
Împreună cu Sfântul Petru, Papa a îndemnat
„la a păstra vie în inimă perspectiva speranţei” deoarece Isus a distrus moartea dându-ne
viaţa fără sfârşit. Şi a invocat ajutorul Mamei lui Dumnezeu: • Să ne ajute
Fecioara Maria şi pe noi, călători încă pe pământ, să menţinem fixată privirea spre
patria care ne aşteaptă; să ne încurajeze să rămânem gata ’cu mijlocul încins şi luminile
aprinse’ pentru a-l primi pe Domnul ’când soseşte şi bate’ (Lc 12,35-369). La
orice oră şi în orice moment. Amin.